OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Continuăm discuţia începută săptămîna trecută despre expoziţia internaţională Sounds&Visions de la Tel Aviv, în care România are statutul de partener şi unde sînt prezenţi, printre artişti din 23 de ţări, şi doi artişti din ţara noastră. Mihai Plămădeală a fost prezent la deschiderea evenimentului, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

La secţiunea „Stare de spirit“ sînt încadrate creaţia lui Jesper Just din Danemarca, Some Draughty Window (din 2007) şi aceea a lui Steve McQueen, Prey (din 1999). Povestirile lui Jesper Just sînt lăsate intenţionat neterminate. Intriga este de fiecare dată legată de sexualitate, de dragoste, de film sau de „bărbatul convenţional“ al genului film noir. Steve McQueen foloseşte camera de filmat pentru a capta experienţe unice ale realităţii. El încearcă să seducă privitorul prin apelul la miturile personale, lucrînd fragmentar, chiar eliptic.

Clare Langan (Irlanda) participă cu lucrarea I Gaer din 2007, în care a suprapus imagini ale unor peisaje marine, redate lent, pe fondul sonor al formaţiei islandeze de rock experimental Sigur Rós. Clare Langan a creat prin imagini iluzia că privitorul este înconjurat de un val uriaş, efect cu un puternic impact, care, în cazul unei implicări depline, poate declanşa producerea de adrenalină.

Ricardo Valentim (Portugalia) prezintă un film simplu şi cursiv, Floating Island, realizat în 2006, ce recurge la limbajul documentarului combinat cu tehnica filmului de amator (film de 8 mm, transferat pe 16 mm). Subiectul este un pretext pentru imagine. O barjă pluteşte pe mijlocul rîului Hudson.

Marta de Gonzalo şi Publio Pérez Prieto au venit cu o interesantă declaraţie vizuală, după cum afirmă în discursul curatorial. Queda poco para lo siguente (2007) este un colaj video despre utilizarea cîntecelor de protest ca mijloc de sensibilizare, de educare şi de comunicare. Descrierea media a dezastrelor ecologice oglindeşte, în acelaşi timp, situaţia globală, filmul devenind, la rîndul său, o acţiune de protest.

Deimantas Narkeviãius (Lituania) participă cu Revisiting Solaris (2007), un omagiu adus lui Andrei Tarkovsky, regizorul filmului Solaris, printre altele. După 40 de ani, Deimantas Narkeviãius îl distribuie în filmul său pe actorul principal de odinioară. În film sînt incluse desene şi notiţe ale cunoscutului pictor şi compozitor lituanian Miklos Konstantinas. Filmul se doreşte a fi şi o analiză subiectivă, contemporană a istoriei Europei de Est.

Secţiunea „Ritualuri“ este reprezentată de doi artişti: Cyprien Gaillard din Franţa, cu Desniansy Raion (realizat în 2007), şi David Claerbout din Belgia, cu Sections of a Happy Moment (2006). Cyprien Gaillard investighează conceptul de „entropie“, schimbările ireversibile şi continua pendulare între haos şi armonie din lumea contemporană. David Claerbout are o instalaţie de fotografie şi sunet care invită privitorul să adopte o altă viziune asupra societăţii decît cea „clasică“.

În cadrul secţiunii „Memoria corpului“, artistul bulgar Kalin Serapionov a venit cu o lucrare din 2008, In addition. Sînt explorate o sumă de interacţiuni sociale, precum şi relaţia dintre spaţiul public şi cel privat. Relaţia menţionată se doreşte a fi, de asemenea, una dintre latura individuală „umană“ şi materialism.

Martin Zet din Republica Cehă propune un film realizat în 2006, To be a Tool. Prin activitatea sa, artistul este activist politic, tratînd diverse subiecte politice abordate de media în spaţiul public. Lucrarea sa conţine instrucţiuni privind folosirea diverselor părţi ale corpului pentru transmiterea de mesaje vizuale.

Vince Briffa din Malta este deopotrivă pictor, sculptor şi artist video (din 1990). Body of Glass after Caravaggio (2006) îşi revendică inspiraţia din viaţa şi opera lui Caravaggio, împrumutînd lumina dramatică a pictorului pentru a da expresie (cu ajutorul camerei video) prezenţei fizice corpului uman, precum şi a fragilităţii sale.

Nastaşa Prosenc (Slovenia) a realizat prin Tomb (2002) imaginea unei „răni deschise“: modalitatea în care Vestul percepe viaţa, într-o continuă goană spre moarte. În filmul său, viaţa şi moartea se întrepătrund şi se reflectă una pe alta.

Cea din urmă secţiune, în ordinea aleasă în prezentare, este „Synaesthesia“. Cuplul de artişti din Austria, Granular Synthesis, a venit cu instalaţia de sunet şi de imagine Feld (2000). Impresionează instrumentalul electronic, care constituie o parte a spectacolului de mixaj al sunetului şi al imaginii.

După cum specificam în debutul articolului, deosebirea dintre această expoziţie şi un festival de film este notabilă. Vizitatorul are libertatea de a alege ordinea vizionării, are posibilitatea de a vedea de mai multe ori ceea ce doreşte, îşi poate construi propriul traseu şi îşi poate alege unghiul dorit de vizionare. Apoi, sunetul are un rol mai important decît acela de a susţine imaginea. De altfel, expoziţia este realizată în cadrul CONTEMPO, Festivalul Internaţional de Muzică Contemporană Tel Aviv. Noile posibilităţi de organizare a evenimentelor şi mijloacele tehnice actuale au generat un nou tip de conştiinţă a receptării. Arta nu face decît să adopte noile forme şi să se adapteze. Nu este vorba despre o înlocuire a formelor tradiţionale de expresie, ci de o extindere logică a posibilităţilor de exprimare, iar expoziţia Sounds&Visions este, în acest sens, o reuşită.