OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In galeriile si pe simezele bucurestene se intimpla mereu cite ceva: exercitii de performance, developari de viziuni, experimente multimedia sau, pur si simplu, virtuozitati de culoare si desen. Mai rar, insa, desfasurari de forme sculptate si volume slefuite; poate pentru ca, asa cum spunea Rodin, „statuarul este, prin excelenta, arta maturitatii.“ Un test, sau un argument in acest sens ne propune si sculptorul Laurentiu Mogosanu, in expozitia deschisa nu demult la galeria Sabina &Jean Negulescu. Artistul are deja un loc bine stabilit in cadrul generatiei „nouazeciste“ din Romania. Prin personalele din ’93, ’96 si ’97, prin lucrari integrate unor expozitii de grup si prin bursele si premiile pe care le-a cistigat, Laurentiu Mogosanu s-a impus ca sculptor in lemn, reprezentativ pentru neoexpresionismul figurativ, de sorginte religioasa. Daca la inceput artistul era inca preocupat de cioplirea formei, de scoaterea ei la lumina din intreg, treptat, asamblarea si constructia din fragmente au trecut pe primul plan, pina la simplificari aproape minimaliste. Totusi, referinta la uman nu e niciodata uitata. Motivul consecvent al artei lui Laurentiu Mogosanu il constituie corpul uman aflat sub semnul divinului; corpul descompus in unitati sau bucati potential dinamice, spre implinire si sacralizare. Intr-un tulburator discurs despre conditia fragmentului, lucrarile sale nu reprezinta simboluri (cum se intimpa adesea in arta de factura neo-ortodoxa de la noi), ci chiar sint simbolice, spiritualizind materia si spatiul.

Unitara stilistic si ideatic, expozitia deschisa la galeria Sabina &Jean Negulescu e un prilej de reflectie asupra ipostazierii umanului in datele sale cele mai crude: moartea trupului, descarnarea, pietrificarea. Daca esti crestin (varianta soft, adica ortodox) te inspaiminti; daca esti ateu, te convertesti. Forta de sugestie a fragmentelor mortificate de picioare si de miini e amplificata de incasetarile gen relicvarii, de urmele adinci ca niste rani ale cioplirii, de rugozitatile adaosurilor si de violenta sublinierilor cromatice, de la rosul singerind la negrul putrefact. Desi eliptic, laconic, intr-o cheie accentuat mistica, mesajul e extrem de percutant, urmarind sa refaca drumul lui Iisus, de la invierea lui Lazar si spalarea picioarelor dinaintea Cinei, pina la urcusul Golgotei, Rastignire si Inviere. Un parcurs paradigmatic si necesar, in viziunea artistului, pentru intreaga specie umana. Un parcurs jalonat de sacrificii, dar culminind in aura si aurul fragmentelor anatomice, al caror „miez“ ori invelis sfint este revelat prin insertii metalice, patinari si polisari expresive. Sculpturile lui Laurentiu Mogosanu vehiculeaza, in esenta, un limbaj propriu timpului in care traim: sint atit de ridate, de agresate, de fracturate, incit doar Malraux le mai poate salva. Dubitativul „Incotro?“ (unul dintre titlurile posibile ale expozitiei) nu-si are rostul pentru artist, de vreme ce tot el ne ofera raspunsul, printr-un „efect de ecou controlat“ al intrebarilor noastre nemarturisite. Capatul procesiunii dirijate monumental cu ajutorul unui plan inclinat, pe care aluneca inevitabil picioare profane roase de timp, este chiar Biserica; o biserca modesta cioplita in lemn, suspendata intre cer si pamint, reflectata in aurul miinii care binecuvinteaza. Admirabil structurata formal, echilibrind inteligent densitati plastice variabile, compozitia nu e, totusi, o mare reusita in plan conceptual.

Grandoarea „inscenarii“e demna mai curind de ecclesia militans decit de umilinta crestina, iar simbolica explicit – apologetica contrazice radical viziunea apofatica a Rasaritului ortodox. Dincolo de extensiile dogmatice, insa, opera lui Laurentiu Mogosanu reprezinta un raspuns plastic si existential original in cimpul noii sensibilitati figurative, desprinsa, in cazul sau, – vorba criticului* – „din indepartata stilistica a unei viziuni bizantine convertita la tridimensional“. Alaturi de artisti ca Darie Dup, Aurel Vlad, Mircea Roman sau Titi Ceara, Laurentiu Mogosanu se afla in prima linie a celor care au racordat sculptura la discursul neoexpresionist despre dilemele si paradoxurile umanului.

______
* Pavel Susara – Sculptura Preapocalipsei, catalogul expozitiei Relicvarii, galeria Catacomba, noiembrie1997.