OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Muzeul National de Arta al Romaniei se mai poate vedea in aceste zile o expozitie ce ne aduce aminte de un artist format in ambianta artistica a culturii transilvane, stabilit apoi la Bucuresti, la inceputul deceniului patru, asa cum vor face si alte nume importante ale plasticii noastre care veneau din aceeasi zona.

Despre Eugen Gasca s-a vorbit destul de putin in ultimii ani. Disparitia sa in anul 1989, modestia de care a dat dovada si atunci cind traia, dezinteresul pe care-l manifestam in general pentru tot ceea ce inseamna trecut, toate acestea au plasat creatia sa mult prea repede in sertarele uitate ale istoriei. Expozitia organizata de „Cabinetul de stampe“ al Muzeului National de Arta ne obliga sa ne reamintim si sa reevaluam opera unui artist ce a inteles spatiul din care venea din perspectiva gindirii moderne a inceputului de secol.
Eugen Gasca este un singular, atit prin destin – el a facut fata unor grave probleme de sanatate, a ramas de mic orfan de ambii parinti –, dar si prin ceea ce a lasat culturii noastre. Spirit auster, marcat de o mare sensibilitate, cu o profunda intelegere pentru traditia lumii din care venea, dar si a perioadei culturale pe care a traversat-o, el a adus in pictura romaneasca o imagine cu totul personala asupra peisajului transilvan. O stilizare, in al carei laconism descoperim puternice valente ale culturii populare, dar si un desen studiat, o linie cultivata, prin care el concentreaza incarcatura poetica a unui spatiu robust, aspru. Culoarea, asezata de obicei in pete mari, raspunde si ea cu subtilitate unor stari, in care ratiunea traieste, in deplin acord cu inflexiunile senzuale, sentimentul puternic al unei poetici foarte personale.

Eugen Gasca a fost artistul care s-a straduit pe tot parcursul vietii sale sa recupereze o stare de puritate a perceptiei, sa induca privitorului trairea puternic personalizata, sa nu-si ascunda efuziunile emotionale, exprimate insa in acordurile grave si la fel de bine strunite ale unui spirit extrem de critic. Acest lucru este evident in tot ceea ce a facut. Efortul sau s-a concentrat spre o vizualitate construita rational, cu o buna cunoastere a problemelor limbajului plastic, dar care este expresia continutului ideatic indus de artist. Exista atractia permanenta, in cazul gindirii sale plastice, catre traditia culturala a acestui spatiu, citit prin viziunea moderna a limbajului folosit. Pe aceste coordonate s-au situat cautarile sale, asa se explica constanta unei creatii ce s-a intins pe mai bine de jumatate de secol.
Cind vorbim despre un artist format in contextul culturii transilvane, trebuie sa spunem ca Eugen Gasca a fost elevul Scolii de belle-arte din Cluj, infiintata in 1925, ca „a avut sansa, asa cum ne spune Ioana Vlasiu, sa se instruiasca intr-un mediu cuprins de fervoarea inceputurilor“, cu profesori apropiati de virsta studentilor. in afara boemei artistice clujene, ce amintea de coloniile artistice de la inceputul secolului, el a cunoscut si experienta Scolii de vara de la Baia Mare, ce afirma cu precadere tendintele expresioniste.

Formarea sa artistica continua la Bucuresti, unde vine in anul 1932, iar apoi, la Iasi, el ii cunoaste pe Stefan Dimitrescu si Nicolae Tonitza. Parcursul formarii sale este expresiv pentru ceea ce caracterizeaza creatia sa inca din anii de inceput. Daca ar trebui sa rezumam, vom spune ca personalitatea lui Eugen Gasca se articuleaza solid pe o conceptie moderna asupra picturalitatii, bazata pe sinteza, pe valoarea expresiva a simbolului, astfel incit intreaga sa opera pune in valoare un spatiu bine definit, asa cum este cel al peisajului transilvan, fara insa a se limita doar la expresia lui fizica, el se construieste in jurul cunoasterii esentei sale spirituale.
in plastica lui Eugen Gasca se simte o nevoie permanenta de a elimina accidentul, elementele trecatoare, detaliul, artistul concentrindu-se asupra unei dimensiuni a realului, ce lasa sa se citeasca forta cosmica a spatiului. De aici si pina la preocuparea pentru o tematica religioasa, distanta nu este mare. Atit in pictura, cit si in desene descoperim nevoia iesirii din dimensiunile imediatului, vizualul fiind mijlocul prin care artistul ne impartaseste o anume conceptie asupra vietii.

Pentru Eugen Gasca dimensiunea dramatica este una dintre valorile esentiale ale constiintei umane. Astfel incit, fie ca este vorba despre peisaj, fie ca vorbim despre personajele prezente in lucrarile sale, in ambele descoperim misterul continut de un tip de simbolism de factura expresionista, ce da acestor elemente calitatea de semne ce ne poarta spre lumea esentelor. Mariana Vida remarca in textul prezent in catalogul expozitiei un tip de primitivism ce caracterizeaza desenul lui Eugen Gasca. Modernitatea limbajului sau plastic a preferat, si atunci cind dadea expresie corporalitatii, elementaritatea, citeva linii cu care construieste si in care accentul nu este pus pe anatomie, ci pe o expresivitate ce are in vedere continutul ideatic.

Privind retrospectiv, creatia lui Eugen Gasca este singulara in plastica romaneasca. Ea s-a subordonat cu consecventa unei filozofii personale, de sorginte blagiana, bazata pe intelegerea unitatii cosmice, a relatiei dintre natura si om, aflata intotdeauna sub semnul divinitatii. Daca in desene, laviuri, acuarele cromatica este mai variata, el preferind aici si gamele calde, in pictura, caracteristice personalitatii sale ramin tonalitatile reci, cromatica retinuta, sobra, folosind acorduri foarte apropiate ca tonalitate.
Expozitia de la Muzeul National de Arta reprezinta donatia facuta de sotia pictorului, doamna Viorica Gasca, o selectie reprezentativa ce numara 125 de lucrari de grafica si citeva lucrari de pictura din perioada de tinerete. Remarcabil este catalogul care insoteste aceasta expozitie, atit prin prezentarea grafica, dar mai ales prin materialul documentar pe care il ofera, prin textele semnate de Ioana Vlasiu, Mariana Vida, Gheorghe Vida, François Pamfil si Elena Olariu.