OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teodor Hrib
Nascut: 1 ianuarie 1946
Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, Bucuresti
Din 1985 pina in 2004 este responsabil al Atelierului de gravura al Uniunii Artistilor Plastici
Premii: l994 – Premiul Uniunii Artistilor Plastici pentru grafica
1996 – Premiul la Bienala Internationala de Gravura „Iosif Iser“, Ploiesti
1996 – Premiul Special al Juriului la Salonul Municipal Bucuresti
2002 – Premiul I la sectiunea „Firescul Fictiunii“, la Salonul Municipal Bucuresti
2004 – Ordinul „Meritul Cultural“ in grad de cavaler, clasa C

Imi pare rau ca trebuie sa scriu despre o expozitie care va fi inchisa la data aparitiei acestui articol. La Galeria Artis a fost, doar pentru doua saptamini, deschisa expozitia lui Teo Hrib. Nu cred ca am fost singura care s-a numarat printre cei surprinsi, atunci cind am vizitat-o, si care a regretat timpul scurt al prezentei ei. Ritmul galopant in care se succed expozitiile in galeriile Uniunii Artistilor Plastici nu foloseste nimanui, poate doar bifarii din birou a unor programari. Minimum trei saptamini ar fi necesare pentru ca evenimentul sa fie in mod real receptat de catre public si de presa.

Cine este Teo Hrib? Multi ani, el a condus atelierul de gravura din strada Sperantei, s-a numarat printre cei care au sustinut existenta acestui loc vital pentru gravura româneasca. Au trecut doi ani de cind atelierul a disparut. Despre avatarurile acestuia am mai vorbit, ceea ce este sigur este faptul ca, in momentul de fata, nu mai exista un loc unde sa se mai poata face gravura. Este trist ca despre un limbaj cu traditii de secole, care s-a bucurat la noi de o mare glorie in anii ’70, sa nu mai putem vorbi decit cu totul intimplator in anii ce vor urma.

Asadar, ne aflam in expozitia unui gravor care, conform perioadei in care traieste, incearca sa se „reprofileze“. Ceea ce constatam este surprinzator si trebuie sa spunem ca, intr-un fel, terenul era pregatit cu multi ani in urma. imi aduc aminte de una dintre ultimele expozitii deschise la galeria Simeza, unde, alaturi de gravuri, Teo Hrib cocheta inca de atunci cu obiectul, construia mecanisme fantastice. Daca atunci aceste lucruri erau aparitii sporadice, acum, asa cum constatam, el le prefera. in aceasta expozitie, Teo Hrib deseneaza, picteaza, face sculptura, scrie si ne arata ca are o disponibilitate extraordinara pentru o arta de tip ludic, facuta cu multa inteligenta, umor, implicind si observatorul in amuzamentul jocului sau, dar care, in final, capata o nota dramatica. Expozitia se construieste prin fantezia unui om al secolului al XXI-lea care intelege ca nu mai poate exista in afara tehnologiei, dar, in acelasi timp, face tot efortul de a gindi diferit de ea, de a-si pastra identitatea amenintata din toate partile. Rezultatul este surprinzator.

O serie de constructii, oameni-roboti, a caror identitate tine de tipologii si nu de individualitati, personaje dirijate de mecanisme sofisticate, la care conteaza mai putin atributele umanoide cit provocarea determinata de tehnologie. Descoperim in aceste masinarii umane un amestec de cotidian si ancestral, o reinterpretare din perspectiva contemporaneitatii a unor mituri, asa cum este Adam si Eva – intoarcerea in Paradis, Filosoful, Eracle – poreclit BOEING 747. Teo Hrib este un fin observator al prezentului, acest lucru fiind subliniat de micile povestioare aflate in catalog, scrise cu mult haz, autorul dorind, probabil, sa fie sigur ca vom intelege exact ce trebuie din demersul sau. Expozitia este diversa, lamuritoare, cu o voita alternanta intre un spirit patriarhal, intilnit in lucrarile de pictura, in care temele sint tratate in spiritul picturii naive (Culesul gutuilor, Cu vaca la pascut etc.), si aceste constructii de oameni-roboti, unde exista un amestec provocator intre tehnologie si mestesug; ea contine si desene ce tin de exercitiul liniei si de lucrarile cu care Teo Hrib ne-a obisnuit de-a lungul anilor. Toate acestea ne duc cu gindul spre lumea in care ne aflam, amestec hibrid intre lucruri ciudate, pe care le-as caracteriza cu unul dintre titlurile scrierilor sale din catalog: De-a valma.
Atitudinea adoptata de Teo Hrib este cea a unui om hitru, ce vede si intelege totul „din satul sau“, care insa, spre deosebire de omul acordat doar prezentului, are sansa salvarii, a pastrarii legaturilor cu „cele vesnice“, se poate detasa de obsesia vietii agitate, superficiale, in general, de o existenta destructiva, fara radacini.

„Paradisul“ lui Teo Hrib este unul artificial, lipsit de sanse, este concluzia unei mari dezamagiri traite de multi oameni in acest inceput de secol, de artisti, de catre cei angrenati in sfera culturala si pentru care afacerile profitabile, lipsa de scrupule, lipsa reperelor morale au dus la o reala decadere spirituala, ce nu poate compensa bucuria libertatii, venita la noi dupa ’89. Asa cum intelege Teo Hrib, libertatea este exercitata in zona abuzurilor, a prostului gust, a inculturii, in general a lipsei de bariere. Oamenii lui apartin acestei lumi, doar citeva repere anatomice amintesc identitatea lor, ei sint niste masinarii programate, expresia, asa cum am mai spus, a unor tipologii alese de artist. Este de remarcat simtul pe care Teo Hrib il are pentru volum, pasiunea cu care el a cioplit aceste forme, preferind expresivitatea frusta, voluptuoasa a materialitatii. Pot spune ca Teo Hrib este un artist total, familiarizat cu o varietate de mijloace de expresie, are placerea scrisului si cred ca aceasta s-a dorit a fi o expozitie eliberatoare, in care el sa exhibe tot ceea ce a acumulat negativ in acesti ultimi douazeci de ani, mijlocul prin care sa-si poata regasi drumul dupa toate intimplarile nefaste traite.