Pictoriţa Tina Popa va împlini în prima lună a lui 2012 o vîrstă de invidiat, în sensul carierei profesionale, dar şi pentru că nu-şi conţine latura de pierderi în vămile biologice; ea ilustrează tipul de imbold pentru generaţiile culturale al căror campion e întruchipat acum, la noi, de Neagu Djuvara. Bogăţia listei de acte generoase şi vocaţia frumosului la Tina Popa sînt conţinute într-un bilanţ de peste cinci decenii de activitate. În luna septembrie, expoziţia cu care este invitată în Tecuciul natal, sub egida muzeală a marelui nativ al urbei, pictorul Gh. Petraşcu, conţine 55 de lucrări (în ulei şi grafică colorată). Încă o dovadă că pictoriţa este iubită de comunitate, radiantă ca făptură, fiind decentă în faţa laudelor. A doua zi, după comemorarea Unirii Principatelor, vîrsta civilă a tecucean-vîlcencei Ecaterina devine, an de an, o surpriză plăcută nu numai pentru filiala puternică de la Rîmnicul Oltului, ci şi pentru zeci de artişti plastici pe care i-a omenit în taberele coloniei ei sau cu care s-a întîlnit la simpozioane naţionale şi europene.
Iubirea pentru miezul de adevăr al fiecărui lucru a ajuns să se decodeze plastic şi în gestul pictural al Tinei Popa: energic, fără precipitare; senzual, fără dulcegărie. Respectă estetica tabloului, obiect cu un destinatar deschis reveriei inepuizabile pe forme mobile, bogate cromatic, aluzive fără a fi tenebroase. Bogate în stimuli optici, ca emailurile orientale, lucrările se afirmă prin pensulaţie liberă, cu reveniri şi dozarea între porţiunile mai încărcate cu vopsea şi cu materia cromatică fluidă. Lucrări relativ mici devin grele prin depuneri de gest şi densitate de tonuri. În aceste tablouri, conlucrează polarităţile de tip cald-rece, ton saturat-culoare pură. Stilistica pretextului figurativ (peisagistic sau intimist) o plasează pe Tina Popa la o bună răscruce între reprezentare şi libera aventură cromatică a picturalului.

