Expozitia deschisa zilele acestea la galeria bucuresteana Simeza este inscrisa intr-un proiect initiat de sectia de critica de arta a Uniunii Artistilor Plastici, prin care spatiile galeriilor acestei institutii sint rezervate curatorilor si nu artistilor (unul dintre spatiile de desfasurare a acestui proiect, Caminul Artei – etaj, a gazduit expozitia Padurea din frumoasa adormita, curator: Aurelia Mocanu, care a fost prezentata intr-un numar anterior al Observatorului cultural).
Pe tema curatorilor si a rolului lor s-a zimbit mult, dar s-a si scris serios, unul dintre primele numere ale revistei Artelier fiind rezervat in intregime acestui subiect. De la expozitiile asistate sau doar inaugurate printr-o sofisticata formula elogiatoare pina la insistenta de a inventa titulaturi haioase pe afis si invitatie, precum „curator al Radiodifuziunii romane“, de la ambitia de a stirni curente teoretice, miscari si grupuri, pina la pasiunea de a vizita ateliere, artisti si lucrari, de la joaca de a gasi vecinatati interesante intre lucrarile aceluiasi perete pina la efortul de a afla surse financiare pentru participarea romaneasca la manifestarile internationale – toate aceste situatii au fost si sint traversate de criticul de arta/artistul „exhibat“ drept curator. Prin urmare, freelancer ori angajat/afiliat unei galerii sau unui muzeu, curatorul este, rind pe rind: zvelt si degajat, daca vede lucrurile/lucrarile de sus, de la distanta; bondoc si implicat, daca cedeaza simpatiilor si interventiilor. Este atit cercetator intr-ale vizualului, cit si inventiv, creator intr-ale comunicarii si finantarii. Dintr-un „sufleur“, un om aflat in spatele artistului, curatorul poate deveni cartea lui de vizita.
Este usor sa va imaginati care e sansa unui curator sau a unui artist tinar de a propune o expozitie la Simeza, galerie indelung rivnita de mai toti „recunoscutii“ pentru pozitia cocheta, din centrul Capitalei. De aceea, in momentul in care mi s-a propus o astfel de miscare, in ciuda vacantei si a toropelii de iulie, am acceptat. Titlul a aparut o data cu artistii si cu berea rece: Simeza nostra tine de ironia virstei, dar si de sentimentul de independenta stranie pe care ti-l da neafilierea la „Uniune“. Exprima totodata, cu sinceritate, prietenia care ne leaga (chiar daca nu pina la moarte), insa fara a o supralicita. Simeza nostra aduna laolalta cele mai recente lucrari ale celor pe care-i cunosc, bineinteles. (Iar aici as vrea sa si raspund unui coleg care astepta ca, in deschiderea oficiala a expozitiei, sa-mi argumentez selectia in mod polemic fata de o alta „gasca“ gazduita in acelasi timp de Galeria Apollo: departe de mine spiritul razboinic, loc e destul pentru curatori, cum si pentru artisti este.)
Am mizat pe o formula aerisita, racoroasa de expunere, fiecarei piese fiindu-i rezervat un perete (asa prafuit cum e el, chiar si la Simeza), asa incit am reusit, cred eu, sa contrazicem starea de emotie si de crispare cu care panoteaza multi simezisti, inghesuind lucrari, schite si CV-uri. Iar unul dintre raspunsrile primite a fost: „galeria e acum prea goala!“ Nu si daca privesti lucrarile: dense, incitante – pe de o parte, pentru ca sint extrase din proiecte personale mai ample, pe de alta parte pentru ca, citite impreuna, te forteaza la salturi buclucase de la o formula vizuala la alta: minimalism compactat si „bruiat“ ori citat repetat din „profesori“ (Gili Mocanu), „fashion si religion addict“ (Luminita Mihai), comentarii partinitoare la pictura metafizica (Razvan Mican), „American beauty“ transplantat si intors cu susul in jos (Roman Tolici) si expresionism sintetizat violent (Alexandru Radvan).
Cei cinci artisti invitati sa expuna, desi tineri, au trecut de ceva timp proba si ezitarea debutului: absolventi ai Universitatii de Arte din Bucuresti, unde au mai si urmat cursuri aprofundate ori chiar sint in prezent asistenti (Alexandru Radvan), ei au participat la numeroase expozitii de grup (uneori in aceeasi formula) si au si avut citeva personale. Sint dintre cei pentru care „mitul Simeza“ nu functioneaza. Sper insa ca Simeza nostra sa-i fi bucurat.

