OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nikodim Kondakov – Icoane, Traducere din engleză de George Adam, Editura Cartier, Chişinău, 2009, 256 p. + ilustraţii

La Galeria Tretiakov se găseşte şi cea mai mare şi mai valoroasă colecţie de icoane ruseşti. Parcă „obosit de frumuseţea“ picturilor clasicilor ruşi, călătorul prin muzee se retrage în sălile cu icoane. Harul se simte atît de mult, încît parcă ai păşit într-o biserică. Mai ales că mulţi oameni, credincioşi ruşi sau străini, chiar vin aici, într-un muzeu, pentru a se închina. Icoane sfinte, făcătoare de minuni, atrag credincioşi din toată lumea.

„Sfînta Fecioară din Vladimir“

În faţa icoanei Sfinta Fecioară din Vladimir, făcătoare de minuni, protejate acum după nişte geamuri groase de sticlă, oamenii se roagă, unii citesc rugăciunile din cărţi, alţii le au transcrise pe foi. Trecînd pe-acolo, m-am închinat şi eu, m-am rugat înaintea Maicii Domnului. Cine vede măcar o dată originalul acestei icoane n-o mai poate uita. Chipul Maicii Domnului este diferit de alte icoane: faţa Mariei este prelungă, iar ochii trişti exprimă îngrijorare, dar şi iubire profundă. Imaginea păstrează însă frumuseţea unică a Născătoarei de Dumnezeu. În acest sens, teologul rus Paul Evdochimov afirma despre Icoana Maicii Domnului de la Vladimir că „se află la polul opus tipului rafaelit al Madonei“, frumuseţea Fecioarei fiind „dincolo de orice canon pămîntesc“.

Pelerinajul meu muzeal a continuat şi în faţa icoanelor lui Rubliov. După admiraţia unicelor opere ale diverşilor pictori, după marea emoţie ce mă cuprinsese în faţa monumentalului tablou al lui Ivanov – Iisus arătîndu-se poporului –, lucrare ce se desfăşoară pe un perete imens şi la care pictorul a lucrat 25 de ani, din dorinţa de a găsi mai repede sala dedicată lui Rubliov, o întreb pe o doamnă, ghid al muzeului, greşind, de „tablourile“ lui Rubliov. Înainte de a mi se preciza drumul spre mult căutata sală, amabila doamnă face o pauză şi mă corectează: „nu sînt tablouri, ci icoane!“ Mi-am cerut politicos scuze, dar m-am simţit ruşinată.

Mi-am dat seama că vizitatorii din muzeu se comportau ca într-o biserică, se închinau la icoane, se rugau, citeau acatiste. Urmînd exemplul localnicilor, credincioşii străini călători prin marele muzeu se închinau şi ei, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru minunea de a fi lîngă icoanele pline de har.

Sălile icoanelor parcă erau desprinse de „muzeul rece“ al operelor de artă. Poate că, în acest mod, prin expunerea icoanelor la Galeria Tretiakov, ruşii au reuşit să-şi păstreze cel mai bine credinţa „în suflet“, obligaţi în fostul spaţiu sovietic să înlocuiască icoana din colţul sfînt al camerei cu portretele „iluştrilor conducători“, să se roage pe ascuns în diferite locuri – multe turle fuseseră dărîmate, numeroase picturi, distruse, iar destule biserici au fost transformate în depozite.

„Ospitalitatea lui Avraam sau Sfînta Treime“

Lucrările lui Rubliov sînt prezentate în mai multe muzee ale Rusiei: Sfinta Treime se găseşte la Muzeul Rus de Stat din Sankt Petersburg. La Galeria Tretiakov, se poate vedea icoana intitulată Ospitalitatea lui Avraam sau Sfînta Treime. Icoana înfăţişează Trinitatea Cerească – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfîntul Duh – sub forma a trei îngeri aşezaţi în jurul unei mese. Chipurile asemănătoare se disting prin coloritul veşmintelor şi prin gesturi. Frumuseţea unică şi misterul acestei icoane l-au determinat pe părintele şi omul de cultură rus Pavel Florenski să afirme că „există Troiţa lui Rubliov, deci există Dumnezeu!“.

