OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In arta plastica rusa sint acum in voga anii ’70. Actiuni de comemorare a idolilor sau artistilor martiri ai regimului brejnevist se desfasoara pretutindeni in spatiul rusesc, incepind de la Sankt Petersburg si Moscova – cele doua capitale culturale ale Rusiei – pina la urbe cu nume lipsite de rezonanta pentru cititorul de la noi.
Unii dintre criticii de arta de la Moscova sint de parere ca actuala generatie de artisti plastici rusi se revendica pe de-a-ntregul „de la epoca de stagnare“, cum este numita perioada cind la cirma URSS se afla liderul comunist Leonid Brejnev, asa dupa cum literatura rusa „a iesit din Mantaua lui Gogol“.
La sediul „Arhivelor de arta contemporana“ din Petersburg, de pe strada Puskin 10, a fost vernisata – nu cu mult timp in urma – o expozitie consacrata lui Valeri Cerkasov, o figura mai speciala a underground-ului rusesc. Publicului larg acest nume ii este aproape necunoscut, in schimb are priza la cei care ii frecventau pe timpuri pe „artistii din subterana“, printre care Cerkasov trecea drept „un sfint dement“.

Personalitate polivalenta si nonconformista – prin orice facea spargea tiparele – Cerkasov a impins experimentul pina la ultimele consecinte, fiind considerat unul dintre deschizatorii de drumuri in anumite genuri artistice din spatiul defunctei URSS si frecventate pina in prezent.
Prietenii ii recunosteau genialitatea fara urma de persiflare. Ba mai mult, Cerkasov s-a bucurat de consideratia pe care i-a aratat-o Serghei Kuriohin, personalitate ale carei pareri cintareau greu in mediile artistice de atunci si erau vazute drept o carte de vizita in lumea artistica nonconformista din deceniile ’60-’70. Nu de multa vreme, cintaretul rock Boris Grebenscikov, celebru in spatiul ex-sovietic, a propus ca grupului de rock „ZA“ („Pentru“), din care facea parte si Cerkasov, sa-i fie ridicat un monument la Sankt Petersburg.
Cerkasov a incetat din viata in anul 1984, in circumstante misterioase, la o virsta destul de... inaintata pentru o personalitate care intrase inca din adolescenta in conflict cu autoritatile sovietice de atunci. Avea doar 37 de ani. In memoria contemporanilor a ramas drept „o fire enigmatica si inventiva“, care a transformat in arta insusi modul sau de existenta.
Dovada a spiritului sau novator si insolit stau marturiile celor care l-au cunoscut si ale caror povestiri incep in mod invariabil cu: „Valeri a fost primul care a descoperit formula“ sau „Cerkasov a experimentat aceasta inca in anul 1960“...

La 18 ani, Cerkasov a realizat o lucrare care infatisa niste figuri autohtone din lemn – din acelea care se vind bine ca suveniruri, alaturi de Matrioska –, ordonindu-le in asa maniera incit sa formeze sintagma „vreau sa maninc“. Si astfel Cerkasov a devenit primul artist plastic rus conceptualist. Ulterior, el compune muzica la textul Codului Penal al fostei URSS si devine si primul muzician conceptualist rus. Ca aproape toti din generatia sa, Cerkasov a fost pasionat de muzica pop, zdranganea la chitara si il adora pe Jimmi Hendrix. Impreuna cu prietenii sai a organizat un grup de rock-and-roll, asigurindu-si existenta din comercializarea inregistrarilor audio pe piata neagra.
Traditia mail-artei in Rusia tot de la el se trage: de cind Cerkasov a inceput sa le scrie prietenilor in armata, trimitindu-le mesajele codificate prin desene sau linii.
O buna cunostinta a lui isi aminteste cum trasa citeva linii pe un rest de hirtie in timp ce o curatorita nemtoaica incerca sa-i smulga marturia daca ceea ce desenase el nu avea cumva tangenta cu perioada obscura din creatia lui Paul Klee. Mitul lui Cerkasov se urzea inca de pe atunci. Dar cite legende nu colindau mediile artistice din Leningrad si Moscova pe seama acestui „zvapaiat al firii“! Potrivit uneia dintre ele, Cerkasov ar fi purtat intotdeauna cu el o savoniera in care erau strinse cu un elastic pentru par un numar de 400 de bucatele de hirtie ce reprezentau intreaga lui opera, lucrari realizate in maniere diferite – de la expresionismul abstract pina la minimalismul geometric –, adica intregul fond al viitorului sau muzeu de arta pe care a reusit sa-l inaugureze in timpul vietii.

