OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In 1980 a fost organizata la Paris, la Centre „Georges Pompidou“, o mare expozitie retrospectiva Salvador Dali. Personalul muzeului a folosit senzationala deschidere a evenimentului drept ocazie pentru intrare in greva. Erau ceruti bani in plus la salarii si conditii mai bune de lucru. Greva nu a boicotat insa expozitia, ci a folosit suportul mediatic al acesteia pentru revendicarile semnalate. Angajatii s-au adunat la balconul celui de-al patrulea nivel, unde au arborat bannere si au aruncat confetti la aparitia lui Dali.

Acesta a scandat vesel, laolalta cu grevistii, sloganurile contestatare, indrumindu-i spre interiorul cladirii, unde trona o lingura de douazeci de metri, in a carei cupa fusese plasat un Volkswagen. Decorul reproducea o statie de metrou realizata in stil Art Nouveau. In foaier era „construit“ un munte care trebuia escaladat pentru accesul la o parte a expozitiei. Un cinematograf plasat la etaj rula filme ale artistului in timp ce pe alte ecrane se faceau proiectii insotite de muzica. Un punct forte al expunerii era constituit de biografia lui Dali. In fiecare zi intrarea presupunea o coada de citeva ore.

Dupa capitolul parizian, expozitia „a plecat“ la Londra, la Tate Gallery, unde nu a fost nici o lingura, nici un munte, nici un cinematograf (despre Volkswagen se intelege de la sine ca nici nu putea fi vorba). In schimb s-a insistat pe o expunere conventionala, stricta, austera, iar informatiile despre artist ocupau planul secund. Nimeni nu s-a inghesuit la intrare…
Parizienii tratasera expozitia ca pe un festival. Aceasta a fost totodata prilej de revendicari socio-politice, de happening suprarealist. In Londra s-a mizat pe latura „serioasa“, vizitarea avind pretentia unei lectii dublate de scopuri exclusiv didactice. De fapt, aceasta atitudine a blocat chiar accesul publicului la Suprarealism.

In zilele noastre, rolul si functia muzeului, ca institutie, s-au modificat substantial fata de deceniile trecute. Ceea ce in anii ’80 era caz exceptional a devenit intre timp loc comun. Ideile de functionare, alcatuire a colectiilor, conservare, expunere, cercetare sau invatamint sint diferite de la caz la caz; muzeul poate fi privit ca un sanctuar al artei sau stiintei ori ca un spatiu neutru care sa recontextualizeze dupa anumite principii obiectele expuse. Unele muzee se doresc a fi in afara timpului si a spatiului. Un exemplu extrem ar fi „parcurile tematice“ de tipul taberelor de creatie sau muzeelor satului. Henry Ford a recreat (cu toate drepturile de autor) atelierul lui Edison cu aparatura aflata in el, dar si locuinta in care s-a nascut sau hangarul fratilor Orvile si Wlibur Wright, unde au creat aparatul care a efectuat primul zbor (la Kitty Hawk, Carolina de Nord – in decembrie 1903). Constructia originala a fost demantelata, mutata si reconstruita pe proprietatea milionarului. Muzeograful britanic Colin Sorensen chiar a relationat acest tip muzeal cu Disneyland-ul, fara a insista pe latura peiorativa a unei astfel de abordari.

Politicile culturale actuale presupun largul acces al publicului si atragerea sponsorilor, motiv pentru care experimentul, spectacolul si reclama fac parte din conditiile de existenta ale muzeului. Exista muzee precum cel al pescuitului (The Scottish Museum of Fisheries) care „vorbeste“ practic despre ocupatie, muzee tehnice sau stiintifice (Air Space Museum din Washington DC are cel mai mare numar de vizitatori din lume). In fine, cel mai adesea, tipul de informatie pus la dispozitia publicului este derivat din istorie. Muzeul Jorvik Viking Centre din York este „inundat“ in ceata; domneste semiobscuritatea si beneficiaza de sisteme complexe de sunet si chiar de instalatii care produc senzatii olfactive. Reclama suna astfel: „Vizitind JVK veti pasi intr-o masina a timpului cu care va veti intoarce in secolele Britaniei vikinge, in mijlocul vietii reale“.

In ceea ce ne priveste, putem sta linistiti: linga Slobozia exista inca din anii ’90 un (mini)turn Eiffel si un Southfork Ranch. Cu ceva sansa aveam si un Dracula Park la Sighisoara.
Faptul ca la expozitia Umbre si lumini. 400 de ani de pictura franceza de la MNAR din 2005 s-au inregistrat cozi nemaivazute la un muzeu din Romania (si, implicit, un numar record de vizitatori) demonstreaza ca se poate si ca sintem pe un drum bun. Reusita tine de capacitatea de intelegere a fenomenului si de adaptarea la noile realitati.
O concluzie ar fi ca organizatorul de expozitii (curatorul) trebuie sa stie sa pastreze echilibrul intre cultura adevarata, de cel mai ridicat nivel si popularitate, atractie de sponsori, reclama. Majoritatea expozitiilor internationale sint astazi zgomotoase, agresive, cautind sa invinga pasivitatea vizitatorului.