OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ioana Batranu – Interior melancolic 1990-2000

Aceasta retrospectiva a unei teme importante din creatia Ioanei Batranu, de-a lungul recent incheiatului deceniu, s-a deschis in Sala Ronda a Galeriei Etaj 3/4 in noiembrie 2000 si isi primeste inca vizitatorii in ianuarie 2001.
Trasaturi esentiale ale Interioarelor melancolice mi se par a fi picturalitatea si incarcatura culturala. Sala Ronda devine un fel de sala a oglinzilor (spirituale): in acest spatiu interior circular real, jocul arhitecturilor interioare pictate te trimite la repere geografice si ale istoriei artei diferite. Asocierea uneori a interiorului cu exteriorul, definite, ambele, prin tuse de culoare, „adinceste“ senzatia postmoderna de „tablou in tablou“ (transformabila: „film in film“ etc.), a carei componenta de „suprafata“ este, in cazul acesta, tocmai personalitatea spatiului-gazda al expozitiei.
Interioarele pictate de Ioana Batranu sint locuri de refugiu spiritual, de regasire cu sine, dezvaluie o modalitate de supravietuire intr-o lume altfel ostila si alienata. Artista ne marturisea ca lupta impotriva neutralitatii reci a unor spatii comune sau in care trebuie sa-si petreaca momente ale existentei sociale, populindu-le cu reproduceri dupa opere de arta.

Tema Interioarelor melancolice, initiata acum un deceniu, poate fi receptata si ca un fel de incursiune subiectiva, afectiva, in istoria artei, ca un „album“ gratie caruia (re)descoperim interioare pompeiene, italian-bizantine, renascentiste, baroce..., conform reperelor ce au sensibilizat-o pe Ioana Batranu. O asemenea revizitare, neironica si totusi postmoderna a istoriei artei, construieste, piesa cu piesa, un soi de utopie culturala (care, in planul existential, simplu, hraneste dorinta de visare a melancolicului). Autoarea face si pasul urmator (pornind tot de la sugestiile – asociate – ale muzeului imaginar), pictind o Gradina utopica (1999) sau chiar Utopia (2000, cea mai mare pinza din expozitie) – imagini ale unui paradis trimitind spre „Virsta de aur“, spre o reinsufletire si asumare a unei atitudini care a traversat etapele romantismului secolului al XIX-lea, pina la simbolism inclusiv.
Tusele structurale sau rebele, lungi sau scurte, tradeaza „respiratia“ acestei picturi, starile artistei, apropierea mai „febrila“ ori mai „lucida“ de motiv. Reformulari ale postimpresionismului. Uneori, energia (neo)expresionista a pensulatiei... Capacitatea Ioanei Batranu de a ne face sa simtim, in fiecare dintre ele altul, duhul Interioarelor melancolice.


Marilena Preda Sanc – Globul

Galeria Simeza, decembrie 2000. Reluind o afirmatie a Marilenei Preda Sanc, sa notam ca aceasta personala nu a mai reprezentat un tur de forta al mijloacelor, al dimensiunilor, ca in cazul unora din expozitiile precedente. Pictura, desen, obiect, instalatie, fotografie, video (toate in „doze“ mici) au fost destinate sa creeze, mai degraba cu discretie, atmosfera potrivita reflectiilor asupra raporturilor dintre prezentul si viitorul Planetei, ranit, respectiv amenintat de comportamentul propriilor locuitori, si calmul cotidian familial in care ne adapostim sau pe care il stim ca sprijin potential cind orizontul mare se intuneca. Tema (deci), aceea a relatiilor intre microcosmosul domestic si macrocosmosul Pamintului, intre refugiile personale si destinul colectiv, este explicit continuta in piesa video Globul (realizata in 2000).

Marilena Preda Sanc practica, atit in planul creatiei, cit si in strategia expozitionala, coexistenta limbajelor. Distribuit in rolul Planetei, globul terestru – material didactic al orelor de geografie, readymade de diverse dimensiuni, cunoscut tuturor virstelor, dar fascinindu-le mai ales pe cele mici, este fructificat atit ca prezenta plastica in sine, in lucrari obiectuale, cit si in instalatii ori in video-performance.
Pictura din expozitia de la Simeza se infatiseaza ca o sarbatoare a materiei colorate. Iconografie simplificat figurativa, dominata de motivul inimii. Treceri in abstractie, sugestii de geneze. Este o pictura ce raspindeste caldura umana. Acelasi tip de „emisie“ vine si dinspre grupajele (direct sau indirect autoreferentiale) de fotografii: secvente autobiografice, „rude, prieteni“.
Globul contureaza miza ecologica (termenul din urma considerat intr-o importanta deschidere semantica) in preocuparile artistice recente ale Marilenei Preda Sanc. Constatam astfel o indepartare (nu am spus: o ruptura) de problematica feminista si o continuitate in ceea ce priveste raporturile artei cu politicul (iar in sens larg), in context cultural postmodern.


