O săptămînă la Istanbul nu
poate fi uitată uşor. Chiar dacă timpul petrecut într-un
oraş de aproximativ 17 milioane de locuitori a fost foarte scurt, am
putut cunoaşte cîte ceva din bogăţia culturală a acestui
loc şi din farmecul lui. Istanbulul este un oraş fabulos. Am ajuns
aici după ora 12 noaptea, venind cu maşina unor prieteni, după ce
am traversat Bulgaria. O ţară ce ar putea fi frumoasă, dar este
săracă şi tristă, iar nouă, românilor, ne dă şansa de a
privi cu mai mult optimism realitatea de la noi.
Contactul cu Istanbulul, aşa cum îl
percepi din avanpostul autostrăzilor spectaculoase, cu încrengături
şi inele, cu zeci de benzi de circulaţie, pe care, fără isteţul
GPS, nu ai nici o şansă să te descurci, te face să conştientizezi
că te afli în plin secol XXI. Totul este spectaculos, imens,
dar, cu toate acestea, familiaritatea te învăluie. Şi am avut
prilejul să constatăm curînd acest lucru, atunci cînd
GPS-ul nostru a greşit ţinta şi am fost salvaţi de unul dintre
miile de taximetrişti, care s-a oferit să ne conducă la micul
hotel de lîngă Sfînta Sofia. În mijlocul nopţii,
nu bănuiam cît de aproape eram de inima unei istorii la care
de mult visam. Ne-am trezit dimineaţa privind apele strălucitoare
ale Bosforului, am realizat cît de preţios este aici fiecare
metru de pămînt – nici o clădire nu are mai puţin de
două-trei etaje şi o faţadă de trei-patru metri lăţime. O
ţesătură strînsă şi variată de construcţii mai vechi şi
mai noi, amplasate pe străduţele înguste, majoritatea în
pantă, pe care se înghesuie oameni şi maşini de-a valma.
Dacă la intrarea în oraş am trăit şocul modernităţii,
aici, în inima turistică a Istanbulului, circulaţia se face
la mica înţelegere. Nu am văzut decît o trecere de
pietoni şi cîteva săgeţi ce dirijau circulaţia la dreapta
sau la stînga. În rest, totul mi-a dat sentimentul
libertăţii începuturilor.
Fără să vreau, în gîndul
meu, căutam permanent faimosul Constantinopol, istoria lui plină de
strălucire, scăldată în glorie, unde gustul fastului şi al
măreţiei au ridicat la un înalt nivel de splendoare
monumentele şi ceremoniile de la curte. După Constantin cel Mare,
cel care întemeiază în anul 324 Constantinopolul, oraşul
cunoaşte marea glorie în timpul lui Teodosie l (379-395) şi
al lui Iustinian (527-565), acesta din urmă considerat primul dintre
împăraţii bizantini. Istoria Imperiului Bizantin a fost
frămîntată, iar urmele ei le descoperi cu destulă greutate
în acest amalgam de culturi. Dar indiferent de transformările
suferite, splendoarea Sfintei Sofia, inaugurată la 27 decembrie 537,
domină oraşul. Tot ceea ce s-a construit după s-a raportat la ea,
a ţinut cont de impunătoarea ei arhitectură, de măreţia ei, iar
atunci cînd pătrunzi în interior încerci să-ţi
imaginezi mozaicurile strălucitoare, acum acoperite, care altădată
o făceau de neasemuit. Surpriza o ai într-una dintre logiile
de la etaj, unde sînt dezvelite trei dintre ele, şi imediat
gîndul îţi zboară la Ravenna sau la Salonic, unde poţi
să priveşti, în toată splendoarea sa, arta pe care a atins-o
mozaicul bizantin. Dar nu numai nivelul estetic al artei bizantine
impresionează, ci şi cel tehnic. Istoria imperiului bizantin
vorbeşte despre performanţe nebănuite în privinţa
sistemelor de dirijare ale apei, despre mecanismele ce produceau
efecte spectaculoase. Aici, la Sfînta Sofia, există o coloană
realizată din marmură poroasă, îmbrăcată într-o
cămaşă de bronz, prin care se pompa apă dintr-o cisternă aflată
la subsol, considerată, la aceea vreme, miraculoasă. În
apropierea Sfintei Sofia se află Cisterna Yerebatandin care datează
din perioada lui Constantin. Această impresionantă construcţie
subterană era unul din rezervoarele de apă ale oraşului.
În spaţiul aflat între
Sfînta Sofia şi Moscheea Albastră, pe locul fostului
hipodrom, se găseşte obeliscul egiptean, numit şi „obeliscul lui
Teodosie“, adus la Constantinopol în anul 390. Tot aici se
află şi „Coloana lui Constantin“, din marmură placată iniţial
cu plăci de bronz aurite, care, ulterior, au fost folosite pentru a
se bate monede. Baza ei este decorată cu reliefuri specifice artei
paleocreştine. În acelaşi spaţiu se găseşte o coloană din
bronz în spirală, considerată a fi cel mai vechi monument al
oraşului fiind adusă aici de la Delfi de către Constantin.
Dar Istanbulul înseamnă, pentru
orice turist, atmosfera plină de farmec, specifică Orientului.
Oraşul, dominat de moscheele impunătoare, de strigătul muezinului,
de farmecul bazarului, te cucereşte. În vizita la palatul
Topkapi, unde ne-am imaginat povestea celor O mie şi una de nopţi,
dar am putut fi, pentru o clipă, mai aproape de o întreagă
istorie care ne priveşte în mod direct şi unde, fără a
putea afla, am încercat să ne imaginăm ultimele zile ale lui
Constantin Brâncoveanu şi ale fiilor lui. Am fost fermecaţi
de interioarele rafinate, de organizarea aproape militară a vieţii
de zi cu zi, de misterul locului. Dar viaţa metropolei se vede cu
adevărat în bazar, în Marele Bazar acoperit, creat la
1461 de către Mohamed Cuceritorul, un adevărat oraş compus din 65
de străzi, structurat în funcţie de cele două pieţe
importante, cea a brocarturilor şi cea a bijuteriilor. Astăzi,
lucrurile sînt mult mai amestecate, iar un turist ca mine a
fost blocat în faţa ofertei imense, a vînzătorilor care
trăgeau de tine, a mulţimii aflate acolo la orice oră. Cu greu
m-am hotărît sa cumpăr mici amintiri. Nu m-am putut desprinde
de farmecul spectacolului şi de abundenţa care te făcea să nu-ţi
mai doreşti nimic. Cu totul altfel a fost vizita la Bazarul
egiptean, aflat pe malul Bosforului, specializat în mirodenii.
Croaziera pe Bosfor ne-a făcut
cunoştinţă cu zonele rezidenţiale, cu palatele, cu o serie de
clădiri oficiale. Apoi, am traversat Cornul de Aur, pe podul Galata,
şi am ajuns la turnul cu acelaşi nume, care domină oraşul,
construcţie datînd din secolul al V-lea. Viaţa Istanbulului
se vede cel mai bine pe malul Bosforului, în dreptul Moscheei
Yeni Cami, lîngă bazarul egiptean, în dreptul
debarcaderelor. Acolo, mulţimea se agită, este un du-te-vino
permanent, miroase puternic a peşte, sînt zeci de restaurante
care te îmbie, dar cel mai bun peşte îl mănînci
la pontoanele aflate pe mal. Peştele atunci prins este prăjit şi
oferit între două felii de pîine, avînd un gust pe
care n-ai să-l uiţi toată viaţa.
Nu am spus nimic despre Muzeul de
arheologie, despre Muzeul de artă veche orientală – două
instituţii remarcabile, la fel cum nu am pomenit nimic despre
Istanbulul contemporan, cel care, între altele, găzduieşte o
importantă Bienală de artă contemporană. Dar, mai ales, nu am
spus nimic despre ritmul stresant al modernităţii, agitaţia
zilnică pe care o descoperi aici, dar în acelaşi timp ai
parte şi de spectacolul specific Orientului, pentru care viaţa are
un alt sens: în plină zi, familii întregi stăteau pe
ţărm, privind apele Bosforului.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters