Zoltan Bela, Self Reflecting 30
Point Contemporary, Bucureşti
Self Reflecting 30 este caracterizarea
în picturi clare şi limpezi, ca nişte simple propoziţii
tăioase, a vieţii unei fete, pe nume Anto. O viaţă de
est-europeană trăită jumătate în comunism, jumătate în
postcomunism, tranziţie şi democraţie.
O cronologie a imaginilor esenţial de
banale, ce leagă între ele sclipiri sincere de intimitate, dar
şi amintirile comune unei generaţii ajunse acum la vîrsta de
treizeci de ani. Imaginile pot arăta primele concluzii – unele,
destul de categorice, altele, aproape duioase – ale cadranului
ceasului privit tot mai des pentru a vedea timpul rămas. Iar pentru
ca amintirile comune ale generaţiei sale să poată fi individual
recuperate ori descoperite, Zoltan Bela realizează cîteva
capsule autentice încărcate cu magia timpului. În ele
sînt conservate: racheta-ascuţitoare, acuarelele „Pitic“,
jocul de cărţi „Păcălici“ ori „Animale din continente“,
cureaua uniformei de pionier etc. Acestea funcţionează ca un
trăgaci pentru saltul în universul imaginilor pictate dedicat
lui Anto.
Picturile din Self Reflecting 30
invită la realitatea intuită prin identificare afectivă cu
personajul feminin Anto. Din picturi poţi vedea ce-i place lui Anto
şi ce nu. Îi place, spre exemplu, să citească indiferent
unde, fie în metrou, ca în lucrarea News, ori pe
caldarîm, ca în The Reader. Ori îi mai place să
capete cadouri, ca în The first watch, The gift II, Christmas
Joy, sau să le întoarcă, precum în Supermom. Fina
calitate comun numită de portretist este amplificată înspre
întreaga atmosferă a picturilor lui Zoltan Bela. Întîlnirea
razelor de soare, trecute prin fereastră, cu portrete modelate
într-o lumină aurie, vermeeriană, are efecte magnetizante în
imagini precum Supermom ori The feeling.
Deşi are educaţia academică şi
stilistică formată la „Şcoala de griuri de la Cluj“, Zoltan
Bela nu este nici crud realist, dar nici enigmatic romantic. Iar
universul său nu este atins de probleme sociale ori încărcat
de anxietate, crispare ori alienare. (Pentru iubitorii Noului Val din
cinema-ul românesc, pictura lui e mai aproape de Marilena de la
P7 a lui Nemescu, decît de Moartea domnului Lăzărescu a lui
Puiu). Aşa încît pictura acestuia reuşeşte să dea o
faţă umană, domestică unor subiecte convertite politic ori
propagandistic, precum ziua în care pioniera Anto a fost pusă
la panoul de onoare (Pride) ori cea în care Moş Gerilă venea
la serviciul mamei cu cadouri (Christmas Joy).
În continuarea cronologică a
acestui fir epic al transformării fetei în femeie, este
introdus cel de-al doilea personaj al picturilor din Self Reflecting
30. Acesta este Luca, băieţelul superrapid, iar Anto este
simbolizată de jucăria din mîna sa (Femeia elastic). Iar
acest „nano-univers“ sensibil şi autentic îl închide
în circuit pe tatăl căruia îi datorăm povestea
pictată.
––––––––––
* Anto e soţia lui Zoltan Bela, iar
Luca este fiul lor.