OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gogosi zburatoare si sandwich-uri rizarete, plete umflate de vint si buze pline si senzuale, prajituri cit casa si cascade de lapte si brinza, boabe de struguri si cutii cu tartine, pudrate cu zahar si stropite cu ciocolata, tot ce-ti poate dori inima si lasa gura apa gasesti aici – in cele sapte tablouri ale lui Jeff Koons, comandate de Deutsche Guggenheim din Berlin si grupate sub titlul elocvent Easyfun – Ethereal. Tablourile continua un ciclu inceput in 1999 si au fost realizate prin recombinarea pe computer a unor fotografii decupate din reviste comerciale; imaginile au fost apoi rescalate la dimensiuni foarte mari si reproduse in tehnica traditionala a picturii in ulei si in stilul realismului fotografic. Impresia finala este hiperreala, dar nu in genul suprarealismului interbelic, incarcat de dorinte grele si de un libido descarcat impotriva cenzurii supraeului, ci, in acest suprarealism al fast-food-ului, dorinta se exprima libera, usoara si cu candoarea copilariei: „Maninca-ma!“ si „Bea-ma!“.

Modelul cel mai potrivit ar fi de altfel tocmai Alice in Tara Minunilor, daca nu s-ar amesteca aici si vadite conotatii sexuale.
Jeff Koons este cunoscut drept un copil teribil al artei contemporane si un rasfatat al mass-media, atit prin casatoria sa, prolifica deopotriva biologic si artistic cu nu mai putin celebra Cicciolina, cit si prin apropierea, daca nu scandaloasa cel putin incomoda, dintre arta si kitsch. Cunoscutul sau Puppie, un catelus de doua ori mai mare decit un elefant este o sculptura aproape vie, acoperita de flori de diferite culori; achizitionarea lui de Muzeul Guggenheim din Bilbao a fost celebrata drept un considerabil succes. La rindul sau, Berlinul este mindru de a fi plasat in Piata Marlene Dietrich din noul centru comercial de la Potsdamer Platz, printre zgirie-nori cu magazine, birouri si cinematografe, floarea lui Koons alcatuita din baloane. Iar de citeva saptamini un afis cu relieful apetisant al unor coline-cupe de inghetata stropite de torente de lapte invita la expozitia Jeff Koons de la Deutsche Guggenheim, programata pentru perioada 27 octombrie 2000-14 ianuarie 2001.

Cele sapte tablouri reconstituie paradisul copilariei, reprodus la scara supradimensionata a dorintelor. In Blue Poles, patru copii deghizati de Halloween danseaza pe fundalul unui parc de distractii. In locul fetei se casca o gogoasa frageda, ca o gura rotunjita de surpriza, uimire si bucurie. Intregul corp pare o gura larg deschisa, gata sa soarba lumea, imens si ametitor parc de distractii, cu toate mirosurile, gusturile, culorile si sunetele ei. Este o lume din care lipsesc reperele, sus si jos, dreapta si stinga, bine si rau, adevarat si fals, permis-nepermis, o lume a placerii nelimitate si a dorintei necenzurate. Fantasma eului narcisic primar a devenit aici realitate palpabila. Lumea etereala a lui Koons nu se adreseaza capului, poate nici chiar inimii, ci doar simturilor, tuturor simturilor, puse sub tutela oralitatii. Privindu-i tablourile, mai precis scufundindu-ne in ele ca intr-o baie de fericire si de placere, auzim cascada laptelui varsat (Niagara), vuietul marii (Mountains) si picuratul stalactitelor (Grotto), simtim atingerea usoara a pletelor involburate si adierea vintului (Mountains, Grotto), narile ni se deschid larg, imbatate de aroma strugurilor si a capsunelor, dar mai presus de toate ni se face pofta – pofta de mincare si de lume, de viata si de dragoste. In easyfun-ethereal world domnesc sarbatoarea si tineretea perpetue – ar spune tinerii usuratici –, societatea de consum si reclama – ar spune cei mai seriosi. In orice caz, ea este lumea de vis a tinerilor din anii optzeci. In anul de gratie 2000, inca tinarul Jeff Koons priveste inapoi fara minie, poate doar cu ironie si mai ales cu mult umor. Daca prin procedee si tematica arta sa aminteste de Pop Art, spre deosebire de atitudinea ambivalenta a acesteia fata de societatea de consum, Koons nu are nici cea mai mica intentie sa critice societatea al carei copil rasfatat a fost si inca mai este. Interviurile sale nu lasa nici un dubiu in aceasta privinta: el vrea sa ne elibereze de orice complex de vinovatie, sa ne ajute sa redevenim copilul care ia fara sa intrebe de ce si cere fara sa intrebe daca e voie. O asemenea arta, care-si propune sa ne confere incredere in noi insine si in dorintele noastre, este programatic comunicativa si optimista.

