OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Există tendinţa, în toate tipurile de analiză făcute fenomenului cultural anterior anului 1989, de a-l discuta din perspectiva unor reacţii de natură politică şi socială faţă de perioada respectivă – ca atitudine, şi mai puţin ca experienţă plastică, în cazul nostru. Expoziţia deschisă recent la Mogoşoaia m-a determinat să mă gîndesc la ceea ce s-a petrecut în anii ’80, în domeniul artelor plastice, şi să constat că ideea pe care o transmite nu a fost atît de singulară, aşa cum sîntem acum tentaţi să credem. Tendinţa unui radicalism – aplicarea unor teorii reale asupra unui fenomen care a fost mult mai complex în dezvoltarea lui – are riscul de a trece peste evenimente importante ce ar merita să fie amintite. Din păcate, în acei ani, problema emigrării a fost un fapt real, mai ales în rîndul intelectualităţii. La fel de adevărată a fost retragerea în propriul atelier sau renunţarea de a participa la viaţă artistică. Alteori, soluţia existenţială a fost, în cazul unor artişti, aceea de a evada către alte activităţi.

 

Angoasa generală în care trăiam era o realitate ce a produs reacţii pe diferite planuri. Este mai puţin interesant să vorbim acum despre nota conformistă a artei, cea care a răspuns cerinţelor ideologice şi care asigura paravanul de imagine necesar. Nu trebuie să uităm, mai ales în contextul valorilor afirmate, că problemele importante ale acestei epoci rămîn cele legate de experimentalismul neoavangardist al anilor ’70, mai ales în prima jumătate a deceniului nouă. În acest sens, merită să ne amintim cîteva mari expoziţii, în urma cărora putem vorbi despre efortul real de a rămîne într-un context spiritual de normalitate, cel al unui dialog cultural cu restul lumii. În 1980, o mare expoziţie, Scrierea, oferea un tablou cultural complex, o sinteză a cercetării în domeniul vizualului, unde reprezentanţi ai mai multor tipuri de limbaje artistice şi ştiinţifice demonstrau sincronismul reuşit, în domeniul cultural, în perioada anilor ’70. În 1981, la Galeria Nouă din Bucureşti se deschidea expoziţia Om, oraş, natură, de fapt. o serie de mai multe manifestări organizate de Dan Hăulică şi Mihai Drişcu, finalizate în 1985 la Iaşi cu un colocviu pe aceeaşi temă. Trebuie să amintim, tot în perioada de început a anilor ’80, expoziţiile Spaţiu-obiect, în 1982 (organizatori Wanda Mihuleac şi Mihai Drişcu), şi Expresia corpului uman (organizatori Wanda Mihuleac şi Dragoş Gheorghiu). Pictorul Ştefan Sevastre realiza în 1982, la Sibiu, expoziţia Geometrie şi sensibilitate, ce punea în valoare tendinţele constructiviste din arta românească, iar în acelaşi an, la Timişoara, se deschidea cea de-a doua ediţie a unui mare eveniment cultural, Studiul, avînd ca temă omul şi natura, locul şi lucrurile. Fiecare dintre aceste mari expoziţii ar merita o discuţie specială, dar ne-am propus să le rememorăm doar pentru a marca un ritm al evenimentelor în zona culturii plastice. În acest sens, trebuie să mai vorbim şi despre expoziţia Locul-faptă şi metaforă (1983), organizată de Ion Frunzetti şi Anca Vasiliu, şi despre Spaţiul-oglindă (1986), o expoziţie ai cărei autori sînt Wanda Mihuleac şi Mihai Drişcu. De asemenea, nu trebuie să uităm că tot în anii ’80 s-a deschis Muzeul de Artă Comparată de la Râmnicu Vâlcea, în concepţia lui Paul Gherasim. Exista, mai ales în cadrul învăţămîntului artistic din Cluj şi Timişoara, o afinitate pentru cercetare şi experiment, ce va avea un impact favorabil pentru tinerii artişti în cunoaşterea şi dezvoltarea unor noi medii de expresie.