TRANSITIONLAND 2000 Romania.

Un proiect de Ruxandra Balaci

Muzeul National de Arta al Romaniei, Salile Stirbey, decembrie 2000-februarie 2001. In realizarea acestui proiect, Muzeul, Departamentul sau de Arta Contemporana au fost sprijinite de Ministerul Culturii (Directia Arte Vizuale) si de Pro Helvetia (Réseaux Est-Ouest). In efortul sau (indelungat), Ruxandra Balaci a fost secondata de Adela Vaetisi, Raluca Velisar.
Cred ca este una din cele mai bune, importante expozitii ale anului 2000 si care propune un ridicat standard de exigenta calitativa in domeniu pentru primul an al mileniului trei.

Viziunea asupra Romaniei in tranzitie, asupra artei sale in aceasta etapa (deocamdata, anii ’90), asa cum rezulta din textele de catalog ale Ruxandrei Balaci si Adelei Vaetisi, este una mai degraba sumbra, pesimista, uneori acut critica (nu este iertata nici meseria de critic de arta). Expozitia demonstreaza insa ca se face (si) o arta buna in Romania postdecembrista (mai mult, selectia de autori si opere, dupa opinia subsemnatului, poate fi modificata in mai multe variante, fara ca nivelul general de calitate a expozitiei sa aiba de suferit). De fapt, tonul sever al aprecierilor amintite mai sus pare sa se datoreze intr-o importanta masura si incapacitatii actuale a publicului nostru, dar si a unor factori de decizie culturala, ca sa nu mai vorbim de numerosi exponenti ai mass-media de a intelege si aprecia arta contemporana in acceptia sa abrupt specifica si internationala. Canalele de informare profesionista sint putine, cu bataie scurta... Dincolo de aceste adevaruri, din textele sus-pomenite pare sa razbata insa si o intransigenta confectionata, fashionable, ca sa zic asa, „sectara“. Fata de aceste nuante, expozitia apare inca o data ca un factor de echilibru, reflectind destul de complex realitatea artistica a tranzitiei romanesti – chiar daca „portiuni“ intregi lipsesc, optiunea curatorului principal (ceea ce inseamna o inerenta subiectivitate si asumarea riscurilor ce decurg din ea) este una coerent articulata, interesanta, sustinuta de argumentul valoric – autori, lucrari.

In conformitate si cu prioritatile artei contemporane internationale, limbajele dominante in Transitionland sint instalatia, fotografia, video (se adauga computerul, CD-ROM-ul, ca „flori“ mai rare pe la noi, inca), dar este prezenta si pictura. Intre atitudinile ilustrate, strategiile predilect puse in opera, numaram ironia, autoreferentialitatea, „ecorsarea“ nemiloasa a realitatii (totusi, un mare disparut, integrat expozitiei cu lucrari ce nutresc o anume speranta, credea ca „Frumusetea va salva lumea“). Tonul ludic alterneaza cu cel grav. Raportarea la social-politic este si ea o constanta a expozitiei.
Transitionland inseamna o intilnire a generatiilor de artisti romani contemporani, „de la Bernea la Rostopasca“ (Ruxandra Balaci), de la Geta Bratescu la Mircea Cantor. Intre lucrarile mai noi sau special realizate pentru Transitionland, ne-au atras in special cele semnate de Teodor Graur, Dan Mihaltianu, Gheorghe Rasovszky, Florin Mitroi, Iosif Kiraly, Ioana Batranu, Mircea Cantor.
Expozitia din Salile Stirbey impune si prin felul cum a fost structurata in spatiu, inclusiv „pauzele de respiratie“ dintre opere. Catalogul se constituie, la rindul sau, intr-un valoros instrument pentru cei care lucreaza in cimpia artei contemporane romanesti.