Cerkasov avea un simt uluitor al reconstituirii intregului, reusind sa-l reproduca in chip perfect. De exemplu, zarea undeva ceva, cu coada ochiului, si ii era suficient sa-si imagineze integral obiectul, intrevazindu-l si dincolo de suprafata inselatoare. Marite si executate pe un material potrivit, oricare dintre lucrarile sale se preteaza la a fi expuse in orice galerie de arta contemporana din lume, considera criticii de arta rusi.
Cerkasov avea insa o atitudine reticenta fata de expunerea lucrarilor sale in public, ca, de altfel, fata de orice reclama. Si, apoi, in conditiile „regimului sovietic“, preocuparea pentru pictura sau alte arte era interpretata ca o pierdere de timp sau un fel de bucurie pentru „cei saraci cu duhul“.

Antiprofesionalismul si improvizatia erau stindardul vremurilor de atunci, si nu neaparat din cauza regimului, ci mai curind dintr-un fel de fronda. In Occident luase amploare, tot pe atunci, miscarea punk, care impartasea aceleasi principii si o viziune similara asupra vietii.
Un punkist se impaca bine cu promiscuitatea. Iata de ce unor persoane obediente si indatorate conventiilor s-ar putea sa nu le fie prea simpatic acel „Valera“ Cerkasov vegetind intr-o bucatarioara mizera, cu oale nespalate si maldare de gunoaie care, categoric, nu exalau un miros de colonie frantuzeasca. Unii chiar il percepeau ca pe un biet smintit. In realitate, bucatarioara mizera era un fel de „muzeu in genul lui Pliuskin“.
In orice caz, era un muzeu inzestrat cu de toate. Tot felul de flecustete si nimicuri, de la etichete, abtibilduri, dopuri de sticla pina la fragmente din diferite mecanisme, ordonate ca intr-un fel de depozit al memoriei culturale, alcatuind, cum se spune in slang profesional, asa-numitele ansambluri si instalatii.

Dupa moartea lui Cerkasov, rudele i-au aruncat la gunoi impresionantul tezaur adunat de-a lungul vremii cu rabdare si tenacitate.
Putin probabil ca Cerkasov sa fi auzit, in acel vid informational, de actionism. Insa din cind in cind, el incerca sa treaca deschis granita sovietico-finlandeza in zona lacul Viborg. Doar atit facea: un pas dincolo si repede inapoi, suficient insa ca sa puna pe jar fortele de ordine. Dupa normele actuale, gestul sau ar fi fost clasificat daca nu drept o tipica actiune actionista, atunci macar s-ar fi circumscris implicit principiului de politically correctness. In anul 1970, asemenea provocari boeme erau aspru sanctionate de autoritati si una din escapadele „avangardiste“ ale lui Cerkasov s-a finalizat cu spitalizarea acestuia intr-un stabiliment de psihiatrie. Din cind in cind, Cerkasov punea in aplicare rafinate si senzationale experimente de suicid, dintre care cel mai socant era caderea cu fata pe bisturie asezate cu virful in sus. De fiecare data reusea sa scape viu si nevatamat din aceste provocari ale destinului. Asemenea distractii, de departe nevinovate, au fost practicate (ce-i drept, mai inainte) de celebrii actionisti vienezi, despre care Cerkasov habar n-avea.
Ca si o parte a boemei artistice sovietice, Cerkasov facuse o pasiune in acei ani pentru fenomenul de „tranformare a nivelului de constiinta“. In conditiile de atunci, LSD-ul fusese inlocuit cu o solutie chimica numita „Sopals“, dupa numele fabricii care o producea, destinat scoaterii petelor de pe haine, intre altele, un produs de calitate a acelei fabrici din Riga, care, pe linga faptul ca se gasea in orice magazin de articole casnice, mai era si ieftin. Cerkasov a mers insa prea departe in preocuparile sale ludice... Cel putin, asa afirma cei care l-au cunoscut.

La drept vorbind, multe din pasiunile lui Cerkasov aveau un caracter popular. De pilda, rareori puteai intilni un camin de studenti sau de muncitori care sa nu aiba peretii, uneori chiar la WC-uri, ornati cu decupaje din reviste ce infatisau frumusetile locale. Sau care dintre elevi nu desena cite ceva pe copertile caietelor si care eleva nu avea propriul secret de confectionare a „amuletelor“? Si, apoi, care adolescent din anii ’70 nu zdranganea la chitara, interpretind cu o voce imposibila arii din Jesus Christ Superstar? Si toti „se drogau“ cu cite ceva... Si toti consumau alcool pe stomacul gol. Dar, in timp ce pentru Cerkasov aceasta era arta, ceilalti traiau in acest fel, fara a conceptualiza orice gest, provocare, indrazneala.