OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Totul a inceput de la un diptic reprezentindu-i pe sotii Bradisteanu. Un tandem datat cu precizie la anul 1839. In plus, vechea pasiune a lui Pavel Susara de a aduna „anonimi“ si „minori“ a fost determinanta pentru cristalizarea ideii de expozitie care sa articuleze imaginea foarte personala a unui veac de pictura romaneasca: 1840-1940. Materializarea acestei idei a prins contur odata cu deschiderea unei noi galerii de arta pe piata bucuresteana – POGANY.
In buna masura, jalonul marcat de organizator corespunde cu momentul cristalizarii conceptului de modernitate, neconsumat niciodata pina la capat, cel putin in sfera picturii.

Pina in acel moment s-au intins citeva decenii de pictura de tranzitie, decade denumite indeobste ev al „picturii primitiviste“. Cartea domnului profesor Andrei Cornea „Primitivii“ picturii romanesti moderne (Bucuresti, 1980) este lamuritoare si foarte explicita in acest sens. Dipticul de care aminteam la inceput este, de buna seama, acoperitor pentru intreaga problematica. Si a functionat ca punct de pornire pentru discursul expozitional, primul de o asemenea anvergura articulat in afara unei institutii oficiale de arta. O expozitie care a reusit sa aduca in afara publicului – dupa o scotocire temeinica a unor serioase colectii particulare – piese de valoare exceptionala pe care, de altfel, chiar statul ar fi trebuit sa le achizitioneze pentru posteritate. Dintre preferintele personale, le aduc in discutie pe acestea: Scrumbii afumate de Ion Andreescu (nr. Cat. 38), Cabaret de Francisc Sirato (nr. Cat. 35), Femeie in verde de Iosif Iser (nr. Cat. 59), Strada din Botosani de Arthur Segal (nr. Cat. 75), La baie de Tache Papatriandafil (nr. Cat. 80), Peisaj urban de Constantin Artachino (nr. Cat. 107), doua Compozitii de Hans Mattis Teutsch (nr. Cat. 114-115).

Pretioasa in aceasta expozitie a fost alaturarea fireasca dintre tablouri apartinind unor nume impuse de mult in istoriografia de arta ca marimi de prim rang si cele purtind semnaturile unor cvasianonimi ai picturii autohtone. Aceasta inrudire temporara n-a produs tensiuni sau incongruente, certuri sau respingeri, ci, din contra, a dat seama de existenta reala a unui diapazon, cit se poate de larg, de stilistici existente, de tematici abordate, de estetici si gusturi personale. Abordarea crestomatica, muzeala, „corecta“ nu si-a prea gasit locul in expozitia 100 de ani de pictura romaneasca. Asa cum a lipsit, aproape cu desavirsire, si din catalogul ce a insotit-o, care a functionat si ca ghid pentru licitatia de la finalul expunerii.

Licitatia nu a fost deloc spectaculoasa, daca e sa ne gindim la oferta atit de generoasa si de diversa a expozitiei. Mediul destul de inchis al negustorilor, al galeristilor si al colectionarilor a preferat sa mentina o discretie benedictina, sa urmareasca de „pe tusa“ desfasurarea evenimentului inaugural. A dat o dovada de pasivitate declarativa. Specificitatea acestei licitatii s-a datorat expunerii indelungate a pieselor, mai bine de doua luni, timp in care oricine era interesat de o lucrare sau alta avea tot timpul sa se informeze asupra universului fiecareia dintre ele. E o diferenta structurala si esentiala intre acest tip de abordare si cel deja familiar oricui are atingere cu domeniul, cind orice casa de licitatie isi expune public „marfa“ ce urmeaza a fi adjudecata doar in preziua licitarii.

Cele doua Compozitii de Hans Mattis Teutsch si Peisaj marin (Chioggia) de Nicolae Darascu, Peisaj de toamna (Muntii Vrancei) de Kimon Loghi, Peisaj urban de Constantin Artachino au fost singurele piese licitate la POGANY, plus inca trei piese de grafica, cu tematica evreiasca. Cel putin pentru acest moment al discutiei putem conchide ca gustul celor dispusi sa investeasca in arta nu se indreapta neaparat si explicit spre corifeii picturii noastre, ci mai cu seama spre maestrii a caror cota este in statornica crestere. O dinamica ce se poate verifica din chiar tranzactiile ultimului deceniu.