ARTE VIZUALE. O alternativă pentru arta contemporană

Autor: Cezar GHEORGHE | Categoria: Arte | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

În presa culturală recentă, street art sau arta străzii a devenit un subiect deosebit de controversat. Fie că e vorba de expoziţii subvenţionate de stat sau de sesiuni de live graffiti, fenomenul a devenit, peste noapte, deosebit de contestat pe fondul discuţiei despre reprezentativ/nereprezentativ în cultura română. Critica a purtat discuţia într-o modalitate lipsită de profesionalism, toate dezbaterile ce au avut ca temă expoziţia de la New York rezumîndu-se la argumente conjuncturale. Aproape nimeni nu a adus în discuţie statutul acestui limbaj în arta contemporană şi posibilitatea stabilirii unei ierarhii valorice. Arta străzii este un fenomen în continuă schimbare şi nu poate fi complet lipsit de miză estetică. Acest domeniu este, înainte de toate, un spaţiu al competitivităţii şi ar trebui analizat după modelul judecăţii de valoare. De aceea consider bine-venită iniţiativa editurii Veillant de a edita un album de artă contemporană, care adună în interiorul coperţilor sale arta graffiti de pe cinci continente.

La fel de bine-venită mi se pare şi lansarea inedită a albumului printr-o sesiune de live graffiti şi prin organizarea unei dezbateri privind statutul acestei forme de artă contemporană.

Dezbaterea organizată la Cărtureşti joia trecută a fost destul de academică, în ciuda caracterului informal impus de organizatori, însă, chiar şi în această formulă, are meritul de a pune problema în mod diferit. Participanţii la masa rotundă organizată de editura Veillant au dezbătut problema autenticităţii fenomenului graffiti – dacă graffiti mai rămîne artă a străzii atunci cînd este „instituţionalizată“, cu alte cuvinte dacă societatea „confiscă“ acest limbaj prin organizarea de expoziţii, sesiuni live sau prin legalizarea acestei activităţi în spaţiul public. S-a discutat şi clasificarea artei graffiti ca fenomen artistic, avînd în vedere că, cel puţin la începuturile sale, a constituit doar o formă de revoltă, fără implicaţii estetice. De asemenea, Dan Perjovschi, unul dintre invitaţi, a adus în discuţie problema spaţiului public, considerînd fenomenul graffiti o modalitate de recuperare a acestuia. Într-o lume consumistă, în care spaţiul public aparţine aproape în totalitate corporaţiilor, această formă de artă alternativă ar putea constitui o modalitate de recucerire a peisajului urban. Toate aceste probleme pot fi discutate din punct de vedere estetic şi ar fi o dovadă de normalitate şi de maturizare a discursului public despre artă, dacă arta contemporană din România ar face acest pas.

De partea cealaltă a baricadei, grafferii, cei care, timp de cîteva ore, au umplut cu desene cele două mesh-uri întinse pe faţada Cărtureştiului, au avut o participare mai puţin activă la discuţie. Cred că este important să precizez faptul că adevăraţii „invitaţi la discuţie“ au fost artiştii graffiti, deoarece, pînă la urmă, nici unul dintre criticii sau artiştii invitaţi la masa rotundă nu este un graffiti artist practicant.

Trebuie să recunosc că cele mai interesante cuvinte despre graffiti au fost spuse de cei care folosesc această modalitate de expresie. În primul rînd trebuie să precizez că majoritatea artiştilor avea o vîrstă destul de fragedă, fiind formată din liceeni care au ales să se exprime în mod creativ, ceea ce nu e de trecut cu vederea în România anului 2008. M-a surprins şi faptul că toţi aceşti tineri artişti aveau deja conturat propriul stil şi deveneau deodată „profesionişti“ atunci cînd vorbeau despre propria lor „viziune“ asupra artei graffiti. La fel de surprins am fost şi atunci cînd mi-au dezvăluit atitudinea faţă de „procesul lor de creaţie“. În graffiti, la fel ca şi în alte arte vizuale, contează cel mai mult propria amprentă, modalitatea în care fiecare artist ştie să facă dintr-un zid plictisitor şi anost propria sa creaţie. Iar în ceea ce priveşte legalizarea artei graffiti, mai toţi grafferii au mărturisit că nu au nici o problemă cu acest lucru, cît timp nu li se va spune ce trebuie să facă şi nu li se vor impune limite absurde.

O mare surpriză a fost albumul de artă graffiti realizat de Editura Veillant. Trebuie să recunosc că am deschis acest album avînd prejudecata celui care cunoaşte foarte puţin despre graffiti. Credeam, la fel ca mulţi alţii, că arta graffiti nu e decît o activitate în care unii tineri preferă să mîzgălească zidurile. Nu consideram că e un act de huliganism, însă nici nu vedeam în această activitate mai mult decît o însemnare pe perete. Cu atît mai mare a fost surpriza cînd am deschis albumul şi am văzut desene realizate de artişti de pe cinci continente. După cum mărturiseşte şi autorul albumului, „dacă odată erau dominante literele, astăzi cultura s-a extins: sînt explorate noi forme şi au început să se prolifereze caractere, simboluri şi forme abstracte. [...] Stilul personal e liber să se dezvolte fără nici o constrîngere…“. Se vorbeşte deja despre o mişcare post-graffiti, caracterizată de inovaţii ale formei şi ale tehnicii care merg dincolo de abordările tradiţionale. Însă toate aceste lucruri vor fi evidente pentru oricine atunci cînd va deschide acest album. În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că am început să privesc fenomenul graffiti cu mai multă consideraţie, atît pentru „operele“ în sine, cît şi pentru artişti.

Recomanda articolul prin: