OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- un univers în care linia rămîne „vioara întîi“

 

Sorin Ilfoveanu se află în fruntea acestui „clan artistic“ ca un adevărat „pater familiae“. El este unul dintre cei mai bine cotaţi artişti români contemporani, înţelegînd încă din anii tinereţii necesitatea efortului de a sublima, de a descifra din realitatea stufoasă esenţa vieţii. În opera lui, fie în desene sau în pictură, el dezvoltă un alfabet generic, o viziune ce dezbracă personajele acestei lumi de particularităţile exterioare, readucîndu-le mai aproape de esenţa realităţii lor. Poveştile lui se înlănţuie ca imagini „pildă“, ca gesturi şi ca întîmplări ce ţin de însăşi condiţia existenţei. Bărbatul şi femeia poartă în ei misterul iubirii, al unirii carnale, al viciului, dar şi al sfinţeniei. Ne putem imagina cuplul ancestral alături de care sînt prezente natura, animalele şi păsările din preajmă, bînd împreună licoarea binefăcătoare ce dă sens vieţii. Din cînd în cînd, goarna sună, judecata se apropie, oprind acest spectacol din vîltoarea desfăşurării lui. Atunci începe calea către asceză, omul descoperă nimicnicia lumii şi porneşte pe drumul fără de întoarcere. Aceasta ar fi povestea ce se înlănţuie, de-a lungul anilor, în miile de desene semnate Sorin Ilfoveanu. Despre pictorul Ilfoveanu trebuie să vorbim, în primul rînd, prin prisma desenatorului. Aici s-a dezvoltat limbajul celui care, de ani de zile, ne incită cu pictura sa, cu felul în care culoarea se strecoară într-un univers în care linia rămîne „vioara întîi“. Putem vorbi despre simbioza dintre cele două, despre gestul stăpînit ce nu scapă controlului mental, despre acest univers ce ne surprinde prin acurateţea, limpezimea şi forţa de sugestie, prin „economia“ de mijloace folosite, toate acestea făcînd ca, de ani buni, să vorbim despre „stilul Ilfoveanu“.

 

 

Ana Ruxandra rămîne mai legată de partea palpabilă a existenţei, dar respectul pentru semn este deja o emblemă pentru artiştii din familia Ilfoveanu. În lucrările ei se naşte o lume aflată sub puterea simbolului, inspirată de lecturi, de călătoriile făcute, de cotidianul pe care îl percepe desprins însă din temporalitatea lui. Şi pentru ea desenul reprezintă exerciţiul firesc, creuzetul în care se construieşte acest univers. În cazul ei, linia este voluptuoasă, aproape carnală, imaginînd o lume ce are nevoie de confirmarea aproape tactilă a prezenţei sale, iar personajele trăiesc înconjurate de semne. Ana Ruxandra evadează de multe ori din formula cu care ne-a obişnuit, integrînd în universul său artistic elemente inedite precum fotografia, scrisul, colajul, obiectul tridimensional şi, bineînţeles, exerciţiul constant al picturalităţii. Prin intermediul acestora, ea ne plimbă în spaţii culturale, în timpi diferiţi, povestind despre oameni şi despre lucruri, descoperind că întîmplările vieţii rămîn mereu aceleaşi, indiferent de spaţiul şi de timpul în care se petrec.

 

Plăcerea pe care vizitatorul acestei expoziţii o resimte nu este dată doar de calitatea expoziţiei, de ambianţa galeriei, ci mai ales de faptul că el descoperă diversitatea într-o oază spirituală comună. Este pentru prima dată cînd văd un ansamblu de sculpturi semnate Adrian Ilfoveanu. Lucrările sînt realizate în lemn, piatră, bronz, dezvoltă forme ce jonglează cu diferitele materialităţi, fie ca un suport pentru traseul gestului său, fie ca expresia unui desen spaţial, articulat cu multă expresivitate. Personalitatea lui Adrian Ilfoveanu îşi găseşte expresia cea mai adecvată în lucrările din lemn colorat, în simboluri desprinse dintr-un imaginar aflat dincolo de realitatea directă. Gestul său are forţa proprie simbolului, este o sinteză ce surprinde în materie ceea ce nu se vede.

 

Nicu Ilfoveanu completează acest „patrulater“ ieşind din atelierul obişnuit al familiei. Pentru el, aparatul de fotografiat este instrumentul prin care se exprimă, cu el desenează o imagine pentru care amprenta timpului şi a spaţiului este definitorie. Dar reuşita lui nu constă doar în elementul identitar, caracteristic fotografiei, ci mai ales în subtilitatea interpretării, în personalitatea prin care construieşte şi desenează din umbre şi lumini. El este un nume cunoscut în rîndul artiştilor vizuali ce folosesc noile medii de expresie, ochiul său se află într-o permanentă alertă, prezent, dar, în acelaşi timp, scormonind straturile nevăzute ale realului. Construieşte cărţi, are un cult al obiectului, al imaginii în care trebuie să îmbrace fiecare detaliu, pune totul în balanţă şi elaborează cu aceeaşi acurateţe proprie „clanului Ilfoveanu“.