OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Expresia home, sweet home este irelevanta pentru artistul olandez Ron Sluik atita vreme cit ea nu pune accent pe notiunea de house. Spatialitatea este definitorie pentru exprimarea modului in care artistul isi apropriaza un teritoriu nou si reuseste sa descopere acolo zone de intimitate. Venirea lui Sluik, la sfirsitul anilor ’90, in Republica Moldova – pe care a denumit-o the cruel paradise – i-a oferit artistului prilejul de a se confrunta cu o lume interesanta, bogata din punct de vedere vizual, dar extrem de cinica si ingrata cu propriii sai cetateni. Putine persoane din Occident au stiut sa priveasca fara prejudecati lumea spatiului postsovietic. Deschis spre noile realitati, in aprilie 2001, Ron Sluik a parasit Amsterdamul si s-a stabilit la Chisinau. Spatiul care i-a devenit familiar si unde a intilnit femeia pe care a indragit-o atit de mult a devenit casa lui.
Lucrarile expuse la Bucuresti, la Galeria S.P.A.C.E.-CIAC (11-29 martie 2003) au continuat seria Asta e casa mea/This is my house/Eto moi dom, expusa in urma cu un an la Galeria AoRTa din Chisinau si apoi la Art Pavillion din Zagreb, in cadrul celei de-a III-a Trienale Balcanice de la Novi Sad si la Galeria Art din Amsterdam.
Sluik a studiat in Olanda pentru a deveni artist video si a incercat limitele acestui domeniu artistic timp de 20 de ani. In prezent, se concentreaza asupra mediului fotografic, fara a se considera, propriu-zis, fotograf, ci mai curind un artist vizual care lucreaza cu fotografia.

Stilul fotografic al lui Sluik specific seriei Asta e casa mea este incitant si personal. El nu se regaseste nici in atitudinea „arta pentru arta“, dar nici in cea fotojurnalistica. Desi detesta privirea curioasa a occidentalului care vineaza in spatiul estic, de cele mai multe ori, lucruri exotice si dezvaluie un univers al mizeriei si al saraciei, nici in fotografiile lui nu lipsesc aceste laitmotive. Sluik n-a omis, de exemplu, imaginile redundante ale ciinilor vagabonzi sau cele cu monumentul lui Lenin. Diferenta rezida, insa, in faptul ca pentru el aceste locuri comune conteaza mai curind datorita calitatii de a putea fi abordate in mod insolit, si mai putin pentru impresia de peisaj jalnic pe care o inspira. Exemple: fotografierea monumentului lui Lenin din spate sau din fata, doar in plinatatea staturii, fara cap, sau cliseul puternic miscat in timp ce fotografia un ciine, rezultind o imagine impinzita cu fisii de culoare si o realitate diluata, surprinsa ca printr-un geam de care se loveste ploaia. De asemenea, este mult mai „blinda“ vederea unui ciine adormit in porumb decit imaginea altuia, nemiscat, in strada.

Aparatele de fotografiat folosite de Sluik cel mai adesea in acest moment sint Agfa Click si Agfa Clack. Unul dintre ele este primul aparat al mamei sale, cumparat putin dupa cel de-al doilea razboi mondial. Asa cum sugereaza si numele, aparatul permite o singura operatiune: apasarea pe buton (clicking). Nici una dintre fotografiile expuse nu a fost manipulata pe calculator. Toate instantaneele sint transferate in pozitiv dupa negativ 6x6 si 9x9. Lucrarea care surprinde cladirea Guvernului Republicii Moldova pe fundalul umbrelor lasate pe zapada, realizata printr-o operatie de miscare de trei ori, produce un efect vizual interesant, deloc mai slab din punct de vedere estetic decit o lucrare similara prelucrata pe computer.

Stilul cautat, dar totodata simplu al realizarii fotografiilor pune in relief dorinta artistului de a reda, in termeni simpli si nepretentiosi, realitatea surprinsa. O parte din fotografiile alb-negru au fost imprimate pe hirtie veche, fabricata in 1957 si la inceputul anilor ’70. Experimentarea pe hirtie expirata determina un efect surprinzator – argintul, folosit cu generozitate in acele vremuri – si genereaza un efect de patina. Din utilizarea acestui „truc“ rezulta, asa cum subliniaza si criticul de arta Irina Grabovan, o tenta de gri consistent si profund – detaliile, contrastante pe negativ, se dizolva la transfer ca niste fragmente ale unor evenimente reale sterse de o memorie nesigura, inflorind pete galbui, ca de rugina, iar imaginile alb-negru par mai vechi.

Expozitia Asta e casa mea de la CIAC aduce atit imagini „la zi“ ale Basarabiei (monumente distruse, containere parasite, o cladire cu un graffiti despre comunisti), precum si atitudini repetabile, exemplare pentru existenta de fiecare zi a oamenilor locului (de exemplu, surprinderea unui taran in pragul casei lui). Coexistenta mirificului cu parodicul, proprie Moldovei, este sintetizata de artistul olandez intr-o fotografie imensa, cu o tarancuta din comuna Butuceni care, in plin cimp, vrea sa apeleze pe cineva din Chisinau de la un telefon mobil roz, cu o husa „gonflabila“, semanind cu o jucarie...
Stranie pare, totusi, alinierea fotografiilor de 6x6 inramate in lemn, pentru ca evoca uneori imaginea unor piese funerare.

Dezinteresul artistului Ron Sluik pentru „noile tehnologii“ artistice sugereaza o ciudata nostalgie dupa un trecut posibil, „fictionalizat“. Fotografiile par tentative de „contrafacere a probelor“, sugerind o sedere de mai lunga durata in Moldova, pentru ca olandezul simte ca acest loc a devenit un axis mundi pentru el. In interviul publicat in revista ART-hoc Nr. 20-21, Sluik afirma ca, din punctul lui de vedere, pentru ca traieste in Moldova, aceasta tara este centrul universului – mai rar o subiectivitate atit de serios asumata!
Gestul fotografic al lui Ron Sluik tine de o angajare in stil proiectiv-creator in asimilarea spatiului Republicii Moldova. Scriind cu instrumente vizuale istoria contemporana a Basarabiei, Ron Sluik isi construieste si isi exprima, prin intermediul gesturilor de input si output, propriile experiente de viata. Realizind instantanee „from Moldova“, el creioneaza contururile propriei sale umbre, vagabondind pe acest teritoriu...