OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dacă pictura, sculptura şi arhitectura sînt considerate prin consens arte majore, iar pictura este privită ca „soră mai mare“ a tuturor celorlalte arte nu înseamnă că aşa-zisele arte minore ar fi mai prejos. Clasificările ţin de un discurs de tip Paragone (privind supremaţia artelor), fiecare artă avînd şi supunîndu-se propriilor legi de compoziţie. În acest sens, broderia nu trebuie privită bunăoară drept o pictură realizată cu acul sau gravura ca ştampilare a unor suporturi, chiar dacă acestea sînt concepute (tehnic vorbind) iniţial ca picturi sau desene.

Tapiseriile, devenite simboluri ale aristocraţiei Evului Mediu, aveau însă şi funcţii practice foarte utile, precum acelea de izolant pentru pereţii castelelor, de material despărţitor între deschideri şi de protector al intimităţii în jurul paturilor. Regii şi nobilii le luau cu ei în călătorii, din motive de confort şi prestigiu. După bătălii, tapiseriile îşi schimbau adesea proprietarul, nu de puţine ori fiind tăiate sau cuplate cu altele, pentru a se potrivi dimensiunilor uşilor şi ferestrelor învingătorului.

Majoritatea „lucrărilor vedetă“, precum cele din seria „Doamna cu licornul“, au fost lucrate la sfîrşitul secolului al XV-lea în Valea Loarei. Se estimează că breasla avea 15.000 de angajaţi pe acea vreme. Mulţi erau muncitori ambulanţi, care îşi transmiteau meşteşugul din tată în fiu. Scenele cunoscute sub denumirea „mille fleurs“ au fonduri în care apar flori locale, probabil urmare a obiceiului de a acoperi drumurile cu flori de sărbători. Pentru a ţese 30 de centimetri pătraţi, o echipă tată/fiu avea nevoie de două luni de muncă.

Vopselele erau extrase din plante şi insecte, într-o gamă care conţinea mai puţin de 20 de culori. Spre exemplu, roşul provenea din roibă, iar macul, rodia şi drobuşorul dădeau albastrul. Chimia textilă era atît de profitabilă în secolul al XVI-lea în Franţa încît importarea din Est a nevinovatei plante erbacee numite drobuşor era pedepsită cu moartea.

Revenind la Gobelin, acesta este numele unei familii de vopsitori de textile, care provenea, cel mai probabil, din Reims şi care s-a stabilit la mijlocul secolului al XV-lea în cartierul Saint Marcel din Paris, pe malul rîului Bièvre. Primul conducător al breslei, Jehan, a descoperit un tip deosebit de vopsea stacojie, care a adus atîţia bani şi dezvoltare încît contemporanii au numit afacerea „la folie Gobelin“ („nebunia Gobelin“). Fabricii de vopsitorie îi este adăugată, în secolul al XVI-lea, o manufactură de tapiserie. Averea familiei creşte rapid, aşa încît a treia şi a patra generaţie abandonează comerţul şi cumpără titluri nobiliare. Mai mulţi membri deţin funcţii în stat, printre aceştia numărîndu-se Balthasar, care devine, pe rînd, trezorier general al artileriei, trezorier extraordinar de război, secretar cancelar al regelui, cancelar al Trezoreriei statului, cancelar al statului şi care, în 1601, primeşte de la Henric al IV-lea teritoriile de la Brie-Comte-Robert. Numele de Gobelins ca vopsitori nu mai poate fi găsit la sfîrşitul secolului al XVII-lea. În 1662, fabricile din cartierul Saint Marcel, împreună cu pămînturile aferente, au fost achiziţionate de către Jean-Baptiste Colbert în numele regelui Ludovic al XIV-lea şi transformate în manufactură de tapiserie – fabricile Les Gobelins, cu peste 800 de artizani angajaţi. Exemplul este luat şi de alte ţări europene, care deschid la rîndul lor fabrici. Acestea aveau ca angajaţi ţesători flamanzi ce trebuiau să întreprindă o ucenicie de 12 ani. La moartea lui Ludovic al XIV-lea, inventarul indica existenţa unui fond de 2.155 de tapiserii Gobelins. Colecţia lui Henric al VIII-lea avea, de asemenea, peste 2.000 de tapiserii în cele 17 rezidenţe regale.

În secolul al XVIII-lea, devin populare peisajele rococco, tipice desenelor lui François Boucher (1703-1770), director al atelierelor regale de la Beauvais timp de 30 de ani. După cartoanele sale au fost produse în acea perioadă peste 400 de lucrări.

Tapiseriile moderne datorează mult vigorii şi libertăţii aduse de mişcarea Arts and Crafts, fondată de Willliam Morris în Anglia, care resuscitează multe vechi meşteşuguri, tapiseria fiind una dintre beneficiarele viziunii sale proaspete şi energiei sale creatoare. În 1878, Morris vizitează atelierele de la Aubusson şi le descrie ca fiind „o industrie comercială decăzută şi… de mizerie“. Un an mai tîrziu, Morris învaţă să lucreze după un manual francez de secol XVIII. Împreună cu prieteni şi colegi, realizează schiţe pentru tapiserii, precum celebra Ciocănitoare, bazate pe stiluri şi tehnici medievale. Ţesătorii de la Morris & Co. ating succesul comercial şi, mai important, revitalizează meşteşugul.

Astăzi, puţine tapiserii mai sînt cusute de mînă. Cele mai multe sînt reproduceri după originalele aflate în muzee. Tehnicile moderne permit executarea unor copii perfecte la preţuri chiar mai mici decît printurile înrămate.