OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In cele patru decenii din implinita lor creatie, Teodora si Ion Stendl si-au organizat o dubla personala la debut, in 1966 si de doua ori in ani ’70. Poate in drumurile lor europene sotii Stendl au purtat impreuna materiile pregatitoare pentru sipetul Colectiei de vise, titlul expozitiei, cu adevarat un eveniment al artelor plastice romanesti, gazduita din 10 februarie de Galeria Apollo. Oferta sotilor Stendl nu are nimic conjunctural sau retrospectiv, dar nici nu neaga marca de pina acum a stilului lor. Expozitia aduce, foarte pilduitor pentru doua cariere seniorale, un esantion dens, variat, suculent din creatia ultimilor ani. Esantionul vine, in primul rind, dintr-o inalta exigenta profesionala. Este ca un meteorit care trece prin incandescentele unei culturi vizuale mereu imbogatite si se reforjeaza in atmosfera atelierului personal. Care este impresia forte a expozitiei? La cei doi artisti circulatia neingradita a imaginarului cultural este servita de mijloace (meserie) atit de bine strunite incit nu mai frineaza suflul facerii. „Esantionul meteoritic“ al expozitiei Stendl &Stendl mai inseamna densitate si greutate moleculara mare, de metale grele. El, meteoritul, vine din doi asteroizi vecini cu cel pe care creste trandafirul lui Saint-Exupéry.
Teodora ingrijeste pe astrul sau o gradina venetiana.

Intre maslini zburliti si lucitori din verde in argint sint presarate herme de piatra inghitite de iederi, inorogi si odalisce inecate in trandafiri. Peisajul horticol vazut in ton jubilatoriu este tratat cu predilectie in guase pe carton. Intrind in penumbrele interioarelor venetiene altele vor fi suporturile celei indragostite senzual de carti. Teodora manevreaza si manufactureaza tesaturi, pinzeturi, broderii, impislari, paste de hirtie. „Bibliolagnia“ Teodorei are in vedere pina si cartile de ghicit. Artista depliaza un cimp de tarot pe hirtie-val, stropit cu negru, auriu si rosu. Stiati ca rasfoitul si depliatul pot fi gesturi afrodisiace? Iata biblioteca cu oftaturile poetei curtezane Tullia d’Aragona. Teodora a inchipuit carticele ca niste cutii de farduri sau de podoabe din hirtii matasoase pe care a lasat urme acuarelate de flori, fluturi, sini si chipuri. Tot din interioarele venetiene Teodorei ii ramin in memorie brocarturile si casmirurile revarsate din Levant. Artista stapineste un modelaj stratificat al fragmentelor textile colate. Doua ii sint tiparele preferate pe care inalta mici reliefari: piramida in trepte (din care decurg Ediculele, Zigguratele, marele val negru al Gradinii arabe) si torsul opulent, puternic cambrat, de idol litic (din care decurg Afroditele Iason si Medeea, marile siluete ale Toaletei lui Venus s.a.m.d.).

Teodora a obtinut un sistem optim de ecluze pentru fluxul de inspiratie, dinspre regnul grafic inspre cel mai spectaculos, al decorativului textil. Astfel doua climate vizuale distincte, cel al liniei si petei colorate din grafica de sevalet si cel al texturilor si imprimeului textil circula acum nestingherite la confluenta prezentului atelier al Teodorei Stendl, careia ii place sa-l numeasca Gradina secreta.
Demiurgia inventiva si iute a creatoarei contine si ea doua abilitati aparent antagonice. Gestul ei artistic abreviaza cu usurinta savanta formele pina la blicuri si hasurari virgulate in grafica si contururi arhetipal-idolatre in figuratia colajului textil. Recunoastem serioasa practica a stilizarilor expresive din stiinta decorativului. Artista poate activa un cimp bidimensional printr-un inventar uimitor de simplu de urme-semn: puncte, fisii, stropi, hasuri. Secretul sta in energia si ritmul gestului.
Apoi, dupa abrevieri, prin expresivitatea proportiilor si portanta detaliilor, modulul plastic este gata sa prolifereze in serii cu incintatoare variatiuni. Nudul feminin vioi cu contururi neincopciate („dufynian“, „mozartian“) se iveste in toate seriile de „vise ale Teodorei“: in cartile indo-tibetane pliate prin lamele, pe frontispiciile zigguratului, in cartea-cutie cu val desfasurat, in plierile de paravan cu fragmente de hirtie din matase si in toate guasele „meridionale“.

Si pe astrul vecin Ion Stendl viseaza nuduri planturoase, naufragii, caligrafii si coperti vechi, Toscana si geniile ei. Diferenta de aroma si melanjul dintre cele doua partituri ale expozitiei asigura unul dintre efectele euforice ale parcursului. Ion Stendl coleaza si incaseteaza desen, parafrazind studiul academist, si obiecte fetis ale atelierului de pictor. Ustensilele si accesoriile atelierului: rame, policioare, spatare strunjite de scaun, echere, palete de pictura sint dirijate spre a deveni cutii de rezonanta ale memoriei. Estetica si montajul fragmentului, mult exersate de Stendl, au ajuns un mod de autoscopie artistica filo- si ontogenetica. Autoportretul desenat pe placuta de ardezie a copilariei si obiectele ucenicului pictor sint colate alaturi de referintele culturale cele mai inalte si mai iubite de catre Ion Stendl: Leonardo si Michelangelo. Lui Messer Buonarroti ii dedica in plus un splendid ciclu de desene dramatice in laviuri colorate, cu torsuri masculine, unele dintre ele comprimate intr-o compozitie columnara. Chipul genialului sculptor redat cu intensitate grafica, privind spre spectator, este punctul de interogatie, memento-ul expozitiei. Cine sintem si incotro ne ducem daca ni se pare ca venim de atunci? Remarcam sensul grav, melancolic pe care-l privilegiaza Stendl in practica citatului cultural, subinteleasa in modernitate si mai ales in postmodernitate, ca ironie. Dozajul intre reverenta si provocarea la trinta cu ingerul Renasterii este cert in favoarea afilierii nu al contestarii. Sa nu uitam ca si J.M. Basquiat il diviniza pe Leonardo. La Stendl gasim o anume strategie de a recupera maestri, nu numai in spirit, dar, pe fragmente, chiar in litera lor, prin „parafraze, aranjamente si asamblaje“. Este ceea ce a numit magistral Stravinsky „arta cleptomaniei“, cea care acorda taieturii, citatului si montajului locul decisiv in cultura actuala. Acest Igor S. (daca n-ar fi banateanul Johannes S.), mare orchestrator al figurativului in arta romaneasca, mai stie perfect minui, si o face pentru placerea propriului pupitru de desen, mina de argint, sanguina ori creta renascentista, in jurul epicentrului artelor vizuale: corpul uman.

*
Afrodisiace venetiene in biblioteca laurentiana, poftiti de vedeti acele ascunse obiecte ale dorintei care au putut fi captate de mina si cultura unor mari artisti! Expozitia a fost sprijinita de vechiul si vajnicul CEC.