OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 8 septembrie 2009 a avut loc, la Galeria Arcade 24 din Bistriţa, vernisajul expoziţiei Memoria verticală, care reuneşte lucrări ale plasticienilor George Mircea şi Doina Mihăilescu. Cei doi expun împreună din toamna anului 2003. Interesant este, în această colaborare-simbioză, faptul că respectivii artişti aparţin unor generaţii diferite şi practică tipuri aparte de pictură. Dacă douămiistul George Mircea, cadru didactic şi doctorand la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, operează cu citate impresioniste în noua serie a pădurilor prezentate, optzecista Doina Mihăilescu, profesor doctor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara, propune prin stîlpnicii săi un particular neoexpresionism ale cărui coordonate vizează arta bizantină de tradiţie paleologă. Numitor comun este axa – transpusă grafic prin accente verticale – care, prin intenţie artistică, vizează ascensiunea spirituală. Pe 12 septembrie, expoziţia (în variantă extinsă) a fost mutată într-un cadru aparte, la biserica romanică Herina (ridicată la începutul secolului al XIII-lea). Activa galerie bistriţeană a dezvoltat în ultimii ani un program coerent de colaborare cu Herina.

 

Din punct de vedere estetic şi filozofic, binele este legat în mod indisolubil de frumos şi adevăr. Extrapolînd, lucrările amintitei expoziţii sînt, înainte de orice altceva, bine făcute. Raporturile cromatice, haşurile, volumele sau straturile plutitoare, măiestria liniei continue ori difuze, relaţiile optice şi cromatice dintre planuri dezvăluie tehnici pe de-a întregul stăpînite. Formele rezultate îşi au propria viaţă, independentă de „alchimia“ prin care au fost create. Acestea sînt, în mod ambivalent, arătate şi ascunse. Figurile stîlpnicilor (sau ale îngerilor), ca şi copacii inspiră încredere privitorului, care (re)cunoaşte respectivele iconuri. Structura lor arhetipală trimite direct la frumuseţea celor văzute şi nevăzute, independent de mîna şi viziunea artiştilor, căci adevărul celor pictate nu se rezumă la imaginile aşternute pe pînze. Povestea de-abia de aici începe. Copacii şi stîlpii reprezentaţi fac legătura între lumi şi timpuri; sînt veritabile axe ale lumii. Nu este vorba despre relaţii banale între sus şi jos, între sol şi atmosferă. Vectorii direcţionali ai formelor determină linii continue, iar mijloacele minimale creează impresia că privitorul are pe pînza din faţa sa doar o fereastră, că vede o frîntură din ceva mult mai vast.

 

Evocarea capitolului antic (cel al sfinţilor stîlpnici) este un exerciţiu de memorie. Pădurea înseamnă evoluţie în timp. Doina Mihăilescu meditează în lucrările sale asupra unui trecut, ce devine parte a prezentului prin reconsiderare (în sensul pe care îl dă Göran Tunström clipei care nu se va termina niciodată). Pădurea lui George Mircea este prezentul însuşi. Trecutul pădurii înseamnă doar alte ipostaze. În primul caz, trecutul este adus în prezent, în cel de-al doilea, prezentul este trimis în trecut. Complementaritatea artiştilor constă în acest fapt, dar şi în modul de rezolvare a temelor iconografice (total diferite una de cealaltă). Lucrările Doinei Mihăilescu includ lumina în care sînt metabolizate formele pictate, se află în echilibru static. Totul, chiar şi dramaticul, este transfigurat în armonie. Pădurile, sau mai bine zis pădurea lui George Mircea, se află într-un permanent freamăt. Dipticele care arată acelaşi peisaj pe timp de zi şi de noapte vorbesc despre coexistenţa contrariilor. Un spaţiu prietenos se poate metamorfoza în zonă a tenebrelor, în relaţie cu variaţia luminii.

 

Din discursul curatorial al lui Oliv Mircea, reţinem că: „Memoria verticală este expoziţia care le oferă prilejul celor doi autori fie să proiecteze natura în centrul unei realităţi arhetipale, fără timp – bogată în simboluri, evocări, incantaţii (George Mircea), fie, în bună credinţă a Apocalipsei lui Iov, să evoce şi să apere existenţe personale pe care le simte infinit mai valoroase decît tot rulajul determinismului impersonal pe care îl prezintă grandilocvenţa lumii de azi“ (Doina Mihăilescu).