OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La 26 septembrie 2008 s-au împlinit zece ani de la trecerea în nefiinţă a artistului plastic Ion Dumitriu. Observatorul cultural anunţa încă de luna trecută evenimentul dedicat de către Galeria Posibilă marelui dispărut (în această zi). Expoziţia in memoriam Ion Dumitriu a cuprins chei, mese de plastic, fotografii, fiare contorsionate, vase albe, capete de grindă, „arătate şi ascunse“ de Matei Câlţia.

Artistul a mizat mereu pe expresivitatea obiectului şi a formei. Elemente materiale din lumea satului, bine cunoscute, care inspiră încredere sînt decontextualizate din ansamblurile de unde au fost extrase şi recontextualizate prin culorile şi liniile cu ajutorul cărora au fost transpuse pe suportul bidimensional. Ca şi saboţii ţărăneşti pictaţi de Van Gogh, obiectele casnice sau uneltele din lumea satului se revelează în opera lui Ion Dumitriu doar în calitate de forme purtătoare de semn. Acestea sînt, în sfîrşit, văzute dincolo de funcţia pe care o au şi care, de fapt, le-a generat. Faptul că materia este purtătoare de sensuri, nu întotdeauna descifrabile, este, de asemenea, o constantă în creaţia sa.

Dacă lumina este cea care arată forma, oferind informaţii despre consistenţă, textură, rezistenţă, cinetică şi nu numai, absenţa (parţială) a acesteia este generatoare de umbră în creaţia Maestrului. Fără a recurge la clarobscurul rembrandtian, fără violenţa contrasturilor lui Caravaggio, umbra lui Dumitriu dezvăluie şi ascunde o lume rezumată la esenţă. Umbra nu este emisarul abisului, ci un element de ordine, de echilibru, din punctul de vedere al cromaticii sau ritmului imaginii. Fazele aşa-zise epice ale fondului cultural şi ale orizontului de aşteptare sînt deconstruite de către artist, care surprinde lumea înconjurătoare cu bucuria de a o fi văzut parcă pentru prima oară şi, în acelaşi timp, cu conştiinţa faptului că ceea ce astăzi pare definitiv, mîine nu va mai exista decît în amintire.

Întîlnirea cu Ion Dumitriu într-o galerie sau catalog este prilej de reconsiderări şi de revelaţii. Profesorul îşi continuă astfel misiunea, care i-a fost nu doar meserie, ci şi factor identitar în rodnica sa viaţă.