OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Galeria „Apollo“ s-a deschis in 15 septebrie expozitia personala (pictura-colaj-obiect) a artistului bacauan Mihai Chiuaru. Lucrarile, realizate in ultimii 3-4 ani, pun sub semnul certitudinii maturitatea creatiei unui autor care a inceput sa se impuna atentiei criticii si publicului inca din anii ’80.
Pictorul stapineste cu egala siguranta suprafetele mici si pe cele mari, ce devin cimpuri suprapuse desfasurarii impetuoase de energii formal-cromatice. Gestualismul si strcturile geometrice alterneaza, deopotriva cu trimiterile spre profan si sacru. Alternanta, dualitatea chiar, sint, credem, consecintele unei libertati de expresie asumate, evitarea unei unidirectionalitati ce ar conduce spre o prea comoda „incasetare“ a operei lui Chiuaru de catre comentatorii sai. Aceeasi strategie determina si coexistenta rodnica a figurativului cu abstractul.
Aceste armonizari de contrarii se produc in serii tematice precum „Capriciu“, „Grotesca“, „Dvera“, „Steg“. In primele doua, imaginatia creatoare de forme si bogatia cromatica invadeaza baro tabloul; expresionismul defineste atit fragmentariul figurativ cit si abstractia tuselor ample. A treia serie enumerata aduce temperarea elanurilor, armonii mai sobre si trimite spre reculegere religioasa, pentru ca ultimul ciclu sa sugereze asocierea dimensiunii ordonatoare cu cea a exuberantei.
Privirea de ansamblu asupra expozitiei ne indeamna sa creditam vitalitatea ca prim principiu guvernant al operei lui Chiuaru, o vitalitate aproape febrila, cenzurarea mai degraba episodica a izbucnirilor fiind doar semnul maturitatii ca tentatie a echilibrului.

Autorul nu se multumeste cu posibilitatile – substantial exploatate – acrilicului. Stralucirii si subtilitatii culorii i se adauga prospectarea materialitatii, stimulind curiozitati tactile – este vorba de utilizarea colajului. Insule de culoare, fisii de pinza ori fotografii lipite pe suportul pictat, „plutesc“ in cimpul tabloului – ele se intilnesc cu, poarta, sau din ele izbucnesc siluetari primitivizante, cascade ale tusei. Vitalitatea si fertilele ambiguitati figurativ/nonfigurative ale lui Chiuaru ne amintesc uneori de imagistica lui de Kooning.
Ritmurile care dau viata simezei (expunerea este, poate, prea densa) sint reluate spatial si concentrat de pardoseeala de catre traseele de cutii cu desene – seria „Sertarelor“. Parca pentru a confirma consideratiile de mai sus, autorul a introdus in expozitie si acest „capitol“, care se infatiseaza ca un fel de „fisier“ al gindirii sale plastice; te simti indemnat (si o faci) sa „rasfoiesti“ desenele pe hirtie manuala si pe alte suporturi din aceste recipiente – sint marturii ale „bucatariei“ (cum ii spune Chiuaru) atelierului, dar acestea pot, iata, sa devina piese atractive in expunere, graitoare etape de critalizare a vitalitatii creatoare asupra careia insistam anterior.

In hotelul Muzeului Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu), zece sculptori tineri, stimulati de mai virstnicul lor coleg Mihai Istudor si de consecintele unei benigne „provocari“ ziaristice, au deschis o expozitie de grup (conjunctural) – caruia i s-a asociat si M.I. –, vernisajul avind loc in 14 septembrie.
Se inmultesc iesirile la rampa ale tinerimii sculptoricesti in formula de echipa. Sa fie o mentalitate destul de raspindita azi, conform careia aparitiile expozitionale in grup la prima virsta a afirmarii artistice sint mai penetrante si mai putin stresante economic? Sa fie un simptom al coagularii unei noi generatii in zona culturii vizuale?
Buna parte din cei reprezentati de lucrarile raspindite in holul (mediu nu tocmai comod ca ambianta spirituala – apartinind altei epoci – si ca repartitie a luminii naturale) Palatului Sutu, au deja exercitiul expunerii impreuna. Au inceput sa fie remarcati, au aparut premiile (este vorba de absolventii din ultimii 3-4 ani, unul dintre participanti este inca student). Nu trebuie cautata o motivatie profunda a expozitiei, ea se inscrie in logica strategiei: prezente mai dese = fixare mai rapida in memoria publicului si in aria de observatie a criticii. Gindirea respectiva nu este condamnabila cind ai ce arata si, din fericire, autorii cu pricina indeplinesc o asemenea conditie.
Expozitia face dovada miscarii libere intre diverse materiale, de la cele precare si altadata de „etapa“, la cele „definitive“, toate fiind egal interesante si importante pentru tinerii sculptori in efortul de coagulare a operei. Ludicul si fantasticul, autoreferentialitatea si observatia sociala, erotismul si sacrul, speculatiile formale pure, alcatuiesc reportoriul de mize al lucrarilor expuse. Figurativul, dominant, este postmodern pus in opera, dar nu lipsesc nici rezolvarile abstracte. Sint deja recognoscibile unele discursuri individuale, in alte cazuri te intipina surpriza unor proaspete cautari. Vizitatorul expozitiei isi incheie traseul cu o senzatie tonifianta, de incredere in deschiderile si certitudinile sculpturii noastre actuale. „Vinovati“ pentru o asemenea concluzie, participantii, adica, la expozitia de la Palatul Sutu, sint: Ionel Stoicescu, Constantin Mirzea, Mara Vilcesanu, Bogdan Breza, Ionel Istoc, Sebastian Barlica, Mihai Nicolescu, Dumitru Cojocaru, Marius Leonte, Paul Deheleanu si Mihai Istudor.