Autor: 
Categoria: 
Joi, 17 noiembrie, a avut loc la Arts Concept Café vernisajul expoziției de
fotografie Kotroceni, a artistului Daniel Crăciun. Înainte de orice altceva,
titlul, așa cum este scris, face aluzie la limbajul de net care deformează
limba română. Expoziția este deopotrivă poem fotografic și document social, în
această ordine.
Faptul de a fi sediu al puterii regale și republicane, loc de
rezidență al autointitulaților boieri (care, după cum afirmă artistul, arareori au sorginte boierească) sau fief al
snobilor nu conferă proiectului vreo miză, poantă sau finalitate. Capitolul
istoric și antropologic își are importanța sa, dar axa expoziției este
determinată de acroșajul liricului cu ironia. Elogiul ludic conduce la acea
distanță optimă dintre artist, lucrare și public. Astfel, principala întrebare
pe care o pune prin fotografiile sale Daniel Crăciun este dacă avem de-a face
mai degrabă cu Cotroceni ori Kotroceni.
Artistul trăiește și lucrează în Franța și România, împărțindu-și timpul
între Paris și București. Experiența și mentalitatea dobîndite în anii formării
în țară și apoi în străinătate îl plasează în poziția privilegiată de a
aparține ambelor spații culturale, dar și de a nu fi legat de vreun anumit
sistem. Libertatea sa de mișcare își găsește împlinirea în expoziții și
evenimente precum Kotroceni.
Despre faptul de a expune în țară și străinătate și în particular despre Kotroceni discutăm cu artistul, care ne-a acordat un interviu în exclusivitate.
„Am făcut pe vremuri un masterat, după care am rămas la Maison des Artists (un
fel de Uniune a lor). Am avut începînd de atunci o serie de evenimente
artistice, de autor sau de grup. Acolo mă simt ca acasă, Franța fiind o țară în
care am dorit mereu să trăiesc, cel puțin o perioadă din viață. Pot spune însă
că în România lucrez cu spor, cu atît mai mult cu cît climatul de acum este mai
dinamic decît în anii formării mele. Pînă prin 2000, abia dacă existau la noi
cîteva direcții posibile de desfășurare a activității artistice.
Cînd am ajuns în Paris, în 1999, am găsit în jur de 1.500 de galerii. Îmi
amintesc doar de o galerie particulară din Bucureștiul acelei perioade.
Celelalte aparțineau cumva de Uniune (a Artiștilor Plastici). Deși numărul
acestora a crescut de cîteva zeci de ori, sîntem în continuare departe de ceea
ce se întîmplă în Occident din acest punct de vedere. Vizitatorul obișnuit,
cetățean de rînd, este mult mai deschis și destins acolo, cînd intră într-o
galerie. La noi publicul ezită să treacă pragul galeriilor și nu de puține ori,
cînd totuși o face, întreabă dacă accesul este pe bază de bilet sau invitație.
Mulți oameni își motivează rezervele spunînd că dacă ar intra într-o galerie,
s-ar simți sfărîmați de obligația morală de a cumpăra ceva.
Totuși există și la noi galerii & public similare celor din Vest. Se
tinde acum spre o europenizare a evenimentelor din punctul de vedere al
concepției, PR-ului, strategiilor. Mă bucură faptul că numărul galeriilor de
artă contemporană este în creștere, în special în București, dar nu numai.
Trecînd la expoziția de acum, trebuie să spun că principala mea activitate
artistică este pictura. Mi-a plăcut întotdeauna și fotografia, de care nu m-am
putut apropia cu adevărat decît cînd am achiziționat aparatură profesională. În
paralel am observat că acest mediu este din ce în ce mai căutat și de către
public, și de către artiști. De curînd am început să lucrez și în domeniul
obiectului și artei video. Mă ocup mai rar de obiect, deoarece, mercantil
vorbind, acest tip de artă nu se caută în România aproape deloc.
Fiecare mediu își are nu doar procedeele, ci și temele sale. Anumite
tematici sînt comune fotografiei și picturii. Mă refer la partea simbolică și psihedelică.
Aceste aspecte se regăsesc și într-o sumă de lucrări ale expoziției Kotroceni.
Fiind un cartier superb (în care și locuiesc), am avut în mod evident subiecte.
Cum nu mai practic de mult pictură realistă, am surprins ceea ce doream prin
intermediul camerei foto. Pictura mea are un filon realist, dar este mai
degrabă postexpresionist și post-suprarealist, de multe ori conceptual. Nu
practic în nici un caz realismul social.
Am preferat pentru Kotroceni fotografia plasticistă cu trimiteri onirice, psihedelice,
avînd în minte modul de lucru al interbelicilor francezi. În locul unui spațiu
clasic de expunere am preferat o cafenea, pe care aș numi-o culturală, care
tinde să devină și galerie. Plasată în Cotroceni, aceasta răspundea cel mai
bine proiectului meu. În cafenea se expune cu predilecție grafică și
fotografie. Personal, m-am legat încetul cu încetul de acest loc, ideea
actualei expoziții venind din dublu sens: mi-am declarat chiar de la deschidere
disponibilitatea de a expune, apoi a venit invitația și rezultatul a fost
expoziția Kotroceni.“
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters