OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Exista indeobste in arta tinerilor o dorinta de confruntare dura, necomplezenta. Adaugam la fiecare pas impactul cu un concret violent, cu solicitari destramatoare, cu dezordini inca neexersate. Ei, tinerii, au o varianta de reactie prin grupari, unde vocile se potenteaza in Ecou, in Crin, in Rostopasca etc. Cineva, voi spune cine, s-a gindit de mai multi ani sa capteze, ca la torente, undeva cit mai in amonte, fortele acestea de desarja. La inceputul anilor ’90, pe linga rubrica de tineret a festivist-sindicalistei premieri UAP, s-a lansat concursul Galeriei Dominus, cu miza pecuniara si cu un anume prestigiu printre absolventi. De trei ani a aparut o alta provocare din partea Filialei UAP Bucuresti, cu suport ARCUB (Primaria Capitalei). Diferenta de „accent“ este cea dintre o galerie de tinuta, dar in fond comerciala, si o galerie de lansare, nu spre bonuri fiscale, ci, eventual, spre tichete de imbarcare la un zbor international. Galeria Apollo gazduieste selectia concursului Accente, la a III-a editie, al carui conceptor si presedinte de juriu este pictorul si profesorul Alexandru Chira. Concursul este deschis ultimilor doi ani de studiu si primilor trei ani de la absolvire, celor ce se exprima grafic sau pictural ori, cum se scrie in catalog si se vede pe simeza, grafico-pictural. Traseul expozitiei este strins panotat. Sint invitati si ultimii laureati, ceea ce ridica nivelul de calitate a expozitiei. Cantitativ, o treime din cele peste o suta de lucrari au fost respinse de juriu, iar pentru o expozitie de „zbor international“, as mai fi renuntat la o treime.

Chiar si asa reusita manifestarii este sigura: se respecta calitatile intrinseci ale „tabloului“, marca si a selectiei tip Dominus, dar se deschide, in sonoritate ampla, stilistica autoreflectarii, „poetici in continua formare/deformare“, cum observa Alexandru Chira. Cei premiati exprima exact slash-ul care desparte perechea amintita de antonime. Sorana Taruc si Bogdan Pelmus „concentreaza“, mizind pe efect de plasticitate maxima, un pretext peisagistic. Delia Puscasu „decupeaza“ si compune apoi analitic module cromatice. Ciprian Paleologu „decupeaza“ suportul in mari siluetari saturnian-goyesti, pictate feros, mocnit. Desenul turbionar al Marianei Burnel poate fi logo-ul expozitiei, exemplar pentru suflul generatiei: forta, dozaj, lapidaritate, parcimonie de mijloace. Grafica inventiv-ludica are in cap de lista o alta premiata, Carmen Nistorescu. Iar Ovidiu Croitoru, cu abilitatile desenului sau, trimite, la o sigura privire, in retrovizorul anilor ’70. Expozitie de mai, florar; hai sa le-adunam, copii!
Oropsita Sala Dalles gazduieste o alta expozitie exploziva, pregatita seniorial. Efectul de santier ori de culise al salii face, prin contrast, din demonstratia de forta a lui Vlasdimir Setran o exorcizare cromatica. Corala de pinze isi trece ritmic, pe oblica naturala a gestului de hasura, citeva variante de compunere a petelor: „in stol“ sau „in plaur“ (ades un intens galben crom) care musca limitele cadrului.

Setran este un abstract, deloc reprimat in gesticulatie, si cu o incontestabila sensibilitate la taria culorilor „de tarm“ (ultramarinul si galbenul copt) si, dupa cum convinge Horea Avram in textul catalogului, „ferit de insistenta reprezentarii realitatii“.
Daca pictura lui Setran din ultimii trei ani contine ca graunte de pret pe Nicolas de Staël, in analiza culorii-lumina, aliniamentul de crochiuri voluptoase ni-l plaseaza pe artistul deplin matur Setran mai aproape de paradigma unui „Picasso tirziu“, cu verva lichidarii freudiste a tatalui-tabu. „Papa al artei moderne“, Pablo si-a etalat tot pe zidul crud, dar cel al palatului de la Avignon, ciclurile de libertate fantasmatica absoluta si de spontaneitate primara a actului picturii. Este un bun diagnostic, valabil si pentru indragitul profesor de culoare, de peste trei decenii in Universitatea de Arte bucuresteana, ceea ce s-a spus in palatul papilor: „Picasso a confundat placerea de a picta cu creatia“.