O ştire citită pe Internet (pe
ziare.ro, sîmbătă, 20 iunie) anunţa vînzarea, la casa
de licitaţii Drouot din Paris, a unei lucrări de Rodin din seria
„Gînditorul“ – un bronz de aproximativ 70 de centimetri
–, pentru suma de 4,2 milioane de dolari. Acest lucru m-a făcut să
scriu despre o expoziţie cu un titlu incitant, Oublier Rodin?,
văzută cu ceva timp în urmă la Muzeul d’Orsay din Paris.
Expoziţia analiza ceea ce s-a întîmplat în
domeniul sculpturii la Paris, în perioada 1905-1914,
considerată de către specialişti ca fiind un moment particular,
deosebit de fecund din istoria artei europene. În mare parte,
acest episod s-a consumat în jurul personalităţii lui Auguste
Rodin (1840-1917), prin atelierul căruia au trecut mulţi dintre
tinerii artişti veniţi din toate colţurile Europei. Aici îl
regăsim şi pe Constantin Brâncuşi, ajuns la Paris în
1907, poposind şi el, pentru o scurtă perioadă, în atelierul
lui Rodin.
O expoziţie extraordinară, organizată
de un muzeu important, nu rămîne fără semnificaţii în
sfera pieţei de artă. Rezultatul îl avem aproape imediat,
demonstrînd importanţa argumentelor ştiinţifice, elaborate
în urma unor cercetări serioase, aşteptate de orice piaţă
de artă, capabile să stimuleze, chiar şi într-o perioadă de
criză financiară, vînzarea, la sume importante, a operelor de
artă.
Revenind la acest eveniment
expoziţional, trebuie să spun că el a fost realizat cu
participarea unor mari muzee europene, printre care semnalez cu
bucurie prezenţa Muzeului Naţional de Artă al României cu
lucrarea Rugăciune a lui Constantin Brâncuşi.
Perioada ce a precedat Primului Război
Mondial a fost una de mari schimbări în planul concepţiilor
estetice. Frămîntările din zona picturii, petrecute la
trecerea dintre secole, le regăsim şi în domeniul sculpturii,
dar într-un registru diferit, ce ţine în primul rînd
de factura limbajului. Divergenţele dintre expresia tradiţionalistă,
academică şi noile curente ce se impun au dus la reacţii vehemente
din partea tinerilor sculptori, majoritatea veniţi în capitala
Franţei pentru a cunoaşte personalităţile consacrate ale
momentului: pe Auguste Rodin şi pe ceva mai tinerii Aristide Maillol
şi Emile-Antoine Bourdelle. În aceşti ani se va da lupta
între cele două concepţii asupra sculpturii: cea promovată
de Rodin, considerat, la începutul secolului al XX-lea,
artistul care a „redat viaţă sculpturii“, şi cea a tinerilor
fascinaţi de forme şi structuri, care îi reproşau maestrului
„emoţia şi patetismul“ din lucrările sale. Curînd,
estetica lui Rodin va fi privită ca decadentă, fiind „uitată“
în favoarea punerii în valoare a simplităţii şi a
sintezei formelor. Se construia acum un discurs ce privea sculptura
dintr-o perspectivă nouă, care lasă să se vadă dorinţa de a se
reveni la formă. Toţi aceşti tineri, veniţi la Paris din diferite
ţări europene, au trecut prin atelierul lui Rodin: George Minne
(Belgia), Bernhard Hoetger şi Lehmbruck (Germania), Eric Casanovas,
Pablo Gargallo, Jullio Gonzalez (Spania), Modigliani şi Medado Rosso
(Italia), Constantin Brâncuşi (România), Jacob Epstein
(Anglia), Archipenko şi Ossip Zadkine (Rusia), Jacques Lipchitz
(Lituania) – pentru a-i enumera doar pe cei care vor scrie istoria
sculpturii în perioada ce urmează.
În primii ani ai secolului al
XX-lea, gloria lui Rodin a atins apogeul, operele sale circulau în
lume, iar toţi aceşti tineri artişti au fost atraşi pentru
început de personalitatea maestrului. Ei continuau să
participe la expoziţii comune, expunînd alături de maestru,
dar revolta împotriva lui a atins cote maxime în aceşti
ani. Chiar şi cei din preajma sa, Bourdelle, Maillol, Lucien
Schnegg, au început să pună în discuţie principiile
sculpturii promovate de Rodin, să privească spre tinerii care au
pornit o adevărată campanie de negare, provocînd ample
dezbateri legate de problemele fundamentale ale formei. Ei reproşau
maestrului emoţia şi patetismul, faptul că a distrus
expresivitatea sculpturii. Sentimentul formei, al frumuseţii liniei,
geometria, elemente din ce în ce mai simple au început să
caracterizeze sculptura tinerei generaţii de artişti. Sinteza
plastică apărută în pictură prin cubism, contactul şi
cunoaşterea culturilor primitive i-au influenţat în găsirea
unor noi soluţii de expresie în domeniul sculpturii.
Rezultatele acestor căutări se văd pentru început în
reliefuri, în compoziţii tratate cu o surprinzătoare economie
de mijloace, iar expoziţia de la Muzeul d’Orsay oferă cîteva
realizări în acest sens, semnate de Aristide Maillol, Jacob
Epstein sau Raymond Duchamp-Villon.
Influenţa lui Cézanne, cel
pentru care totul putea fi redus la „cilindru, con sau sferă“,
are efecte. Epurarea volumelor, tendinţa spre formele geometrice fac
ca expresia sculpturală să se îndepărteze de model,
variantele Muzei adormite a lui Constantin Brâncuşi (prezent
în expoziţia de la Paris cu patru lucrări) arătînd
limpede această evoluţie, ca, de altfel, întreaga sa operă.
O altă problemă importantă pe care
şi-au pus-o tinerii sculptori a fost legată de felul în care
articulau formele în raport cu spaţiul. Pentru mulţi, aceasta
a devenit o problemă majoră, ce implica o viziune arhitecturală şi
gîndirea unui ansamblu organic, lucru ce l-a făcut pe Maillol
să numească sculptura „o formă de arhitectură“.
Acestea erau frămîntările de
ordin estetic din preajma izbucnirii Primului Război Mondial.
Începutul războiului, moartea lui Rodin, în 1917,
marchează o nouă etapă, ce aduce schimbări în viziunea
plastică. Expoziţia Oublier Rodin? a dat o imagine complexă asupra
sculpturii din acestă perioadă de zece ani, cînd la Paris s-a
concentrat „lupta“ ce a dus la schimbări importante în
planul concepţiilor estetice, aici fiind locul în care
tradiţia şi avangarda s-au înfruntat. Dar, aşa cum timpul o
arată, fiecare îşi are locul lui într-o istorie a
artelor.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters