OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Preambul

Doctorul Sorin Costina a trait toata viata la Brad. L-a cunoscut pe Horia Bernea dupa citiva ani in care cumparase, dupa cum spune, cu destul de putin discernamint. Relatia dintre colectionar si pictor a devenit una cu totul speciala: intii, din punctul de vedere al legaturii afective care i-a legat („fratele meu mai mare, Horia“…). In al doilea rind, important este si faptul ca Horia Bernea a hotarit ca interesele colectiei Sorin Costina coincid cu ale sale; devenit consilierul colectionarului, Bernea l-a orientat pe acesta spre anumiti artisti si lucrari, cu toata atentia si actionind conform unui plan pe termen lung. Datorita perfectei functionari in duo, colectia Costina s-a inchegat intr-o coerenta plastica si valorica perfecta, fiind acum probabil cea mai importanta colectie privata de arta contemporana romaneasca. Artistii achizitionati sint Paul Gherasim, Octav Grigorescu, Constantin Flondor, Vasile Gorduz, Horia Mihai, Vasile Varga, Silvia Radu, Horia Pastina, Stefan Bertalan, Paul Neagu, Sorin Dumitrescu, Roman Cotosman, Marin Gherasim, Simona Runcan, Ion Grigorescu, Mihai Sirbulescu si multi altii. In acest context a inteles Horia Bernea sa „participe“ cu cele 71 de lucrari, expuse in zilele din urma la Galeria Uniunii Artistilor Plastici din Bistrita.


I.

Dintre acestea, 34 sint lucrari de pictura in ulei, iar restul desene, acuarele si multe lucrari in tehnica mixta. Diversitatea lor extrema se explica prin periodicitatea achizitiilor facute de colectionar: in functie de resurse, acesta a cumparat (daca facem o medie) cite o lucrare de pictura de Horia Bernea pe an, intreaga creatie a acestuia si toate temele, virajele, mutatiile si tendintele figuratiei fiind astfel reprezentate in colectie. Cele mai vechi lucrari dateaza de la sfirsitul anilor ’60 si corespund perioadei de maxima efervescenta novatoare si modernista (in sensul avangardei contemporane). O Curte din 1966 este cea mai veche piesa a „corpusului Bernea“; o dateaza astfel si compozitia calibrata undeva intre angoasa si exuberanta, fara a fi patetica, desenul vibrant si culoarea polemica, condensata violent. Pregnanta gestuala a actului pictural se propaga percutant datorita perfectei cunoasteri a posibilitatilor tuturor procedeelor plastice – in acest caz, culoarea, intinsa in straturi groase peste o pinza de sac preparata sumar, ce se iteste elocvent pe la colturi, capata o matitate acrilica, opaca, datorita amestecului prudent, impastat si, cel mai important, lipsit de suprapunerile cu care ne va obisnui mai apoi.

Aceleiasi perioade ii apartin mai multe lucrari in tempera, acuarela si guasa ori tehnica mixta, in care pictorul neutralizeaza culorile grizindu-le prin amestec (tempera), prin desen si mijloace compozitionale (disolutie si descompunere – abstractizarea unui peisaj duce la separarea formelor si anihilarea picturalitatii suprafetelor), prin suprapuneri irelevante pictural (guasa peste tempera, spre exemplu), dar atit de eficiente expresiv. Coerenta programatica a vocatiei experimentale – vizuala si tehnica – reiese atit din marturiile ulterioare ale pictorului, cit si din alaturarea pe care o putem face cu unul din corifeii avangardei europene: Joseph Beuys. Opera grafica a acestuia, contemporana celei a lui Bernea, cuprinde in mare parte ciudate compozitii figurative caracterizate de suprafetele acoperite exclusiv in tente plate. Prin consecventa cromatica si desenul straniu prin care isi apropriaza natura, genul proxim recuperat de Beuys in registrul simbolic pentru gestul de a picta este cel al samanismului, acelasi ca si pentru cealalta latura, notorie, a activitatii sale; Bernea insa, in insurgenta sa aparent dezordonata, graviteaza si el, de fapt, in jurul unei mari teme: cea a Picturii – fie ca o sarjeaza, o ignora, o pune in negativ. A te preocupa de metoda nu inseamna maniera, si a elabora necontenit in materie nu inseamna formalism. Un instrument ramine un instrument, si daca nu-ti devine fetis, el asista emergenta Picturii.


II.

Putem astfel aproxima gindul pictorului par excellence al generatiei sale, autodeclaratul perpetuu ucenic al picturii si naturii. Consecinta i-a fost ceea ce vedem in pictura in ulei: intii de toate, ea e frumoasa. Caci descoperirea lui Bernea – impulsul final al acestei miscari de revolutie esentiala picturii romanesti sufocata, pe atunci, in estetism – este lumea, ca „buna prin scop, frumoasa ca facere, complexa prin vietuire si spirituala prin materialitate“ (Despre materialitate); definitie suficienta intru totul pictorului care opereaza cu gesturi totale. Si atunci, privind-o dinspre „buna ca scop“, el ne vorbeste despre Revelatie si Traditia pe care aceasta o fundamenteaza, dinspre „complexa prin vietuire“ infaptuieste Muzeul Taranului, iar prin „frumoasa ca facere“ si „spirituala prin materialitate“ el ajunge la pictura.


III.

