OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cea de a patruzeci si treia expozitie organizata la Galeria de arta „Sabina &Jean Negulescu“ in cei patru ani de activitate ii este dedicata Ilenei Micodin, un nume important al artei plastice contemporane. In urma cu citeva luni, Ileana Micodin s-a alaturat artistilor care au trecut Stixul, lasind o valoroasa opera, din pacate, putin cunoscuta la adevarata ei dimensiune. Doar cei care ne-am aflat in apropierea ei am putut cunoaste, in timp si nu fara dificultate, cit de complex a fost gindita constructia acestei opere.

De multe ori mi-am pus intrebarea, in toti acesti ani cit am stat in apropierea ei, de unde venea forta acestei creatii, pentru un om prins in atit de multe probleme, care nu se mai afla la tinerete? Zilnic, ea petrecea citeva ore in atelierul de gravura din strada Sperantei (cit a mai existat si el), in conditiile precare, de frig si disconfort, de acolo. Apoi, continua in atelierul de acasa, unde picta, facea acuarela, desena, iar in ultima perioada lucra mult si in tehnica colajului.
Expozitia deschisa la Galeria de arta „Sabina &Jean Negulescu“ prezinta, intr-o formula restrinsa, opera Ilenei Micodin, lucrari realizate dupa anii ’90. Ea pune in valoare o dimensiune spirituala si o anvergura ce surprind pe multi dintre vizitatori.

Ileana Micodin a inceput prin a studia pictura, dar expresia cea mai personala o regasim in domeniul graficii, al gravurii, al desenului sau al colajului. A fost un foarte bun gravor, care a dat acestor tehnici o dimensiune picturala. A investigat, mai ales in ultimii douazeci de ani, in zone diferite ale limbajului plastic, s-a reapropiat de pictura, a simtit nevoia spatiului, a tridimensionalitatii, a desenat.
Ileana Micodin a fost un artist legat de structurile naturii, de o dimensiune a vizualului a carui identitate se construieste dupa o atenta si indelunga observatie. Apropierea de natura nu s-a facut doar la nivel senzorial, ci a preferat zona semnificatiilor, opera ei fiind expresia unei istorii personale si colective totodata. Marea, Tescani, Delta, Cerurile rememoreaza legaturi profunde cu o lume, cu locuri, cu semnificatiile unui spatiu.

- Marile Ilenei Micodin sint dramatice
Ea da o dimensiune singulara marii, pe care ne-am obisnuit sa o percepem doar prin frumusetea, prin conotatiile ei poetice. Marile Ilenei Micodin sint dramatice, vorbesc despre moarte, despre oamenii disparuti acolo in anii ’50. Niciodata ea nu a putut privi pamintul si marea la Capul Midia cu indiferenta trecatorului sezonier, cu linistea si adormirea spirituala pe care ne-o da soarele verii. In lucrarile ei, dimensiunea impresionanta a naturii, intimplarile au capacitatea de a transforma un spatiu intr-un loc.
De Tescani, de oamenii care veneau vara de vara acolo, Ileana Micodin a fost profund legata. O experienta de peste douazeci de ani a dus la o adevarata saga a locului, marcata si aceasta de istorii. Plopii de la Tescani, vechea biserica, livada, peisajul au accentuat una dintre dimensiunile cele mai interesante ale creatiei sale. Aflata in fata motivului, ea traieste intr-o alta dimensiune, ce o desprinde de imediat.

Aici si dincolo, prezent si trecut, constient sau inconstient sint parametrii care definesc opera ei. Cel care vorbeste aici este timpul, scurgerea lenta, dar implacabila, o lume alcatuita din fragmente, din elemente disparate ce raspund unei constructii mentale. Discursul sau evolueaza intr-o dimensiune contrapunctica, reuneste rigorile geometriei cu gestualitatea, elementele definite, cu subtile jocuri cromatice.
Constatam o lipsa de prejudecati in modul in care ea si-a gindit opera. Desene, fotografii, picturi, colaje, in toate ea se bazeaza foarte mult pe fragment, nu ezita sa decupeze, sa suprapuna imagini, sa accentueze caracterul dinamic, modelator al naturii. Cerurile Ilenei Micodin dau greutate acestui fel de a gindi. Ea a inceput aceasta tema in gravura, dar cele mai spectaculoase realizari le are in tehnica colajului. Ampla desfasurare de forme, de ritmuri colorate concentreaza o dimensiune spirituala, conduc spre seninatatea celesta. Alaturi de acestea, Obiectele au aparut in opera ei in ultimii ani. Legate de disparitia unor prieteni apropiati – l-as aminti pe Horia Bernea –, ele pot avea acum un caracter premonitor.

Forme ciudate, stranii, imagini venite din lumea de dincolo fac parte dintr-un discurs pe care l-am putea numi, cu titlul uneia dintre lucrari, Intre pamint si cer. O zona care a existat in subsidiar permanent in opera ei, o realitate plina de fantasme, de forme de multe ori apasatoare, al caror reper il descoperim intr-o natura ce scapa controlului.
Discursul Ilenei Micodin s-a radicalizat in anii din urma. Fara a abandona preocuparile mai vechi, implicarile ei de natura politica sint evidente. Ciclurile Talibani si Aratari aduc in prim-plan contemporaneitatea, in dimensiunea ei negativa. Fara a face apel la imaginea directa, recognoscibila, formele ei vorbesc. Discursul sau este in primul rind unul despre oameni. Fara a-i reprezenta in mod direct, ea stie sa identifice o dimensiune a umanului, privita in timpi diferiti.

Logica acestui discurs vine din sfera picturalitatii, a petelor, a transparentelor, a trecerilor. Sint elemente pe care le regasim de-a lungul anilor, indiferent de tehnica abordata, in toate etapele acestei creatii. Marea calitate a acestui demers este capacitatea prin care el da viata unei dimensiuni mentale, unei lumi cu sensuri si intelesuri simbolice.
Incerc sa inteleg acum fascinatia pe care Ileana Micodin a avut-o pentru apa, cer, nori, pentru formele miscatoare, o dinamica pe care doar dimensiunea spirituala o releva. In cazul ei, totul devine o calatorie mentala, porneste de la concretul palpabil, imbogatit pe parcurs cu propria dimensiune culturala. Ileana Micodin iubea poezia, era o mare cititoare de poezie, iar in ultimele luni de viata a avut puterea sa memoreze din cele mai recente poezii ale Anei Blandiana.

Acum, la mica distanta de momentul cind ea si-a incheiat discursul, pot spune ca plastica Ilenei Micodin este una de atitudine. Ea a gindit in vizual, intotdeauna din perspectiva unui mesaj profund, subiectiv, implinit cu incarcatura trairii afective. Acest lucru a facut vizibila starea poetica, muzicalitatea acestui discurs, o lume atit de intima si atit de mult legata de persoana ei. In afara atelierului, Ileana Micodin a fost acelasi om cu atitudine, atit in problemele obstii artistice, cit si in derularea evenimentelor politice din ultimii ani. A trait totul cu intensitate, a stiut sa se bucure, dar niciodata nu a uitat ca in apropierea ei exista suferinta si nedreptate.