Eugenia Pop face parte dintre artistii pentru care experienta individuala, propria creatie cristalizeaza un intreg proces prin care ea se cauta pe sine, exprima parcursul ei spre desavirsire, spre a se intregi, pentru a descoperi un eu superior, acea „saminta“, existenta in fiecare, cautata de unii cu perseverenta, de altii ignorata. Ea considera ca intre arta si viata exista o punte traversata adesea in sus si in jos, iar demersul sau artistic reprezinta o fuga de la viata de fiecare zi, spre lucrurile simtite, spre zona ideilor, spre izvoarele adinci ale culturilor arhetipale.
Fascinata de felul in care copilul gindeste, de felul in care el deseneaza, admirind, asa cum ne-a marturisit, tipul de „artist-copil“ (Klee, Miro sau Chagall), urmarind cu atentie ciclurile naturii, Eugenia Pop aduce in discutie, in obiectele de ceramica, in desene sau gravuri, o simbolistica ce ne poarta spre inceputul lucrurilor, spre elementaritatea incarcata cu un bogat continut simbolic.
Asa putem explica seriile mari de obiecte prezente in expozitia de la Galeria Veroniki Art, semne-simbol, o varietate de forme ce dau contur ideilor. Aceste lucruri explica la fel de bine atractia ei pentru antropozofie, pentru acele intelesuri ce tin de lumea suprasensibila si care isi revarsa semnificatiile asupra intregii fiinte omenesti. Au atras-o de-a lungul anilor teoriile lui Rudolf Steiner, prin care omul nu se indeparteaza de viata, ci il ajuta sa fie mai destoinic, mai productiv pentru aceasta. Preocuparile Eugeniei Pop sint porniri utopice, incearca sa arate cum de la parte se ajunge la intreg si cum intr-o asemenea alcatuire descoperim intotdeauna parcursul, devenirea. Sint principii cunoscute din ordinea naturii, din cercetarea artei populare, acolo unde exista adevarate clasificari de forme geometrice, vegetale, antropomorfe, alcatuind marile „capitole“ ce definesc simboluri ale culturilor ancestrale.
De-a lungul anilor, in creatia Eugeniei Pop au existat mari familii de teme.
Au fost melcii, pasarile, elefantii, apoi au aparut dealurile, semnificind destine colective, ingerii, stelele funerare, multimi de animale fantastice. Toate acestea, ca adevarate regnuri, alcatuiesc un atlas imaginat in care nu raspindirea geografica este importanta, ci evolutia formei, semnificatia ei simbolica. Lucrurile curg si decurg unele din altele, totul se afla intr-o fireasca dependenta, nimic nu poate exista in izolare, singular. in general, lumea ei este lumea lucrurilor mici, reprezinta concluzia extrasa in urma habitudinilor descoperite dupa o atenta observatie a spatiului in care traieste. Relatia dintre om si mediu este fundamentala pentru intreaga gindire plastica a Eugeniei Pop si ea s-a bazat intotdeauna pe experiment, pe cunoasterea directa. Opera ei este un fel de laborator continuu, efectul observatiei indreptate asupra a tot ceea ce este viu. La fel de important este si felul in care au evoluat „instrumentele“ prin care omul a actionat, cu care si-a creat relatia cu lumea din preajma. Am vorbit despre atractia ei pentru culturile ancestrale, iar pe aceasta cale ea a actionat, incercind sa descopere logica fundamentala dintre ceea ce este dat si ceea ce a fost creat.
Astfel, lingura a devenit pentru ea un obiect de meditatie, i-a dat o noua semnificatie reprezentind causul miinii, vorbind despre viata, inglobind atit formele vegetale, dar si pe cele geometrice, un simbol caruia i se pot asocia foarte multe elemente.
Felul in care gindesc copiii, desenele lor au fascinat-o pe Eugenia Pop de-a lungul anilor. A lucrat cu ei, a inventat alaturi de ei. in esenta, este vorba despre acea primordialitate nealterata pe care ea o cauta mereu, despre care Rudolf Steiner spunea: „…cine le citeste corect va afla ca ele nu vor sa exprime nimic altceva decit starea sufleteasca in care trebuie sa se gaseasca un om in acele momente ale vietii sale, in care vrea sa stea in fata lumii suprasensibile. Aceasta stare sufleteasca omul o dezvolta in sine ca pe o a doua fiinta, iar cealalta fiinta isi continua viata ca inainte“.
Pentru o asemenea creatie, ritmul este un element esential, raspunzind la tot ceea ce este miscare, dinamica in evolutia noastra. De la ritmul inimii la cel al respiratiei, la ritmurile vietii, de la trecerea dintre noapte si zi, dintre nastere si moarte totul este miscare si devenire totodata. Simbolistica Eugeniei Pop este una a polaritatilor, iar preocuparile ei se concentreaza in jurul unui moment unic, cel al „trecerii pragului“ de la lumea exterioara spre cea interioara, reprezentind „drumul spre centrul fiintei sale“, cum il numeste ea, in care omul atinge un nivel al starii vulcanice. Saminta care incolteste, broasca testoasa, sarpele, pasari fantastice, fiecare lucrare in parte conduce miscarea sensibila de la o forma la alta, de la o idee la alta, de la un sentiment la altul, ele sint rezultatul unei experiente de viata. in Capricii si esente, una dintre expozitiile deschise la Bucuresti in 1992, ea vorbea despre aceasta conditie antropozofica de a se cauta pe sine, „capriciile“ fiind acele elemente ce vin din exterior prin simturi, iar „esenta“ este cautarea interioara pe care trebuie sa o parcurgi, pentru a te intregi.
Expozitia Pragul deschisa de Eugenia Pop la Galeria Veroniki Art ofera una dintre cele mai complete imagini ale laboratorului sau de creatie. Acum ea se opreste mai mult asupra elementului uman, isi concentreaza cautarile spre relatia subtila a fiintei cu divinitatea, a cautarii adevarului in momentul trecerii pragului dintre viata si moarte, unde „destinele umane reprezentate prin dealuri devin mobile, renasc odata cu plasticitatea lutului care face posibila unduirea, rasfringerea, intoarcerea pe dos“. Concomitent cu lucrul din atelier, Eugenia Pop isi „teoretizeaza“ creatia printr-o serie de insemnari. Trebuie sa fii pregatit ca sa poti intra in lumea ei, sa accepti faptul ca lucrurile importante se exprima in termenii cei mai simpli, ca preferinta pentru o expresie plastica de tip minimalist este explicabila, se opreste asupra esentelor, capata conditia de semn, de scriitura exprimata atit de limpede si in desenele si gravurile ei. Atractia pentru primitivism inseamna intoarcerea la origini, la primordialitate, acolo unde expresia plastica nu era alterata, ci raspundea doar semnificatiilor pentru care ea a fost gindita.

