OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Timisoara ramine un oras peste istoria caruia nu poti trece cu usurinta. Ceea ce astazi constatam in mai toata tara este agresivitatea cu care descoperim amprenta momentului. O lume inca insuficient asezata in parametrii ei, cu imprumuturi de oriunde, aflate de cele mai multe ori in total dezacord cu realitatea locului, expresie a unei societati dispuse sa renunte la tot ceea ce ii era specific, pentru a intra in rezonanta cu imaginea globala, pe care fiecare si-o face dupa „ochiul“ si cunoasterea proprie. Rezultatele unei asemenea politici sint de cele mai multe ori dezastruoase.

„Implanturile“ nu intra in dialog cu vecinatatile, se pierde siguranta creata de un ambient consolidat, de un spatiu cultural definit in timp, expresie a unor acumulari solide.
Timisoara, cel putin in zona centrala, nu lasa impresia ca ar intra in aceasta categorie. Farmecul orasului dominat aici de cladiri din secolele XVIII, XIX si inceput de secol XX, cu maiestuoase ansambluri de arhitectura baroca, neoclasica si art nouveau, inca bine consolidate, a reusit sa evite accentele prea stridente ale contemporaneitatii, expresie a insolentei pe care tot mai des o descoperim in jurul nostru.

O plimbare prin cele trei piete centrale iti creeaza imediat nostalgia oraselor Europei centrale, iti da imaginea unei lumi mult mai bine asezate in propriile rosturi. in cea mai mare piata de aici, in Palatul Vechii Prefecturi sau, asa cum este cunoscut, „Palatul Baroc“, s-a redeschis, in urma cu aproape un an, Muzeul de Arta din Timisoara. Dupa treizeci de ani, timp in care a avut o situatie de provizorat, muzeul este pe cale de a-si regasi acum propriul statut. in cladirea deocamdata partial restaurata de catre arhitectul Serban Sturza, muzeul si-a redeschis, la sfirsitul anului trecut, portile. Cele trei sectiuni prezentate sint doar o parte din imaginea de ansamblu pe care, in viitorii ani, Muzeul de Arta din Timisoara o va avea. Nu putem porni la o plimbare imaginara prin muzeul timisorean fara a constata calitatea restaurarii, felul in care aceasta cladire veche de aproape trei secole a fost gindita ca un spatiu contemporan, pastrind insa toate elementele caracteristice stilului arhitectonic al acesteia. Iar expresia cea mai adecvata in relatia spatiu-obiecte expuse o gasim in sectiunea de arta contemporana, in expozitia gindita de Ileana Pintilie pe tema „Timisoara – concepte avangardiste, anii 1960-1970“. Acesta este si segmentul cel mai important care defineste plastica timisoreana contemporana.

Ceea ce s-a petrecut aici in deceniile sapte si opt reprezinta un moment esential pentru plastica romaneasca recenta in ansamblul ei, iar viziunea moderna in care acesta este pus in pagina, felul in care este structurat materialul creeaza imaginea spectaculoasa a unui fenomen care, acum, la peste treizeci de ani de la aparitie, confirma maturitatea investigatiilor in sfera limbajului plastic.
Experimentele constructiviste facute in anii ’60 de Grupul III (Roman Cotosman, Constantin Flondor, Stefan Bertalan), iar mai tirziu de Grupul SIGMA I – ultimilor doi li s-au alaturat tinerii Doru Tulcan, Elisei Rusu, Ion Gaita si matematicianul Lucian Codreanu – au influentat viata artistica printr-un program de cercetare interdisciplinar. Munca de echipa si programul educational realizat in cadrul Liceului de Arta au format un spirit nou, avangardist, ce a facut din Timisoara un centru de interes al cercetarii in domeniul vizualului.

Chiar daca nu s-au alaturat grupului, mai sint citeva nume importante ce apar in aceasta expozitie, completind imaginea unui fenomen artistic al carui discurs este la fel de convingator. Cercetarile in zona obiectuala si a nonfigurativului, ce transfera expresia picturala din bi- in tridimensional, facute de Ciprian Radovan, Gabriel Popa, Romul Nutiu, Leon Vreme sau cele ale sculptorului Petru Jetza, ale graficianului Viorel Toma dau imaginea plasticii timisorene, ca o constanta vocatie pentru experiment, pe care si astazi am regasit-o in cercetarile studentilor de la Universitatea de Arta de aici. Prezenta in expozitie a lucrarilor lui Paul Neagu, legat prin nastere, prietenii si primii ani de formare de Timisoara, intregeste si face mai convingator acest fenomen, dezvoltat pe principii similare, dar in contexte culturale diferite, astfel incit, din ceea ce se vede pe simeze, descoperim legatura subtila, expresia generatoare a unui spatiu.

Cea de a doua sectiune deschisa publicului este Donatia „Corneliu Baba“, un fond important de opere (aproximativ cincizeci) donat de familie muzeului timisorean, din toate perioadele de creatie ale pictorului. Sint lucrari de referinta, dintre care remarcabile sint cele citeva autoportrete, lucrari din ciclul „Spaima“ si „Regele nebun“, „obsesiile mari ale picturii mele de batrinete“, asa cum spunea maestrul. Dar totodata ele sint expresia remarcabila a sintezei facute de artist asupra conditiei umane. Orice intilnire cu opera lui Corneliu Baba reprezinta un punct de referinta al picturalitatii romanesti, asa incit gestul familiei de a concentra o parte semnificativa din opera maestrului la Muzeul de Arta din Timisoara este un argument in plus pentru calitatea culturala a locului. Asa cum se prezinta pe simeze in acest moment, Donatia „Corneliu Baba“ este o expozitie mult mai ampla, fiind aduse si o serie de lucrari din colectia Muzeului National de Arta din Bucuresti. Este o imagine mai completa, dar totodata si destul de aglomerata a ansamblului, ce nu favorizeaza unele opere de exceptie aflate aici.

Colectia de baza a Muzeului de Arta din Timisoara s-a format prin donatia testamentara facuta in 1895 de catre Ormos Zigmond (1834-1922), colectionar si istoric de arta, prefectul comitatului Timis in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Donatia este prezentata pe simeze, alcatuind colectia de arta europeana a muzeului. Surpriza mai putin placuta in aceasta sectiune a fost preferinta organizatorilor pentru peretii colorati, pentru alegerea unor tonalitati ce influenteaza nefavorabil cromatica lucrarilor. De asemenea, solutia nu este adecvata nici spatiului arhitectural, incaperile fiind relativ mici, iar intregul ansamblu creeaza o agresivitate cromatica.
Redeschiderea Muzeului de Arta din Timisoara este un eveniment, un punct de atractie pentru vizitatori. Din tot acest ansamblu lipsesc colectia de pictura banateana din secolul al XIX-lea, ca un specific al locului, dar si colectia de arta religioasa si de arta decorativa, ce vor intregi viziunea asupra patrimoniului existent aici si care vor intra in circuitul muzeal cind se va termina restaurarea cladirii muzeului.