OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Ilustratia de carte nu e, probabil, ceva absolut necesar vietii omului, dar ea aduce o placere nesfirsita si e atit de intim ingemanata cu cealalta arta absolut necesara vietii, literatura, incit ar trebui sa ramina unul din cele mai pretioase lucruri la care sa aspire creativitatea omului rational“, spunea William Morris, renumitul sustinator si stimulator teoretic – dar si practic – al ilustratiei de carte.

Ce este ilustratia de carte? Multora li se va parea stupida aceasta intrebare, dar putini stiu intr-adevar ce este ilustratia de carte si care este rolul/scopul acesteia. Cind spun ilustratie de carte, nu ma refer strict la cartile ilustrate pentru copii. E greu de inteles de unde a aparut ideea ca numai copiii, numai scrierile destinate lor au dreptul sa beneficieze de o asemenea forma de comentariu plastic. E drept ca ilustratia de carte este o arta aplicata.

De asemenea, dilema genului sta in insasi natura sa precara, duplicitara: un gen de limita intre literatura si plastica; o pozitie marginala intre artele grafice; o reputatie paradoxala – pozitiva si negativa – de activitate utila si totusi fara atributul majorului, putin gratuita, putin secundara. Cu toate acestea, i se inchina bienale: la Brno, Ljubljana, Lugano.
DEX-ul ne descrie „ilustratia“ ca pe o imagine desenata sau fotografiata, destinata sa explice sau sa completeze un text, ilustratia de carte fiind un gen al graficii prin care se prezinta tipuri sau momente esentiale ale unui text literar si avind, uneori, si rol ornamental. Aceasta definitie reprezinta, de fapt, sensul prim al termenului. Conform unei definitii in sens restrins, prin ilustratie se intelege imaginea care apare in carte, alaturi de text, in conditii tipografice asemanatoare cu acesta.

Asa sint o parte dintre ilustratiile la Jules Verne care au fost expuse in perioada 19-31 martie, in holul Institutului Francez (a nu se face confuzie cu benzile desenate, unde imaginea primeaza asupra textului!), sub titlul Jules Verne dans l’illustration roumaine. La fel si cele din antologia de poezie americana, Aud cintind America (Editura Alicat, Bucuresti, 2005), in traducerea Margaretei Sterian, o serie de lucrari plastice ale poetei-traducatoare din ciclul Aspecte din New York (1932), pe care le-a pictat sub impresia unei calatorii la New York. Ilustratiile au fost expuse initial ca opere de arta, independente de antologie, prima editie, cea din 1973 (aparuta la Editura Dacia), fiind ilustrata cu lucrari alese de Margareta Sterian, semnate de nume mai mult sau mai putin celebre de artisti americani. Citeva exemple ar fi Podul (din ciclul New York-ul interpretat) si Lebede ale lui Joseph Stella; Forma schimbarii a lui George Sugerman; Tinta a lui E.R. Jones etc. In aceasta prima editie, Margareta Sterian a ales imagini care sa confere o anumita atmosfera antologiei sale. In cea de-a doua editie, insa, propria sa viziune plastica asupra New York-ului a fost pusa alaturi de propria viziune asupra poeziei moderne americane. O imbinare postuma, dar nu de neluat in seama!

Daca, in cazul operelor lui Jules Verne, ilustratiile urmareau indeaproape textul, fiind realizate pe marginea lui, in cel al antologiei de poezie americana ele nu urmaresc textul, ci imprima o viziune a Americii percepute prin ochii Margaretei Sterian. Reies de aici doua dintre rolurile ilustratiei de carte: pe de o parte aceea de a prezenta à la lettre pasaje din text, cu scopul de a sublinia anumite aspecte, iar, pe de alta parte, de a reprezenta o prelungire sau o completare a textului. A desena alaturi de text o imagine sugerata de catre un moment al textului nu inseamna sa ilustrezi! Preocuparea principala o constituie intregul. Ilustratia creeaza ambianta necesara meditatiei. Ilustratia nu trebuie sa-l transforme pe cititor in spectator. De asemenea, ilustratorul are o anumita autonomie, reprezentind un instrument critic de intelegere si de caracterizare a operei literare din punctul de vedere al laturii sale cultural reprezentative.

In sens mai larg, pot fi numite ilustratii unele tablouri cu subiect literar, dar si secvente de imagini bazate pe o opera literara, dar scoase din context si prezentate separat. Se fac expozitii contemporane cu ilustratii de carte, fara text, pentru orice text sau pentru un text posibil. Pe de alta parte, se consuma lucrari de grafica de sevalet care pot fi foarte bine considerate si ilustratii pentru un text: „s…t prieteni vizitatori, luati imaginile acestea si inventati-va singuri cartile! Vor fi cele mai frumoase!“, afirma Stela Lie in comunicatul de presa al expozitiei Clubul Ilustratorilor Aproape Nepublicati – Imagini care spun povesti, desfasurata in perioada 15-25 februarie, la Galeria Simeza. Alaturi de Stela Lie, lector de grafica la Universitatea Nationala de Arta din Bucuresti, care s-a ocupat de organizarea si selectarea expozantilor si a lucrarilor, au mai expus Adrian Mihalcea, Ionut Ciupuliga, Alina Antemir, Iulian Fratila si Elena Ghiocel, Simona Groosa, Silvia Olteanu, Sebastian Oprita, Irina Popa, Florentin Visan si Florian Mihalache.

Daca cereri de ilustratii nu mai sint, artistii isi inventeaza singuri povestile pe care ar vrea sa le ilustreze sau „ordoneaza“ amintiri ale povestilor citite cindva (asa cum face Sebastian Oprita). Se pare, deci, ca sintem atrasi irezistibil dinspre „civilizatia cartii“ (Lucien Febvre numise astfel perioada de la Renastere incoace) inspre „civilizatia imaginii“ (asa cum numeste René Huyghe perioada incepind din secolul al XIX-lea). Se revine la imagine: de la pictogramele antice (scriere prin imagine), inspre carte, miniatura si ilustratie, intr-o sete necontenita de accelerare care ne obsedeaza epoca. Totul se absoarbe prin senzatii. Inca mai exista persoane care adora ilustratia si care ar dori sa cumpere carti ilustrate, chiar daca „in Occident nu se mai face“! Pe de alta parte, exista posibilitatea ca, dupa o vreme, ea sa nu mai fie ceruta deloc. Textul, cartile vor ramine pe rafturile bibliotecilor, lucrarile de grafica si ilustratia, adevarate „opere de arta“ – pe pereti. Aceasta sa fie, oare, soarta ilustratiei de carte? Tinjim dupa ea, dar editorii de carte nu pleaca urechea. De ce?!