OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Numele Ligiei si al arhitectului Pompiliu Macovei sint familiare intelectualului roman de la sfirsitul secolului al XX-lea. Pentru marea majoritate, Ligia Macovei a fost, in primul rind, graficiana care s-a apropiat de intelesurile poeziei eminesciene, cea care, pentru majoritatea comentatorilor, prin opera sa, a dat dovada de inteligenta, spirit deschis si comunicativ, a transpus in lucrarile sale imaginea lumii in care a trait. Pompiliu Macovei a fost, de-a lungul anilor, intelectualul angrenat in destinele culturii romane.

Luciditatea cu care a traversat medii culturale diverse, destine politice si istorice ne lasa sa citim consecventa celui pe care astazi il intilnim in mijlocul celei mai importante izbinzi: colectia „Ligia si Pompiliu Macovei“. Din lungile conversatii avute cu sotii Macovei de-a lungul anilor, va oferim un fragment din care veti recunoaste pasiunea, informatia si rigoarea arhitectului Pompiliu Macovei, studiul aprofundat facut asupra fiecarei piese din colectie, generozitatea cu care ne impartaseste din propria-i stiinta, dorinta ca obiectele strinse cu pasiune pe parcursul vietii sa devina un bun public. Casa sotilor Ligia si Pompiliu Macovei este, astazi, o colectie publica, un adevarat muzeu, care si-a deschis portile in noiembrie 2002. O bogata colectie cu lucrari de pictura si grafica romaneasca si straina, obiecte de arta populara din diferite zone ale lumii, covoare, mobilier, obiecte de arta decorativa si o imensa biblioteca, toate acestea au fost donate statului roman pentru a deveni colectie publica.

Domnule Pompiliu Macovei, de ce si cind hotaraste un colectionar sa se desparta de colectia sa, de pasiunea vietii sale?
Am observat la multi dintre prietenii mei teama de a se desparti de lucrurile pe care le au. Viata are, totusi, un sfirsit, or, daca tii cu adevarat la lucrurile pe care le ai si le consideri de valoare si folositoare si pentru altii, este obligatoriu sa te gindesti la ce se va intimpla cu ele dupa ce tu nu mai esti. Noi nu am avut mostenitori, dar acest lucru nu ar conta pentru o colectie, care prin structura ei poate sa fie recunoscuta. Din mai multe considerente am luat din timp masura: pregatisem un testament in care lasam statului toate lucrurile noastre care au o valoare artistica, literara, documentara si de alt interes. Era o perioada de care toata lumea isi aduce aminte cu oroare, cind asupra oricarei colectii plana pericolul pierderii ei. Casa aceasta in care noi locuim de peste cincizeci de ani si in care colectia s-a constituit, tinind cont si de structura casei, de caracterul ei si de posibilitatile pe care le oferea, era sortita demolarii. Am inceput chiar de atunci sa donez o parte din colectie.

Ati mai facut citeva donatii statului roman, inainte de 1989?
Am mai facut inca cinci donatii, cred. Am inceput in 1982. inainte, in 1976, dupa ce a aparut Legea Patrimoniului, facusem propunerea de a dona statului, prin intermediul Ministerului Culturii, parte dintre obiectele colectiei. Toti cei care au fost la noi si au vazut colectia, prieteni din Romania si din strainatate, considerau ca lucrurile tin si ca este o ambianta interesanta in casa noastra. in 1982 am facut o donatie de documente istorice, carti despre restaurarea monumentelor si conservarea lor. Apoi, in 1986 si in 1992, am inceput donatia catre Muzeul Satului. Am donat peste 350 de exponate din zona artei populare. Am donat Muzeului National de Arta, dupa 1989, lucrari de grafica, peste 500 de lucrari de grafica romaneasca si straina. Am vrut sa donam atunci toata colectia noastra, cu conditia ca ea sa poata fi vazuta. Muzeul de Arta al Municipiului Bucuresti, auzind discutia despre intentia de a dona colectia, ne-a facut propunerea, acceptind conditiile noastre, si anume posibilitatea ca acest spatiu sa devina loc public.
Colectia contine patru mari domenii: arta plastica, mobilier care constituie partea cea mai interesanta si de valoare a colectiei, arta decorativa din multe tari, sticla, covoare, obiecte de metal si multe alte lucruri, precum si o mare biblioteca. Conditia a fost ca aceasta colectie sa ramina in casa in care se afla si sa devina publica. Am facut un act de donatie, autentificat la notariat, care cuprinde 1736 de pozitii din toate aceste domenii.