Frumusetea picturilor lui Bernea se masoara in putinta de conciliere a materiei transformate in pictura cu simbolul. Suprafata, raminind imagine, trebuie sa fie semn.
Se spune ca daca inveti de la altii iti pierzi propria expresie. Dar mai degraba originalitatea lui Horia Bernea ne da de gindit: solutiile, luate din intreaga istorie a artei si stapinite, par a se disputa cu de la sine putere pe suprafata pinzei, fara amestecul restrictiv al pictorului. De unde aerul pretios al instabilitatii constructive si stralucirea semnificativa a suprafetei. Ele nu au personalitate, indiscretul nu poate iscodi „continutul personal“ pus de pictor; au insa un suflu viu, mirabil. Pneuma.
Desi indeajuns de concrete, palpabile, subiectele lui Bernea nu se pot cintari, ca la un Baba, de pilda. Economie de mijloace inseamna la Bernea inclusiv „lipsa“ de mijloace.

Astfel, albul cartonului poate fi transformat prin imprejmuire („Ce se intimpla in jurul unei coloane!“) in coloana, care sa si lumineze, sa emane. Daca nu, mai des, pictorul intinde culoare in mai multe rinduri, dar putina, cistigind in transparente ce a pierdut in grosime si asteptind uscarea cite unui strat. Asa sint mai ales Interioarele de Biserici, Hranele, peisaje, gradini si vederile tumultuoase de Turle. Daca ele trebuie mai mult framintate, se pot asterne peste un fond rosu, si atunci negrul va fi mai negru, mai catifelat, auriul va radia stapinit – sau cerurile innorate grozav vor capata timbru sonor. Sint picturi ca versete de Psalmi.
Alteori, pictorul amesteca tentele fara a mai discerne in etape acoperirea, si tusele se lichefiaza usor, vibrind neutralizate ca o coarda doar aparent destinsa. Asa sint Praporii. Vehiculeaza o intimitate stranie, negraita, ca naturile moarte din mozaicuri si Renastere, dar se certifica drept mai mult, prin violenta stapinita, sub griuri. Stralucirea adusa de verni-ul lucios sau condensarea vernisarii mate agraveaza discursivitatea imaginii, respectiv ardoarea continuta. Un discurs pictural ecumenic.

Multe dintre lucrari atesta maturitatea deplina a viziunii si asezarea pictorului intr-o traditie a picturii romanesti, inca vie. Un peisaj din 1987 (o ripa arcuita de un front de copaci) revine peste intreaga istorie a peisajului de la Grigorescu si Andreescu, fara a-si aroga o solutie finala, ci una fericita. Merele din 1984, intinse laconic pe intreaga suprafata a patratului, dar frapant locvace expresiv, condenseaza paradoxal poetica lui Bernea, ca intr-un simbol total. E vorba, de fapt, despre o Hrana suprapusa peste desenul unui Prapor, inca vizibil la colturi: lumea se ordoneaza in straturi, de materie ca si de semnificatie, in fata ochiului pregatit pentru a le discerne; prezenta lor certa in acelasi loc este ratiunea de a fi pictor. La fel conteaza merele la pictorul catacombelor, la Cranach, Zurbarán, Cézanne sau Luchian.
Ca un inovator in Quattrocento, Bernea isi permite migaloase artificii de expresie compozitionala. Un „centru de interes“ poate fi facut mai mult decit pasionant, daca poti sa conciliezi o pata mare de rosu peste dealuri verzi, inubliabil (Acoperisul rosu de la Tescani). „Nudul“ isi poate gasi o postura la fel de arhetipala ca acelea regasite de italieni o data cu zeii celor vechi. Totul se poate reformula.


Recurs

Lucrarile lui Horia Bernea nu se vor pierde degraba. Si pentru ca, fiind un perfectionist notoriu, lucra intotdeauna cu cele mai bune materiale, greu de erodat, dar si pentru ca ele instituie coparticipare. Nu muzealitate; si nici Horea Bernea nu se muzeifica pe simezele galeriei din Bistrita, iar aceasta nu e o fisa. Ele instituie reordonarea publicului in jurul reperelor, a eforturilor responsabililor inspre rezultate: la vernisaj s-a lansat catalogul electronic, acum se dezvaluie catalogul pe suport traditional. Desigur, acestea nu se intimpla dintr-o data – locul unde acum se „instituie“ i-a avut mai inainte pe Gorduz, Silvia Radu, Mihai Horia, Manescu, Simona Runcan, Ciubotaru, Ion Dumitriu doar in ultimele luni; competentele nu lipsesc. Daca Bernea instituie, cu siguranta ca el e viu, desi ne lipseste. In zilele ce vin dupa 28 ianuarie, expozitia va fi itinerata de curatori la Cluj, spre a deschide sesiunea studentilor Academiei de Arte.
________

Expozitia Horia Bernea de la Galeriile UAP Bistrita (18 decembrie 2003-29 ianuarie 2004), cuprinzind lucrarile din colectia personala Sorin Costina, s-a realizat, impreuna cu Seminariile de Iarna ale revistei Sarea Pamintului. Caiete de antropologie (care s-au desfasurat in localul galeriei), in organizarea Uniunii Artistilor Plastici din Bistrita si a Fundatiei Axa, sub coordonarea lui Oliv Mircea si cu concursul sponsorilor locali (S.C. Miro S.A. si S.C. Garocat S.R.L.). S-au comemorat astfel 65 de ani de la nasterea pictorului si trei ani de la moartea sa, fiind vorba despre prima expozitie Bernea in postumitate. Prin reprezentativitate si organizare, manifestarea a avut anvergura unei retrospective. Ea a incheiat programul expozitional pe anul 2003 al galeriei bistritene, conceput de Oliv Mircea ca o reconsiderare a traseului si rolului generatiei ’60 in artele plastice. La vernisajul din 18 decembrie a fost prezentat un catalog electronic, iar la final se va lansa un catalog pe suport traditional. In zilele ce vor urma, expozitia Bernea va fi redeschisa la Cluj, sub egida Universitatii de Arte si Design, prin bunavointa rectorului Ioan Sbirciu.