OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Galeria „Orizont“ a gazduit consecutiv expozitiile „de etapa“ a doi artisti (si asistenti universitari) care se gasesc, dupa o schema de sonata, pe un interval al „dezvoltarii“ temelor.


* * *

Gombrich a propus cindva ca metodologie de citire a modernitatii vizuale, un dispozitiv din sticla polisata care sa fie asezat peste o pictura academista, astfel ca formele sa se estompeze si privitorul sa fie obligat sa refaca o imagine voalata. Scopul este acela de a stimula proiectarea asupra operei a unei anumite „forte vii“, pe care arta moderna o pretinde privitorului.
George Moscal, un exersat pictor biomorf-gestualist dar si cu indicii de bun analist al unui motiv tratat serial, a polisat de aceasta data o lupa. El „redimensioneaza“ (este titlul generic al expozitiei dar si titlul majoritatii pinzelor), adica dilata un semn expresiv din notatiile plastice ale unei calatorii venetiene de documentare. Iar „forta vie“ ii este oferita, nu ceruta privitorului, printr-un repertoriu de procedee morfologice pe care George Moscal le stapineste „con larghezza“. Pinzele sale mari suporta doua focalizari de citire: distanta si detaliul. Discul unui capac de fintina, element transant, desenat in amanuntime, migreaza in cadrul tabloului cu taieturi abile, din retorica afisismului.

In subsidiar insa descifram problematica grea, ne-escamotata a decupajului fond-figura, a dozajului intre mat si vibrat, a grafismului in osmoza cu picturalul si a efectului de clar-obscur in ratie medie. Daca „nepitorescul“ unui motiv pictural poate fi o provocare, o incercare de strunit empatia pletorica a pictarii, George Moscal „redimensioneaza“ si in cel de al doilea ciclu al sau chiar si un motiv vegetal-rizomic. Ordoneaza pe o „fila a timpului“, adica un hipermotiv de fundal al paginii de calendar cu aliniamentul tipic de perforari, gesticulatia unor increngaturi. Privirea cu focalizare scurta nu pierde in toata aceasta demonstratie de seria travaliu conceptual faptul ca George Moscal pastreaza filigranul sensibilei asterneri a pielitei picturii. El cauta doar un sunet mai grav.


* * *

Fragila, diafana, negatoare, ironica sint cele patru laturi ale unei cutii scenice imaginare peste care Maria Gall isi intinde plasele foarte subtiri ale picturii sale recente. Invelis pretios al nisipurilor, fese de mumie, tifon lutos este aproximarea suportului pe care artista picto-coleaza o figuratie primara, cu intriga psihologica (Doamnele, Domnule, Fructul oprit, Nunta). De fapt de mai mult timp Maria Gall dorea sa-si fixeze o experienta somatica abisala, aceea a tunelului de lumina prin care se trece in lumea de dincolo. Lumina pe care a intrezarit-o cindva se insuma din culori tari. Expozitia de fata s-a asezat insa in griuri si ocruri pretioase, ca relicvele unui vechi ritual de initiere.

Artista are un tempo de cascada al travaliului cu materialele. Ideile ii vin manevrind colaje si asamblari si ii apar mai ales solutiile evadarii din sasiu. Ajunse „membrane“ traforate de lumina, picturile Mariei Gall provin dintr-un pariu cu imposibilul: tusa in trei dimensiuni. Originea, radicalul lor fondator este mai vechiul turn-cadru cu dubla spirala in spatiu de pete colorate pastelat. Este literalmente culoare in spatiu cu suport devenit invizibil.
Maria Gall nu e suspecta de imprumuturi „neo“, chiar daca demersul sau ar putea sta taxinomic sub denominativul curentului francez „support-surface“. Insa la ea insolitul cadrajului si insolitul suportului nu devin probleme in sine, ci contin cite o poveste interesanta, ironica ca un titlu de basm modern: Vedere spre ocean – Nato – Cel mare – Telecolor). Modul ei de cercetare este dublu: pastreaza o figuratie minim activa metaforic, chiar o scenografie in relief si le trimite in imponderabil: tablou spatial, de privit de-o parte si de alta, pinza torsionata in elice pe sasiu, evadari angulare din cadru. Incheiem trasind doua posibile diagonale in acest stop-cadru in care o putem fixa vremelnic pe surprinzatoarea Marie Gall: fragil – ironica, diafan – negatoare.