Considerat cel mai faimos pictor de icoane rus, Andrei Rubliov a lăsat puţine date despre viaţa şi opera sa. Icoanele ce îi sînt atribuite nu au păstrat nici măcar semnătura sa. Letopiseţele ruseşti păstrează, de asemenea, puţine informaţii despre Andrei Rubliov. Astfel, se ştie despre Andrei Rubliov că a trăit aproximativ între anii 1370 şi 1430. A fost monah în mănăstirea Andronikov de lîngă Moscova. Este considerat autorul unui minunat manuscris cu miniaturi, cunoscut ca Evanghelia Hitrovo. A pictat cu certitudine următoarele monumente: în 1405 – iconostasul Catedralei Bunei Vestiri (Blagoveşcenie) din Kremlinul Moscovei împreună cu mai vîrstnicii şi faimoşii maeştri Teofan Grecul şi Prohor Gorodeţki (sau Prohor din Gorodineţ); în anul 1408, alături de prietenul Daniil Ciornîi, pictează frescele şi iconostasul monumental al Catedralei Adormirii Maicii Domnului (Uspenie) din Vladimir; între 1425 şi 1427, tot cu Daniil Ciornîi, zugrăveşte frescele şi iconostasul bisericii de piatră a Lavrei Sfintei Treimi întemeiate de Sfîntul Serghie din Radonej. Faimoasa Sfînta Treime era icoana de hram, piesa centrală a iconostasului bisericii principale.

Blîndeţea chipurilor

Lavra Sfintei Treimi este una dintre cele mai faimoase mănăstiri ortodoxe ruse din toate timpurile, centrul spiritual al Rusiei pînă în epoca modernă. Unii iconari încă mai cred că Rubliov a fost însuşi Sfîntul din Radonej, subliniind faptul că unele icoane pictate de artist sînt făcătoare de minuni. Oricum, Andrei Rubliov devine sfînt prin canonizarea din 1988, fiind sărbătorit pe 29 ianuarie şi pe 4 iulie. După canonizare, este cunoscut ca Sfîntul Andrei Iconograful.

Rubliov a fost un artist şi un creator unic, nu a continuat fidel modelul sobru bizantin, ci a impus propria notă, creînd noi tipuri religioase, cu mai multă viaţă. Această notă personală a impus un stil deosebit al picturilor lui Rubliov, recunoscut prin nuanţe mai calde, ce oferă o anume blîndeţe chipurilor înfăţişate. Comparat cu maestrul său, Teofan Grecul, artistul se impune printr-un simţ aparte al frumosului, dominat de o anumită pace sufletească. Această trăsătură a fost cel mai bine vizibilă în înfăţişarea îngerilor, care sînt reprezentaţi ca tineri cu chipul sfios şi senin, cu o delicateţe specific feminină, simboluri ale purităţii şi ne-prihănirii.

Pe de altă parte, ca reprezentant al artei bizantine, Andrei Rubliov este considerat discipol şi continuator al lui Teofan Grecul. Şi pe această direcţie, Rubliov a fost identificat cu un stil aparte, mai luminos şi blînd decît stilul lui Teofan Grecul. În acest sens, diaconul Ioan I. Ică nota în prefaţa cărţii Icoana Sfintei Treimi a Cuviosului Andrei Rubliov de Ieromonah Gabriel Bunge: „Temperamente şi vocaţii diferite, Teofan şi Rubliov se află şi stilistic la antipozi. Dinamismului impetuos şi agitat, severităţii sumbre şi austere a lui Teofan, Andrei Rubliov i-a contrapus o luminozitate, o delicateţe şi o blîndeţe de tip isihast exprimate printr-o graţie, un echilibru şi o simplitate de tip elin, clasic. Concentrînd toate aceste elemente în capodopera sa, Andrei Rubliov, veritabil poet în culori al Rusiei Medievale, dădea prin opera sa replica unei frumuseţi melancolice, de inegabilă transparenţă şi incredibilă seninătate, a unei epoci extrem de sumbre şi dramatice din istoria Rusiei (şi a întregului Est al Europei, am adăuga); oprimată de interminabilele invazii şi de jugul umilitor al tătarilor, aceasta era măcinată de conflictele fratricide dintre diferitele cnezate ce vor sucomba irezistibilului elan unificator şi expansionist al viitoarei Moscove a ţarilor“.

Pe această linie, capitolul „Întrebuinţarea şi locul icoanelor în Rusia“ cuprinde o istorie a semnificaţiei pe care a căpătat-o icoana în Rusia. În nici o perioadă, icoanele nu au reprezentat pentru poporul rus nişte obiecte pur decorative. Ele au avut întotdeauna un scop spiritual bine definit: „Pînă în zilele noastre, se consideră că pe măsură ce credinciosul se închină în faţa icoanelor (gest care se numeşte în rusă poklonniia, pentru că oamenii se închină în faţa lor: poklon înseamnă «adîncă închinăciune»), acesta realizează un pelerinaj în jurul a ceea ce în creştinismul timpuriu s-ar fi numit memoriae bisericii“.