Echivalenta simbolica dintre sexualitate si hrana, mediata de dubla functie a gurii, ca organ al gustului si ca zona erogena, a fost pusa in evidenta atit de antropologia culturala, cit si de psihanaliza. Unii psihanalisti, precum Gisèle Harrus-Révidi, ajung chiar sa considere ca pina si amenintarea glumeata „Imi vine sa te maninc!“, prin care mamele isi alinta copiii, ar avea o conotatie sexuala. Oricum, fantasma unei regresiuni fericite a adultului in faza orala are in mod indubitabil si astfel de semnificatii. Dar sexualitatea presupune deja determinare, ca atare limitare si, indirect, negatie; de aceea paradisul pe care ni-l ofera spre savurare Koons este si el cel al lui Adam, iar nu al Evei. Fragmente disparate ale trupului feminin, si anume parti cu o accentuata semnificatie erotica trezesc in dublu sens pofta – erotica si orala in sens ingust.

Koons literalizeaza metaforele: o gura plina, de culoarea capsunei, se invecineaza cu o capsuna veritabila, forma ochilor rimelati se preschimba intr-o feliuta de lamiie, iar dintii devin boabe de porumb aruncate in aer (Lips). Putin mai departe, suvitele de par imita fluiditatea laptelui, iar chipului insusi ii ia locul o apetisanta brinza topita de culoarea portocalei (Hair and cheese). Iar daca reprezentarea directa a sinilor lipseste in mod neasteptat din acest paradis al placerii orale, ei sint sugerati compensator de laptele care curge din belsug si de trombele de crema si de inghetata de culoarea carnatiei. Se intelege ca femeile sint anonime: singurul ochi prezent este stilizat ca o pasare sau ca un ochi orb de paun; indreptat undeva in sus, el ne ocoleste astfel privirea si se sustrage oricarui contact personal. De asemenea, gura de un rosu intens are expresivitatea canapelei lui Dali, iar picioarele desculte sau incaltate cu sandale inalte – aluzie la idilismul utopic clasic al Arcadiei sau la cel modern al reclamei – se prabusesc din inalt ca o cascada pietrificata (Niagara). Catwalk-ul gratios al modelelor devine astfel marsul triumfator al unor zeite razboinice, care-i strivesc sub pasi pe bietii muritori, simple tartine culcate la picioarele lor. Creatorul acestei lumi a corespondentelor universale si a transfigurarilor miraculoase pare sa zimbeasca complice, undeva la granita dintre tandrete ironica si cinism: trupul femeilor are culoarea prajiturilor (Niagara), carnatia fructelor (Lips) si consistenta carnii din sandwich-uri (Sandwiches). Carnea este substanta insasi a lumii, iar modulatiile acesteia, distincte pe regnuri si specii, devin insusiri neesentiale si labile.

Tablourile lui Koons reiau si exagereaza clisee ale reclamei, inclusiv asocierea dintre erotism si alimentatie din spoturile publicitare; prin aceasta el face explicita instrumentalizarea imaginii femeii in mass-media, fara a o demasca insa critic. Dorinta ramine la el usoara – latura grava a vietii este lasata in seama altora. Tablourile lui se adreseaza celor ce stiu sa nu ia lucrurile in serios, sa se bucure si sa se joace: o mustata in furculita, atribut imaginar nelipsit al bucatarilor francezi, este singurul exponent al seriozitatii adultilor, singura balanta, si ea fragila, care incearca sa tina in echilibru doua talgere masive cu sandwich-uri enorme (Sandwiches). In acest paradis al gurmandului, fie el haute-cuisine sau fast-food, calci pe tartine in loc de pietre (Niagara), iar muntii devin felii de prajituri cafenii si bomboane de ciocolata cu miez alb de cocos, de consistenta zapezii sau a spumei marii (Mountains). Relieful gastronomic inchipuie astfel apoteoza unui apetit nesatios.
In aceasta excursie in tara unde curge „lapte si miere“ judecatile morale sau chiar artistice par deplasate ca o stricare a jocului; de aceea si aprecierea lui Koons ramine in cel mai inalt grad si in toate sensurile o chestiune de Gust.

Berlin, noiembrie 2000