Pentru ca ati precizat domeniile spre care v-ati orientat, cred ca ar fi interesant de stiut cum devin doi oameni, care au calatorit foarte mult, colectionari?
Noi nu ne-am propus la inceput sa fim colectionari, am considerat ca alcatuirea unei colectii, ca orice lucru serios, trebuie facuta dupa criterii stiintifice. Noi nu am gindit asa, noi am dorit sa avem lucruri frumoase in jurul nostru, indiferent de originea lor. A fost o perioada in care am achizitionat lucruri cu care ochiul sa se formeze, cu care sa convietuim. La inceput, am luat grafica. Pentru mine, inca de cind eram copil, lucrurile de adevarata valoare artistica au fost piesele de arta populara. in vacante mergeam la bunica mea, care locuia intr-un sat din jurul Buzaului, imi placeau foarte mult obiectele folosite de tarani acolo. Mincam in strachini de ceramica, cu linguri de lemn. M-a cucerit bogatia artei populare, simplitatea ei si aceasta dragoste m-a facut sa vreau sa o cunosc. La inceput a fost arta populara romaneasca, dar, ulterior, am cunoscut arta altor popoare, la fel de valoroasa. Nu se poate face o scara de valori, fiecare este la fel de importanta pentru cultura oricarui popor. Cu timpul, am putut sa-mi dau seama ca avem o arta populara foarte variata, sintem un loc cu zone interesante. Printre primele lucruri pe care le-am luat a fost un cojocel ardelenesc foarte frumos, apoi am luat si icoane pe sticla, pe lemn, cu caracter popular si o serie de lucruri pe care taranii le folosesc in gospodarie, de exemplu vase etc.

Arta populara a constituit inceputul. Cum ati mers mai departe?
Va spuneam ca nu am avut niciodata un plan de conceptie. Principiul a fost sa luam lucruri pe care ne-ar face placere sa le vedem in casa si, in acelasi timp, sa contribuie si la formarea profesionala a Ligiei Macovei. Pot spune ca am contribuit la acest lucru, i-am recomandat sa studieze artele, am remarcat ca are o sensibilitate pentru arta plastica si nu numai. Aveam impresia ca acolo ea s-ar putea manifesta cel mai bine, si atunci, sigur, era normal sa fie cit mai aproape de artisti mari, de lucrurile pe care le admiri. Atunci am inceput sa ne gindim la lucruri mai de valoare, din dota ei care ne-a fost data la casatorie, primul lucru pe care l-am cumparat a fost un tablou de Pallady din expozitia lui.

Avem o placa de fildes pe care Pallady isi scria toate cheltuielile personale, luata de la Paris. Acolo am fotografiat si unele lucrari care nu se cunosc in tara. Interesul real l-am avut pentru numele noi care apareau, pentru maniere noi, experiente noi. in tara, de cind eram in liceu am fost interesat de publicatiile aparute in perioada de avangarda. Pe plan teoretic, justificarea cea mai convingatoare am gasit-o in zona arhitecturii, eram un admirator al lui Le Corbusier pe care atunci il acceptam ca pe o dogma. in aceeasi perioada am fost atras de conceptiile de stinga, erau singurele prin care se putea lupta impotriva lui Hitler. Era la inceputul razboiului si am avut prilejul sa merg in Germania si Italia cu o expozitie de arta populara. Acolo am trait experienta muzeelor, am intrat in legatura cu oamenii de arta, de muzee, care m-au ajutat sa vad nu doar lucrurile expuse, ci sa intru si in depozite.

Asa am cunoscut la Frankfurt pe Main opere semnate de Van Gogh, impresionisti francezi, pe care Hitler le considera arta degenerata. Acolo era director un cunoscut istoric de arta, Holzinger, care avea vederi de stinga, un om destept care a pastrat toate aceste lucruri in depozite. Mi le-a aratat si am avut cu el discutii foarte interesante despre arta secolului al XX-lea. El mi-a dat niste recomandari pentru prieteni de-ai lui din orasele pe care urma sa le vizitez.
Dintre toate aceste calatorii, dumneavoastra v-ati oprit la prima, dar au urmat multe altele. Cred ca foarte bine le-am putea numi adevarate calatorii de studii. Ati achizitionat insa foarte multe obiecte de arta si din tara?
Noi, Ligia si cu mine, am beneficiat si de faptul ca am trait intr-o perioada cind, la noi, cei care erau obligati sa vinda isi iubeau aceste lucruri cum le iubim si noi acum si preferau sa stie ca intra pe mina unor oameni care le apreciaza, le ingrijesc si poate le vor duce mai departe la un sfirsit mai bun decit sa ajunga sa treaca granita. Ce nu s-a spus aici e ca, dupa 1989, noi ne-am trezit cu oameni care veneau in special din Germania si care stiau ce avem in casa si ne-au propus sa le vindem.

Dumneavoastra ati reusit sa salvati anumite colectii intr-o perioada critica. Credeti ca aceasta pasiune de colectionar ar mai putea exista si in acesti ani?
Cred ca este un lucru permanent valabil. in orice conditii, omului ii place sa se inconjoare cu lucruri frumoase, unii din dragoste, altii sa se laude cu ele, dar este de dorit ca lucrul acesta sa fie facut de oameni cu cunoastere, de intelectuali. Eu cred ca lucrul acesta este o trasatura foarte nobila a unui intelectual, aceea de a se inconjura de lucruri de valoare. Deocamdata nu cred ca este un pericol, noi avem un public evoluat, care apreciaza, dar, sigur, exista diferenta aceasta intre posibilitatile de astazi ale intelectualului si valoarea unei opere de arta. Cred ca statul ar trebui sa aiba un rol mai mare. Sa creeze facilitati pentru acesti colectionari, pentru ca arta sa devina cu adevarat un bun pe care il poti achizitiona atunci cind doresti. Cu efort, desigur, intotdeauna a fost asa. Iar pentru cei care nu au experienta acestei „profesiuni“, sa o numesc asa, sfatul unui specialist este necesar. Numai atunci lucrurile se vor afla pe drumul cel bun.
Interviul cu domnul Pompiliu Macovei va continua in numarul urmator