OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Expoziţia deschisă de Alma Ştefănescu Schneider la Sala Etaj 3/4 a Muzeului Naţional de Artă Contemporană marchează prima întîlnire a artistei cu publicul bucureştean după plecarea în Germania, la sfîrşitul anilor ’70. Ea aparţine generaţiei de graficieni care, în deceniul al optulea, a contribuit la afirmarea tehnicilor grafice, mai ales a gravurii, a impus grafica românească în contextul unor importante competiţii internaţionale. Formată la clasa profesorului Ion State, pentru reuşitele ei în domeniu Alma Ştefănescu Schneider obţine, în anul 1978, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Grafică. De-a lungul anilor, preferinţele ei s-au manifestat în zona gravurii, a desenului, dar s-au îndreptat, cu precădere, către tehnica xilogravurii.

 

Este acum un bun prilej de a spune cîteva cuvinte despre semnificaţia anilor ’70 în grafica românească, mai ales că ne aflăm într-un moment cînd dezinteresul pentru tehnicile grafice, pentru gravură, în special, a scăzut foarte mult. Contextul în care o întreagă generaţie de artişti s-a manifestat în deceniul al optulea a fost cel al unei emulaţii artistice născute din nevoia de redefinire a domeniului, pentru care problemele de limbaj, de tehnică, cele de multiplicare şi de afirmare în zone cu implicaţii social-politice (mai ales în domeniul graficii publicitare) erau la ordinea zilei. Artele grafice, ca, de altfel, toate domeniile artelor plastice, au trecut, în acei ani, printr-un „conflict intern al domeniului“ ce s-a manifestat în zona cercetării, în contextul afirmării artei româneşti în mari expoziţii internaţionale, favorizînd asimilarea unor experienţe noi, ce au dus la reformulări stilistice. În domeniul artelor grafice, acest lucru a fost mai acut şi mai vizibil, venind din tendinţa de apropiere de semnificaţiile iniţiale ale termenului graphein („a scrie“). Scriitura, semnul definesc imaginea grafică, evoluţia liniei pe suprafaţă, valorile plasticităţii capătă importanţă în contextul în care imaginea se fragmentează, accentul cade pe simbol şi conţinutul tematic este „învăluit“, iar gestul recuperează capacităţile expresive ale imaginii. În acei ani, s-au purtat discuţii ample în jurul fenomenului, a început să se vorbească despre precaritatea gravurii în contextul noilor tehnici de multiplicare, dar întotdeauna s-a remarcat contribuţia importantă pe care artele grafice au avut-o în evoluţia sintezei plastice a secolului al XX-lea. Descoperim, şi în contextul artei româneşti, calităţile expresive proprii genului, ce ţin de rigoare, de capacitatea de a fixa gestul şi de a disciplina imaginaţia, de a se manifesta interdisciplinar, dar, totodată, de a fructifica energia spontană a gestului. Teritoriul artelor grafice a incitat artişti veniţi şi din alte zone ale expresiei plastice, în special pe pictori. Putem vorbi despre o îmbogăţire a limbajului prin accentele de picturalitate, despre aducerea valorilor cromatice în acest teritoriu al alb-negrului. A fost perioada cînd, la Tulcea, s-a deschis primul muzeu dedicat gravurii şi tehnicilor grafice, în general. Acesta ar fi tabloul succint, atmosfera perioadei în care Alma Ştefănescu Schneider s-a manifestat în viaţa artistică din România.

 

În 1975, ea deschide prima expoziţie personală la Bucureşti. Şi în expoziţia pe care ea ne-o propune acum, putem descoperi preocupările din perioada debutului ei şi din aceea a anilor cînd a activat în ţară. Lume, lume… strînge, în formule noi, o altă experienţă de viaţă, dar pune în valoare acelaşi spirit neliniştit, acelaşi interes pentru ceea ce se petrece în preajmă, o lume recompusă din fragmente, într-un amestec de stări ce trec pe nesimţite de la atitudinea gravă, uneori chiar dramatică, la plăcerea de a se juca, de a ieşi din cercul închis, în aerul respirabil al imaginaţiei dezinvolte. Imaginea cea mai pregnantă întîlnită în aceste lucrări este reprezentată de oameni. Dacă în 1975, Andrei Pleşu vorbea despre „un joc de-a forma… un montaj de elemente aparent disparate“, acum, Alma Ştefănescu Schneider se concentrează asupra prezenţei umane. În general, sînt mulţimi angrenate într-o dinamică universală, semne ale unor realităţi ce scapă deciziilor individuale, dizolvîndu-se în imagini ce amintesc de un destin implacabil. Dar şi atunci cînd povestea se dezvoltă în jurul personajului, al individului, acesta, indiferent că este bărbat sau femeie, preia semnale-semne primite din exterior. Scriitura fină şi petele de culoare deschid căile imaginaţiei, povestesc din experienţa unei vieţi, lasă privitorului sentimentul că răsfoieşte un jurnal. Lucrările Almei Ştefănescu Schneider sînt ca nişte scrisori, în care ea foloseşte tehnici mixte, suporturi diferite, dar în toate ne lasă să citim experienţa ei în domeniul gravurii, plăcerea de a desena, de a aduce realitatea la nivelul semnului. Aici descoperim şi cheia demersului său.

 

Lucrările prezentate, cu excepţia cîtorva xilogravuri din anii ’70, aparţin perioadei germane. Indiferent de suportul folosit, pînză sau hîrtie, sînt vizibile experienţa din domeniul gravurii, felul în care ea tratează fondul, în care decupează compoziţia, exerciţiul haşurilor, linia cu care ea poate face tot ceea ce doreşte. Se simte că acest univers, acum bogat în culoare, vine din zona alb-negrului. El păstrează dinamica plăcii gravate, nu abundă în detalii figurative, ci mizează pe impactul emoţional, pe gestul spontan, pe sugestie, induce mai mult decît lasă vederii mesajul propus. Dar, cu toate acestea, Alma Ştefănescu Schneider reuşeşte să comunice, intuieşte realităţi ce ne aparţin tuturor, experienţe în care ne găsim locul ca protagonişti. Ea observă lumea, cu binele şi răul ce nu pot fi separate, în care doar ritmul timpului şi al spaţiului defineşte realitatea fiecăruia, schimbă accentele. Această expoziţie aduce o undă nostalgică. Universul lucrărilor nu trimite spre o localizare geografică, dar singurul element identitar al acestei lumi este compoziţia de pe coperta catalogului, intitulată Voroneţ, şi trebuie să spunem că recunoaştem expresia familiară, că „localizăm“ cu uşurinţă opera Almei Ştefănescu Schneider în contextul artei româneşti.