OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ziduri purtind pecetea trecutului, usi al caror lemn e brazdat de timp, ferestre prin care lumina se strecoara timid, un aer strabatut de amintire… Astfel s-ar putea descrie Galeria Cuhnia de la Palatul Mogosoaia care, duminica 28 iulie a.c., a gazduit vernisajul expozitiei artistei Ana Zoe Pop. Arta contemporana intr-un spatiu expozitional care e legat intrinsec de trecut, rafinat prin incarcatura spirituala pe care o detine, poate parea o antinomie, de aceea trebuie de la inceput subliniata imbinarea – am zice chiar, contopirea – lucrarilor Zoei Pop cu decorul Cuhniei. Mai mult, sculpturile artistei par vestigii scoase la lumina si expuse in aceasta ambianta.

Discursul artistic al Zoei Pop tinde spre abolirea oricarei sistematizari temporale. Totul e cuprins intr-un prezent etern, care inglobeaza si pietrifica devenirea, iar obiectul de arta surprinde chiar fiintarea ca mod de existenta a spiritului. Artista isi situeaza sculpturile in zona reliefului, urmind o traditie cu radacini in arta medievala, in care semnul si simbolul constituie modalitati expresive. Jocul volumelor, conditia obiectului sculptural ca element care-si contine spatiul sint atenuate, lasind loc unei minimalizari descriptive care au asupra privitorului un impact afectiv foarte puternic. Elementele care revin in lucrarile Zoei Pop – miini impreunate, talpi, fringhii, cruci, nituri etc. – reprezinta tot atitea mesaje, astfel incit obiectul artistic se propune descifrarii si ca text (de altfel, litera este introdusa in sculptura in calitate de semn). Aceasta viziune obliga la constientizarea timpului ca entitate omniscienta, iar urma, amprenta, negativul nu sint altceva decit expresia existentei filtrata prin sentiment. O profunda intelegere a amintirii ca stare specific umana confera singularitate creatiei sculpturale a Zoei Pop.

Lucrarile in care artista abordeaza desenul si culoarea socheaza vizual prin forta figurarii. Zoe Pop recurge la o tehnica destul de rar folosita, tehnica encaustica, lucrind cu piele inmuiata in ceara. Chiar si in cazul lucrarilor serializate simtim aceeasi trimitere spre spiritual, spre sacralitate. Fiecare obiect pare un palimpsest si trimite cu gindul la peretii unor vechi biserici, impregnati cu fum si ceara, dar pastrind inca stralucirea prafului de aur. Simbolul, situat de data aceasta intr-un plan secundar, accentueaza inefabilul unor creatii venite parca din alt timp.