OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Centrul „Pompidou“ se mai poate vedea, pînă la începutul lunii august, o importantă expoziţie dedicată lui Vasili Kandinski (1866-1944), acest mare artist de numele căruia se leagă întreaga istorie a picturii secolului al XX-lea. Aici sînt reunite lucrări ce aparţin perioadei 1907-1942, aflate în cele mai importante colecţii publice – Centrul „Pompidou“, Städtische Galerie im Lenbachhaus, din München, şi Solomon R. Guggenheim, din New York –, dar şi în colecţii şi instituţii private. Expoziţia oferă un parcurs complex, subliniind evenimente ce au marcat viaţa şi opera lui Kandinski, începînd cu 1907, perioada müncheneză, apoi reîntoarcerea în Rusia, în 1918, pînă la experienţa artistică din perioada exilului, de după 1921. Concepţia expoziţiei este o adevărată lecţie ce vorbeşte despre una dintre cele mai interesante experienţe ale picturii de la începutul secolului al XX-lea. În afara lucrărilor importante din opera lui Kandinski, ea este completată cu cărţi şi manuscrise, desene şi acuarele, ce dau o imagine complexă, bine argumentată asupra operei şi gîndirii acestui mare artist, asupra operei şi biografiei lui.

 

În 1896, Kandinski renunţă la cariera juridică, pe care a practicat-o pentru scurt timp la Moscova, şi pleacă la München pentru a studia pictura. Experienţa este complexă, călătoreşte prin Europa, avînd o evoluţie caracteristică multora dintre artiştii de la începutul secolului al XX-lea. Se apropie de impresionişti, trece printr-o perioadă fauvistă, apoi la München expune împreună cu cei din gruparea Die Blaue Reiter (Călăreţul albastru). Pînă în 1918, Kandinski pendulează între München şi Paris, iar apoi se întoarce la Moscova ca profesor la Academia de Belle Arte şi director al Muzeului de cultură picturală. În 1922, dezamăgit de efectele revoluţiei, răspunde invitaţiei lui Gropius şi vine ca profesor la Bauhaus-ul din Weimar, apoi la Dessau şi Berlin. După închiderea Şcolii Bauhaus din Berlin, în 1933, se retrage în Franţa, instalîndu-se la Neuilly-sur-Seine. În toţi aceşti ani, au avut loc cîteva evenimente social-politice importante care i-au marcat evoluţia personalităţii: atmosfera rusofilă de la Paris, de la începutul secolului, ce i-a încurajat primele manifestări, Primul Război Mondial, revoluţia rusă, iar apoi contactul cu Şcoala Bauhaus şi expoziţia internaţională de la Paris din 1937 nu au rămas fără ecou.

 

Artist complex, el are şi preocupări teoretice, menite a-i susţine propriile opinii despre artă. În 1911, la München, publică prima lucrare teoretică: Despre spiritul în artă. Aici îl cunoaşte şi pe Arnold Schoenberg, întemeietorul dodecafonismului în muzică. Tot în această perioadă, Kandinski pictează o mare pînză în care se eliberează treptat de figuraţie, considerată ulterior „prima pictură abstractă“, intitulată Pictură cu un cerc. Ea se află acum la Muzeul Naţional din Tbilisi. În 1926, publică cea de-a doua operă teoretică, Punct, linie, plan, moment ce aduce o simplificare a vocabularului său formal şi a cromaticii. Teoria lui Kandinski despre funcţia simbolică a culorii, în care el semnalează virtuţile muzicale ale acesteia, s-a bucurat de un interes special în epocă. Va prefera de acum universul „formei pure“, în care culoarea, asemenea sunetelor muzicale, devine autonomă. Dorinţa lui Kandinski de a exprima în lucrările sale „transfigurări ale spiritului“, survenite în raportul cu realitatea, vine din sentimentul sacrului care-l însufleţea, din pasiunea pentru arta bizantină şi chiar pentru arta populară rusă, pe care a cunoscut-o într-o misiune etnografică făcută în nordul Rusiei, în 1889. În toate acestea, figurativul este un semn menit să ajute imaginaţia să treacă dincolo de vizibil, să conducă spre vechi mitologii, spre acorduri magice, ce leagă în subsidiar culturi aflate în puncte diferite ale pămîntului. Imaginaţia lui Kandinski aduce în pînzele sale un dialog între diferite motive ale culturii populare ruse, descoperite în Siberia, şi acorduri picturale ce ne fac să ne gîndim la corespondenţe spirituale venite din medii foarte variate.

 

Pictura lui Kandinski se bazează pe intuiţie şi de aceea sînt cu atît mai surprinzătoare rigoarea, echilibrul care se întîlnesc în lucrările sale, concomitent cu libertatea gestului, cu tehnicile variate pe care le foloseşte. În fiecare lucrare se citeşte o experienţă spirituală – convingerea pe care el şi-a exprimat-o permanent, „că dorinţa interioară sau subiectul este cel care determină în mod imperios formula“. El dorea ca spectatorii să se „plimbe“ prin tablourile sale, să pătrundă în universul lor, să părăsească ideile preconcepute, să se lase învăluiţi de misterul picturii.