Pe 3 mai 2008, Galeria Posibilă şi
Galeria Arcade au organizat în Biserica Evanghelică de la
Herina (judeţul Bistriţa), vernisajul expoziţiei Stefan Câlţia.
Desene la Herina. Evenimentul se înscrie într-o suită de
manifestări care, începînd cu 2002, au căpătat o
amploare din ce în ce mai mare cu fiecare an. Citatele galerii
au optat atunci pentru spaţii alternative de expunere. Folosirea
domeniului public pentru expoziţii, a străzii, a Catedralei
Evanghelice din Bistriţa sau a Bisericii Evanghelice Herina
reprezintă doar cîteva exemple privind viziunea
organizatorilor sau locurile alese. Relativ la locuri, Ştefan Câlţia
ne-a declarat în interviul oferit că pentru el spaţiul nu
este omogen. Sînt şi locuri „frumoase“, dar şi la antipod
– locuri „periculoase“. Acordul gestului cu spaţiul este o
principală problemă a artistului şi nu numai. Măsura, respectul
şi consonanţa sînt doar cîteva dintre mijloacele prin
care putem pune „în ordine“ lucrurile înfăptuite de
noi în lumea reală. Plantarea unui măr poate căpăta
dimensiuni cosmice dacă acesta este asimilat cu un axis mundi.
Timp şi spaţiu sacru
Din punctul de vedere al celor spuse de
Ştefan Câlţia, dar şi al evidenţei date de bunul-gust şi
bunul-simţ, Herina, biserică din secolul al XIII-lea, este un loc
aparte. Situat pe dealul din nord-estul localităţii omonime, la 16
km de Bistriţa, edificiul de cult domină împrejurimile, fiind
amplasat pe dealul Hagău, cel mai înalt din zonă, unde au
existat exploatări de sare din vremea ocupaţiei romane (numele
localităţii Herina provine din limba celtă – halina însemnînd
„sare“).
Iniţiativa organizatorilor vizează un
context mai amplu decît cel strict artistic – şi anume cel
al recuperării valorilor de patrimoniu româneşti. Biserica de
la Herina face parte din categoria monumentelor de prim rang în
acest sens. Herina înseamnă un loc şi o istorie. Altfel spus,
devenire pe parcursul celor şapte veacuri de existenţă. Acestea
sînt o componentă vie a identităţii sale. Locurile în
care este plasată construcţia par desprinse din poveste, iar timpul
îşi are propriul ritm. Pentru toate acestea nu este nevoie
decît de un povestitor – care, în situaţia dată, este
artistul însuşi.
Apropiat de spaţiul transilvan prin
origine, dar mai ales prin preocupări, Ştefan Câlţia
transpune constant în lucrările sale elemente dintr-o
mitologie personală de sorginte prin excelenţă europeană. Pictînd
sau desenînd, artistul nu se îndepărtează de oameni, ci
mai degrabă descinde printre semeni, în cea mai reală lume
posibilă, în care fiecare gest este firesc şi la locul său.
Cu ocazia vernisajului, Cålţia a
invitat publicul la o ieşire în aer liber şi la un concert de
muzică valahă tîrzie (bazat pe piese ale lui Anton Pann), în
interpretarea formaţiei Trei Parale. |ntîlnirea a continuat cu
invitaţia la castelul Korniş, comuna Mănăstirea. Pentru cei care
sînt familiari cu opera artistului, plimbarea la castel a fost
un prilej excepţional de a vedea sursa de inspiraţie pentru
celebrele lucrări Călătoria Inorogului de Piatră. Cuvintele
pictorului nu au fost redundante cu opera, căreia – dezvăluindu-i
noi sensuri – nu i-a sfărîmat misterul sau componenta
metafizică. Demersul pe care îl propune artistul se dezvăluie
şi creşte tocmai prin întîlnirea constantă dintre
lucrările sale şi public.
Este vorba despre o încercare
constantă de apropiere a artei sale nu numai de publicul prezent la
evenimente expoziţionale, ci şi de marele public, prin intermediul
publicaţiilor care nu sînt „de specialitate“.
Cu acest tip mai puţin obişnuit de
vernisaj şi de expoziţie, Galeria Posibilă se află la al doilea
eveniment inscriptibil în conceptul de artweekend, care îşi
doreşte să ofere o experienţă culturală diferită de ceea ce se
întîmplă pe „scenele oficiale“ de mai bine de un
veac. Expoziţia anterioară s-a intitulat Vînzătorul de aripi
şi a avut loc în octombrie 2006 la Muzeul de Artă din Cluj.
Amintim faptul că Ştefan Câlţia
ocupă un loc aparte în portofoliul Galeriei Posibile, fiind
unul dintre principalii artişti pentru care galeria a organizat
evenimente de mare amploare în cooperare cu numeroase
instituţii şi muzee din ţară. |n acest sens, una dintre cele mai
importante expoziţii a fost organizată în anul 2003 la
Timişoara (Galeria Mansarda a Universităţii de Vest), urmată de
evenimentul XL Ştefan Câlţia, în anul 2004, la Librăria
Cărtureşti/Bucureşti (cu lansarea catalogului Ştefan
Câlţia/detaliu), şi de expoziţia Noaptea călătorului, la
sfîrşitul anului 2005, la Galeria Posibilă. În luna
octombrie 2006, Câlţia a participat la expoziţia Voyages
Transylvaniens, un proiect iniţiat de Delegaţia Wallonie –
Bruxelles (al cărei curator a fost Jan de Maere), în cadrul
programului „Anul Francofoniei“, eveniment urmat, în
acelaşi an, de o expoziţie de amploare la Muzeul de Artă din Cluj
şi de alte două evenimente, la Bistriţa, la Galeria Uniunii
Artiştilor Plastici, şi la Bucureşti. Cea mai recentă expoziţie
de desen a artistului (desfăşurată pînă la momentul de la
Herina) a avut loc în Ungaria, în apropiere de Budapesta,
la invitaţia Institutului Cultural Român.
Ştefan Câlţia: „Nu pot
exista fără dialog“
Cu o modestie demnă de un mare artist,
Ştefan Câlţia ne-a dezvăluit despre sine şi despre munca sa
că, deşi este socotit un artist fantastic, un pictor al realismului
fantastic, spiritul său aparţine unui alt tip de exprimare.
„Noi, pictorii, sîntem nişte
mici făuritori. Cu cît îţi însuşeşti mai mult
din trucurile meseriei, cu atît eşti mai mare fachir şi
scamator. Pe mine mă interesează să îmi spun mica poveste,
mica dramă, şi totodată să deschid o fereastră spre privitor, să
îl prind şi pe el şi să fie curios, să se uite acolo şi,
de fapt, să înceapă să converseze. Aşa se întîmplă
cu lucrările mele. Fac lucrarea, folosesc toate trucurile de care
sînt în stare ca să îl atrag să se uite acolo,
dar mai departe, depinde de cel care priveşte.
Eu arăt lucrările celor care vin să
le vadă şi sînt bine-veniţi în atelierul meu; povestim
despre lucrurile mele şi le ascult cu mare plăcere poveştile. Este
unul din lucrurile care îmi dau cea mai mare bucurie: atunci
cînd ascult propriile lor comentarii. Cred în jocul şi
complicitatea cu spectatorul şi îmi place acest joc;
complicitatea e prezentă din start. Eu nu pot exista fără
complicitate, fără dialog.“
Dialogul cu privitorul a fost realizat
în cadrul manifestării de la Herina prin decorarea
interiorului cu 26 de desene realizate pe o hîrtie specială.
Aceasta, sugerînd pergamentul, propune desfăşurarea semnelor
plastice pe cîţiva metri. Prevalează motivul literei şi al
crucii. O literă de manuscris ce trimite spre ideea de cultură,
cunoaştere, ezoterism şi o cruce în numeroase versiuni
grafice, care trimite spre crucile din arta populară.
Interesant şi impresionant este faptul
că pentru expunerea desenelor desfăşurate, la care maestrul a
lucrat timp de doi ani, a fost gîndită şi realizată o
structură de lemn în interiorul bisericii, care este aproape
invizibilă, dar pentru care au fost folosite, pe lîngă
experienţa arhitectului şi măiestria meşterului, şi peste 1.000
de şuruburi. Structura susţine lucrările fixate între plăci
de plexiglass, care cîntăresc cîteva sute de kilograme!
Transparenţa suportului, accentele verticale date de forma sulurilor
desfăşurate, senzaţia de imaterial sugerată de hîrtie şi
desenele însele creează o senzaţie unică de relansare,
într-un spaţiu sacru, în care lumina filtrată de
geamurile romanice învăluie instalaţia într-o lumină
pe care nici o cameră de luat vederi din lume nu o poate captura în
puritatea sa. Printre lucrările sale, artistul a plasat şi o cunună
pe care a făcut-o din lăcrămioare din grădina sa. Un gest cu
nimic mai prejos decît acelea prin care a trasat liniile
desenelor sale. Pentru trăirea tarkovskiană pe care semnatarul a
încercat să o transpună prin descriere în cuvinte este
nevoie de o deplasare la faţa locului. Expoziţia va fi acolo pînă
pe data de 3 august.
Fiecare linie este o axă a lumii
Nu în ultimul rînd, amintim
de implicarea Centrului de Artă Contemporană din Bistriţa prin
Galeria Arcade 24. Din discuţia cu domnul Oliv Mircea, personalitate
de bază a centrului şi nu numai, precum şi curator al expoziţiei
Ştefan Câlţia. Desene la Herina, am aflat că retrospectiva
înfăptuirilor de la Arcade ar trebui să puncteze faptul că,
în cei 20 de ani de cînd funcţionează, galeria a
găzduit expoziţii ale celor mai prestigioşi artişti români
ai ultimei jumătăţi de veac (Horia Bernea, Horea Mihai, Ion
Dumitriu, Florin Mitroi, Vasile Gorduz, Silvia Radu, Simona Runcan,
Ştefan Câlţia, Paul Gherasim, Horia Paştina, Ilie Boca,
Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Gheorghe Ilea, Ioan Sbârciu,
Mihai Sârbulescu, Constantin Flondor, Mihai Mănescu). Galeria
Arcade 24 are relaţii de colaborare cosfinţite prin protocol de
lungă durată cu galerii din: Ungaria (Miskolc), Italia (Roma),
Franţa (Becançon), Germania (Herzogenrath), Polonia
(Sandomirez).
Artiştii adunaţi în Centrul de
Artă Contemporană din Bistriţa se reunesc de două ori pe an; o
dată pe simeze în Salonul Anual al Artelor, şi apoi într-un
stagiu comun de lucru cu ocazia „Zilei Porţilor Deschise – Porţi
de Sînziene“. |ncepînd din 2007, Galeria Arcade
organizează un program de formare artistică pentru copii: atelierul
ludic intitulat Fiecare linie este o axă a lumii.
|ntîlnirea neîntîmplătoare
dintre Ştefan Câlţia şi Centrul de Artă Contemporană din
Bistriţa stă sub semnul discreţiei, măsurii, sensului şi a
sacrului. În gîndirea şi modul de viaţă ori de
exprimare, care adesea coincid, pentru cei amintiţi, într-adevăr,
fiecare linie este o axă a lumii.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters