OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Maria si Ion Negus au deschis de curind la Brasov, in sala de la parter a Muzeului de Arta, o expozitie „de cuplu“. Cei doi artisti formeaza o familie nu doar civila. Ei se constituie si intr-o familie spirituala, care desfasoara o activitate creatoare comuna. Merg impreuna in aceleasi locuri, se misca in aceleasi arii culturale, cultiva aceleasi valori simbolice, isi aleg adesea aceleasi subiecte. Arta lor e fructul unei morale reciproc impartasite a vietii, a activitatii si a conduitei. Toate aceste elemente se vad imediat in temele, subiectele, motivele, obsesiile spatiale ale expozitiei de la Brasov. Maria si Ion Negus cultiva neconditionat placerea contactului cu culoarea si a bucuriei de a picta. Nu au ambitii reformatoare. Ei cred in continuare in mijloacele clasice ale artelor vizuale. Lucreaza cu uleiuri, acuarele, carbune, guase, nu fac din fotografie un adjuvant al picturii, privesc cu curiozitate arta video, performance-ul, instalatiile si manifesta in tot ceea ce intreprind o detasare calma, egala cu propriile lor inceputuri de artisti. Sint niste promotori ai sensibilitatii naturale, ai eternului raport de prima instanta dintre om si natura, dintre privitor si obiect. Nu picteaza pentru a schimba pictura, sint niste conservatori ai principiului autenticitatii ca infruntare dintre sensibilitate si real.
Maria Negus e o natura interiorizata, capabila de exceptionale vibratii in fata efemerului. E, cum se spune, un pictor de stare, o natura preponderent haptica, pentru care configuratia plastica nu vine din privire, ci dintr-o perceptie corporala instantanee. Ea picteaza copaci, suprafete de apa, peisaje, nuferi, coaste de deal si munti, animale de curte, pasari.

Interesul ei merge spre tot ceea ce este viu si imediat. Pentru ea importante sint nu fiinta, ci atitudinea, nu obiectul, ci contextul lui temporal sau meteorologic, nu durata, ci clipa. Toate aceste optiuni sint conotate cromatic prin verdele cu opulente acvatice si vegetale, prin ocrul cretos al abrupturilor de deal, prin ruginiuri autumnale si griuri vinete, prin miezurile portocalii de nuferi si galbenul unor peisaje de departari asiatice. Tendinta spre tratarea decorativa a cadrelor ii da Mariei Negus libertatea de a macula cenusiul prin vaporoase dire albe, de a topi negrul de tus in brunuri frunzoase si fonduri de albastru aprins, de a face sa arda impreuna in coroanele copacilor rosul de cupru si galbenul de papadie.
Lucrarile ei sint mai aproape de expresionism decit de impresionism, pentru ca ele traiesc nu prin vizualitatea, ci prin tactilitatea lor. Ochiul Mariei Negus se subordoneaza acestui principiu al simtirii necerebralizate. E vorba de o subordonare in primul rind cromatica. Formele ei par sa fie expresia instantanee a incercarii de a surprinde prin culoare starea, locul, atmosfera, accentul. E adevarat ca in acuarelele pe care ni le ofera acum Maria Negus intilnim si acele specifice limitari tehnice pe care le impune arta culorilor de apa. Dar inscrierea de buna voie intre aceste limitari e o demonstratie de stiinta a mestesugului, pentru ca mai departe, o data descoperite virtutile si posibilitatile acestei tehnici, acuarelele artistei capata dominante picturale.

Si culorile de apa sint in stare sa surprinda materialitatea, concretetea obiectului, si ele pot sa restituie carnalitatea vegetalului, opacitatea apei, consistenta pamintoasa a solului, masivitatea volumetrica a copacilor, apasarea norilor si etericul cerului. Descoperim in arta Mariei Negus o extraordinara disponibilitate fata de obiecte si situatii. Totul are in cazul ei caracter de eveniment. Peisajele nu sint alese pentru pitorescul lor, animalele nu sint reprezentate pentru dificila lor morfologie. Ci pentru miscarea pe care ele o ascund, pentru energia pe care infatisarea lor statica o comprima in cromatica clipei. Si mai e vorba si despre o teribila obsesie a trazitoriului si a imponderabilelor existentei, chiar si in cazul unor obiecte care par de mult cunoscute.
Ion Negus, in schimb, e o natura mult mai apropiata de ambitiile acelui tip de reprezentare care urmareste sa ajunga de la obiect la concept. Scola lui Cézanne e evidenta in lucrarile lui, dar si aluziile si sugestiile impresionismului si tasismului sint la fel de prezente. Ion Negus ataca si el efemeritatea obiectului sau a peisajului, dar intotdeauna in cautarea unei esente ascunse. El construieste relatii intre planuri si culori, cauta structuri, revine obsedant la semnificatiile descoperite, ceea ce il face sa depaseasca imediatul obiectului si sa aspire la compozitia simbolica. Interesul pentru materialitate, pentru granulatii si rugozitati, pentru volume si reliefuri e in cazul lui si mai accentuat.

Dar materialitatea aceasta nu e decit semnul imediat vizibil al unui schelet geometric intotdeauna de presupus, in sensul in care nu exista carnatie fara schelet. Peisajele lui Ion Negus sint adesea panorame, sub suprafata dealurilor sale intrevedem liniile de forta ale unei secrete matematici de linii. Ion Negus este un pictor educat si prudent. Lui ii lipseste curajul de a fi spontan si „sincer“, dar si ambitiile sale la nivelul reprezentarii sint mult mai mari. In cazul sau serialitatea (vezi ciclul ferestrelor) nu se confunda cu o colectie de releveuri. E reflexul imediat al unei vointe de conceptualizare. A conceptualiza obiectul fara a-i sacrifica materialitatea pare sa fi fost marea problema a lui Cézanne. Nici Ion Negus nu o rezolva si in fond el nici nu cauta aceasta rezolvare. Il fascineaza echilibrul – altfel destul de precar – dintre figurativitate si geometrie, e preocupat de acele valori cromatice care traiesc prin noncontrastivitate. Culoarea lui e intotdeauna pastoasa, bogata in vibratii, dar austera. Albastrul lui are opacitati de lut, rozurile lui sint mai degraba terne, verdele unor lucrari aminteste metalul coclit, galbenul lui bate spre cenusiu, fructele lui sint imbracate in brunuri pietroase. Ion Negus e un temperat al expresionismului abstract si un naturist care-si domina obiectul, refuzind sa i se supuna mai ales la nivelul aparentei sale imediate. Stie cum se face pictura de calitate, si-a interiorizat prea bine regulile ei si le aplica in consecinta. Nu sta pe ginduri, nu-si iroseste fortele in cautari hazardate. Vrea sa surprinda plinatatea, implinirea matriciala a obiectelor si tocmai la acest nivel arta lui convinge si seduce.

In timp ce la Maria Negus forma e un contur, la Ion Negus forma e volumul. In cazul lui, esenta nu poate fi despartita de senzatia de consistenta a materiei. Scaunul lui (un banal scaun de plastic) e un tron, merele lui sint fructele, fereastra lui e in acelasi timp inchiderea si deschiderea, cercevelele pictate de el sint crucea. Acolo unde linia gestuala a conturului obiectelor tinde la Maria Negus sa separe in spatiu simple pete cromatice, apare grija lui Ion Negus de a intelege lucrurile in esenta lor metatemporala de efigii. Acolo unde in tratarea ideii de diferenta Maria Negus se simte prea libera, Ion Negus trebuie sa lupte cu sine pentru a nu deveni prea grav. Obiectele au aceleasi nume si aceeasi structura fizico-chimica. Diferita e doar formula lor vizuala. In cazul celor doi artisti aceasta formula se constituie bipolar intr-un spatiu al cuplului care pune in ecuatie gestul si conceptul. Drumul de la gest la concept poate fi parcurs in toate implicatiile lui de-a lungul acestei expozitii de la Muzeul de Arta din Brasov.