OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cuhnia ansamblului istoric (şi muzeal) este un spaţiu ideal pentru un astfel de eveniment plastic, care are toate atributele unei confesiuni. „Realitatea“ fotografiilor cunoaşte (fără a suferi) transpoziţii hieratice într-o pictură geometric abstractă şi în imagini iconice arhetipale. Două dintre posibilele repere ale picturii în ulei pe pînză propuse de Palade cu această ocazie ar fi Kazimir Malevici şi Paul Klee. Pătratele, alcătuite adesea din puncte (cercuri) ordonat înscrise în limitele lucrărilor şi crucile biplane, discret conturate prin tonuri apropiate ca valori cromatice, cunosc o anume stare cinetică, logică şi fluidă, în ciuda dominantelor ritmice orizontale. Lucrările nu îşi caută rezolvări sau extensii vizuale în afara cîmpului lor; totul se „întîmplă“ în spaţiul bine determinat al pînzelor sau al formelor înscrise în acestea. Singura poartă posibilă pentru intervenţii imaginare complementare este aceea a punerii în dialog cu spaţiul în care sînt expuse lucrările.

 

Tablourile de pe simezele cuhniei sînt ritmate prin alternarea cu obiecte longitudinale – de fapt şipci de lemn pictate. Iniţial am crezut/considerat că respectivele lucrări sînt toace pictate, cu atît mai mult cu cît elementele reprezentate erau simboluri euharistice. Discutînd cu artistul am aflat că respectivul suport provine din patul în care s-au odihnit părinţii, bunicii şi străbunicii. Oferindu-ne un interviu (în exclusivitate), Dan Palade s-a confesat nu doar prin arta sa, ci şi prin cuvinte.

 

„Abstracţia înseamnă pentru mine o figuraţie a lumii reale; este produsă de realitatea ideatică, determinată, la rîndul ei, de felul de a ne emoţiona. O floare, o casă, un perete, o bucată de piatră ne trezesc sentimente aparte. Acestea, reinterpretate, se pot constitui în etape pe care le parcurge artistul în actul comunicării. Consider că figuraţia şi abstracţia sînt cumva egale, vreau să spun, în creaţia artistică. Am înţeles ce reprezintă abstracţia încă din primele clase de gimnaziu, geometria fiind foarte apropiată de fiinţa mea. Cu adevărat am ajuns însă la abstracţie mult mai tîrziu, după ce am trecut prin viaţă şi prin iniţierea de atelier. Restrîngerea paletei şi austeritatea nu pot fi decît rodul maturităţii, ca şi tratarea suprafeţelor pe care urmează să le pictezi. Am pornit ca pictor figurativ, ajungînd odată cu trecerea timpului la forme şi linii primare. Pictura mea a început să fie dominată de arhetip şi efigii, pe care am încercat să le rezolv cu mijloacele cele mai primare ale limbajului plastic, fără să filtrez prea mult stilistic şi pe o anumită ideologie: linie, punct. ş…ţ Problematica religioasă este prezentă în creaţia mea, deoarece consider că aceasta reprezintă un factor identitar pentru români. Am putut întrezări încă din copilărie la lumina candelei anumite forme: a blidarului, a scaunului cu trei picioare, a cufărului, a patului. Aceste imagini sînt pentru mine fără început şi fără sfîrşit. Am trăit într-o tradiţie a casei, a părinţilor, a comunităţii, a satului, care nu punea la îndoială obiceiurile şi credinţa. Deşi au trecut peste noi epocile tranzistorului şi nylonului, în care lăzile de zestre s-au golit, iar oamenii şi-au pierdut rosturile, am păstrat în suflet căldura lumii în care am deschis ochii. Am fost iniţiat în viaţă în mod firesc de către ai mei, care au sădit în mine legături puternice cu pămîntul, cu cîmpul, cu pînza de sac, cu mirosul grîului, al fumului negru, cenuşiu. Tradiţia nu poate conduce direct la pictură. Pentru mine eliberarea de literatură, de poveste, s-a produs în urma – să-i spun – întîlnirii cu Malevici. Avangarda rusă a jucat un important rol în formarea mea profesională. De la Klee, pe de altă parte, din caietele sale, avem întotdeauna ceva de învăţat. Calea proprie este totuşi cea mai importantă pentru un artist. Modernismul începutului de veac XX avea o anumită cinetică, pe care eu încerc s-o potolesc în lucrările mele, să o aşez pe orizontală, întru odihnă şi relaxare. Consider că ordinea şi sugestia sînt mult mai puternice decît realitatea, cînd este vorba de limbaj vizual. Odihna, echivalentă şi cu ultimul drum, ca şi drumul purificării, lumina şi întunericul care se odihnesc pe luciul apei, fîntîna, Coborîrea şi Înălţarea, îşi au sensul tot în relaţie cu orizontala. Caut să temperez cinetismul curentelor derivate cu sufixul –ism printr-un apel la arhetipul neolitic. Încerc şi să uit foarte multe lucruri. Faptul că şti poate să devină o povară. Găzduirea expoziţiei in cuhnia Palatelor Brâncoveneşti este pentru mine o culme şi în acelaşi timp un mare risc pentru că lumea de azi este grăbită şi dominată de interese. Doresc să mă ţin cît mai departe de lumea dezlănţuită.“