OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Desenul Emiliei Kiss, intrat de mai bine de un deceniu in constiinta publicului, are, tot mai apasat in ordine retorica, formatul ghicitorii sapientiale si, deplin actual, in ordine estetica, imaginarul corpului burlesc. „Acest corp nu conduce si nu ghideaza actiuni: el le absoarbe, el e locul catastrofic si dezlantuit al intoarcerii lor, al eliberarii lor imposibile“, scria despre conventia gagului in climatul cinema-video-cartoons criticul Jean-Louis Schefer. In jurul acestui corp artista trateaza cu humor solar ceea ce gaseste pe plaja resturilor onirice. De asta data, desenele Emiliei Kiss stationeaza mai acuzat in citeva ipostaze infantil-angelice. De unde si texturile lineare extrem de inventive pentru aripi si penaj. „Aici v-am asteptat, pasarilor!/ Taiati-va singure aripile/ sa va fie zborul liber“. Multe dintre „jocurile“ si „semnele“ ilustrului poet Vasko Popa pot acompania cu lapidaritatea lor desenele Emiliei Kiss.

Seismograma de dicteu al creioanelor colorate este atent strunita de artista. Exista un percept al stapinirii emotiilor, filtrate cerebral dar integre ca vibratie. Duiosie si neliniste, zimbet melanolic, accident si joaca sint ingredientele fabulelor Emiliei Kiss. Reteta princeps este amestecul om-animal: triunghiul fetei de bovideu, narile absorbitoare, pleoapele amortite, copitele-podoaba si recentele aripi grele, ingeresti sint cele mai frecvente decupaje din conglomeratul formal ce graviteaza lejer in careul tonat al hirtiei de desen.

Farmecul intimitatii burlesti cu necuvintatoarele este, in sensibilitatea artistei, deloc malitios sau parodic. Este o forma de convietuire si de comunicare, ca si cu ingerii. De aceea, a lasat usa expozitiei deschisa spre doi invitati. Sculptorului Radu Dumitru i se ofera un spatiu central pe care el ridica gradat, in amfiteatru, noua pietre divers colorate, taiate in semicilindru si ritmate in razele unei aripi. Cel dintii tovaras de profesie si de viata al autoarei, Rares Pantea, intrerupe seria/strofele desenului cu pictura bogata in intriga si distributie, cunoscut pretext „vélazquian“ pentru elocinta picturala in sine.
Fata de precedentele expozitii ale Emiliei Kiss, cea recenta de la Galeria Orizont cristalizeaza mai decis ca decupaj grafica sa colorata. Fata de coordonata trasata deja de pictura lui Rares Pantea inspre figurativul parabolic, graficiana se departajeaza prin universul tot mai explicit formal care conduce spre nostalgia copilariei. Copilul etern din noi este cel care ne procura bucuria pentru ca ne invata reversibilul confuziei in joc. Daca ni se taie aripile, zburam mai liberi?