Nr. 624 din 18.05.2012

Eseistică
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Istorie
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Noiembrie   |   Numarul 500   |   ARTE VIZUALE. Corespondenţă apocrifă

ARTE VIZUALE. Corespondenţă apocrifă

Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Maestre drag,

Anul ce stă să se dea deoparte, cu aceeaşi insistenţă a ultimilor nouă, încearcă laolaltă să ne imite veacul, deşi i-au mai fost înlocuite statuile şi trecutului i s-au mai operat cîteva rectificări; un fel de reproducere colorată de mînă, căreia i se-ntrevăd contururile originare, mai cu seamă în jurul chipurilor. V-au imitat semnătura şi pe lespede.

Bătrînii disting cu mai mare uşurinţă imitaţiile, sînt suspicioşi, caută pricini şi acolo unde adevărurile par să nu mai suporte modificări. Spre pildă, de cîtăva vreme bănuiesc de oportunism şi culorile, în stare să placă excesiv, concomitent unora şi altora, spre rătăcirea celor mai rafinate gusturi, astfel că evit cu grijă orice minimă concesie adunătorilor de frumos, ce-l vor găsi oricum, să şi-l potrivească pe măsură.
 

Mai ştim că-n acelaşi chip în care contactul uman dăunează sănătăţii, şi jocul extenuant în vederea împăcării culorilor pe paletă e deseori nociv geometriei, ce, la rîndu-i, atunci cînd nu se reazemă de o intensă bucurie a simţurilor, poate istovi contemplarea; cine militează pentru pudoarea colaterală a geometriei, severei înfăţişări a acesteia, îi acoperă, totdeauna prudent, doar goliciunea; dozaj pasionant, pentru al cărui intim triumf este mereu insuficientă unica existenţă.

Cu aceeaşi intransigenţă a primilor douăzeci de ani, am rămas adversarul fidel al certitudinilor la care nu renunţ; construiesc, dărîm şi reclădesc, recuz, ca apoi să reconciliez culorile în armonii, după care le dezbin, reevocîndu-le discret, nativa lor intimitate.

Vă mărturisesc că mă reîntorc mereu s-ascult elocvenţa tăcerii înaintaşilor; încarc paleta şi de fiecare dată, şovăielnic, încerc să mă supun, păstrîndu-mi însă urmele propriilor paşi, şi nu atît din prudenţă, cît din instinctiva conştiinţă a protecţiei stărilor imprevizibile. Obiceiul, ce poate să pară pedant, e născut din convingerea că viaţa trăită la-ntîmplare este un fel de vagabondaj; minima deviere spre-ntîmplător conduce inevitabil la deformări incalculabile.

Despre ce vă scriu se răsfrînge, în egală măsură, şi asupra spaţiului bidimensional, căruia tind să-i desluşesc raţiunea ierarhiilor, justificîndu-mi astfel regulile, opuse cazului.
 

Cu toate acestea, sînt conştient că aduc pe lume linii şi forme fără reală trebuinţă, astfel că semenilor le solicit doar ipocrizia normelor de politeţe: bună ziua, Domnule Mavrodin, e îndeajuns; acoperă şi un mulţumitor procent din vanitate.

Ireverenţios însă, lipsit de umor şi de nuanţe alternative, timpul, mai ales în ultima vreme, nu mă mai slăbeşte din ochi.

Doar prezentul, deşi inconsistent, dacă nu în ipostaza sa de trecut, exceptînd cîteva abuzuri, pare suficient de tolerant, şi cu atît mai mult cu cît rigorile existenţei sînt încurajate şi sprijinite de propria-i vremelnicie.

În fine, prezentul nostru de zi cu zi include şi noul, ce continuă să se impună, mult mai răsfăţat ca-n vremurile copilăriei sale, dar cu îngrijorătoare adaosuri de indiferenţă. Oricum, facem faţă vremurilor, momentului de umilinţă în libertate.

 

Cu drag, H.M.

 

 

Noapte bună,

8 nov. 2009

 

Dragul meu Mao,

De-o vreme, plicurile tale îmi ajung dezlipite şi pe de o parte e consolator, presupunînd că undeva se consemnează. Printre ce-mi scrii, o seamă de lucruri, fireşte, nu se mai potrivesc cu ce ştiam despre tine, la fel cum nici eu nu mai sînt cel căruia i te adresai cîndva. Nemaifiind aceiaşi, tu şi nici eu, stările trăite împreună cu cele ştiute doar de noi se vor depune încet la memoria faptelor de cuget, ce la rîndul ei, se va refugia probabil, adăpostindu-se cu grijă într-un spaţiu imun zgomotelor.

Îţi înţeleg efortul întru reconcilierea celor două lumi spre comunicare, înţeleg cît e de greu, mai ales că trebuie să-ţi şi mărturisesc – ce se ştie acolo la tine despre o altă lume e comod şi tot atît de ridicol.
 

Încep prin a-ţi răspunde la ce nu mă întrebi. Referitor la boarea tăcută a existenţei, acea sinceră şi adîncă iluzie, sufletul, la desprindere, nu coboară şi nu se înalţă niciunde, negăsind nimic mai înalt decît altceva, nici direcţii, şi cu atît mai puţin privilegiate, sau supreme, eterne împliniri; nu se deosebeşte, nu se aseamănă şi, neraportîndu-se, nu se califică. Adesea, se desprinde şi prin incompatibilitatea cu trupul, alteori, în vederea eventualităţilor preferenţiale, sau pur şi simplu, pricinuită de convieţuirea prea îndelungată cu intimitatea acestuia. Desprinderea însăşi, cum ştii, e inevitabilă, stă în ordinea firească a trecerii, îngăduindu-le astfel şi celorlalte componente să-şi continue, desăvîrşindu-şi fiecare, propriul periplu, raţiunea pentru care, rămasă singură, partea vizibilă a obiectului pasiunilor noastre e-ndepărtată în grabă, cît mai adînc.

Abia apoi, Mao, totul se complică prin ostentaţia unei aparente linişti: cetisem cîndva că moartea ar fi o apă neagră, ce nu se varsă nicăieri. Deşi vagă, intuiţia ideii reuşeşte întrucîtva să se impună în defavoarea celorlalte. Mi te şi închipui căutînd să afli unde s-ar vărsa, în cazul că ar face-o. Încearcă să accepţi: nu se varsă nicăieri; este produsul inform, indiferent şi implacabil al vieţii, pentru a cărei coerente statornicii este ocolită de efemer şi deci de exteriorităţi, cum ar fi gravitatea şi drama, vechi legende.
 

Individualitatea, apoi, se destrămă uşor, ca orice doctă prejudecată atribuită materiei, de al cărei ecou profităm pentru adăugiri la cele ce rămăseseră în suspensie, comunicînd încă, favorizaţi de inerţie, ultima noastră dimensiune limitată. Privarea însă de trăire intensă a morţii împreună cu ceilalţi este umilinţa pe care nu o luăm niciodată în calcul.

P.S. Îţi scriu acestea fiindcă intuiesc jena care te-ar cuprinde, întrebîndu-mă.

 

 

Scrisoare apocrifă

a Maestrului Corneliu Baba

către Henry Mavrodin



 
 
 
Cele mai citite articole
Pe viaţă şi pe morţi
„Alba-neagra“ la Ministerul Educaţiei
BIFURCAŢII. Pornind de la cazul Ioan Mang
SOFTUL ROMÂN. Fluturi &Fluturoaice
A murit Irina Mavrodin
Cele mai comentate articole
Pe viaţă şi pe morţi
BIFURCAŢII. Pornind de la cazul Ioan Mang
SOFTUL ROMÂN. Fluturi &Fluturoaice
„Alba-neagra“ la Ministerul Educaţiei
A murit Irina Mavrodin
Cele mai recente comentarii
@ Paul Cernat
@ Marin
hm...
free
Fericitilor!
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire