OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Paul Neagu, imperativul de a construi cu sporita responsabilitate apare pregnant. Arta, asa cum o intelege Neagu, nu traieste neaparat din revolutii, cit mai curind din revelatii. „Nu ma intereseaza revolutia sin arte, n.n.t, noteaza el sec, ci revelatia.“ Bunaoara, nu sta in atributiile artei sa concureze matematica si stiinta in amendarea cunoasterii pragmatice despre lume. Fata de mersul pedestru al disciplinelor exacte, marea arta este de neconceput in absenta unor perspective panoramice asupra resurselor si promisiunilor spiritului.

Iata provocarea cardinala pe care Neagu intelege sa o asume plenar. Aceea a spatiilor ideatice indeajuns de vaste pentru a gazdui elanurile artei.
Cind sculptorul afirma: „Sculptura numita Cratima este punctul de intilnire in care substanta materiala si geometria simbolica comunica pentru a da nastere sculpturii generative“, el numeste explicit doi poli conceptuali pe care isi intemeiaza precumpanitor stiinta compozitiei generative. Asadar, regresivitatea geometrica, reductia la configuratii elementare, sculptorul o conjuga cu proiectivitatea materiala, cu facultatea materiilor de a cataliza (de a orienta) orice cresteri, intr-o perspectiva, cum vom vedea, a devenirii fara sfirsit.
„A preschimba materialele in imagini semnificative despre lume, sustine Neagu, constituie un scop al sculpturii.“ „O sculptura hermeneutica, explica artistul, ar trebui sa reuseasca sa materializeze (s.n.) si sa incorporeze in spatiu si timp un focar dinamic de semnificatii asupra lumii.“

„Termenul de sculptura’catalitica, mai adauga el, priveste semnificatiile esentiale ca opuse lecturilor arbitrare sau de suprafata.“ In fapt, corelarea dimensiunii abstracte (geometrice) a cratimei cu o dimensiune concreta, respectiv materiala, atribuita ei, clarifica hotaritor cautarile sculptorului. Oricine paraseste domeniul abstract al matematicii pentru a se apropia de realitatea concreta descinde inevitabil in lumea materiilor. Neagu nu face decit sa ramina consecvent cu sine insusi. Ca sculptor, materia instituie pentru el o etapa inevitabila – etapa catalitica – a demersului generativ, in care rigoarea absoluta a formei este polarizata suplu de catre suportul material.
Sculptura lui Neagu aureoleaza astfel o alta indrazneala a artei moderne, aceea de a recunoaste materiilor un statut calitativ distinct. Modernitatea nu mai accepta materiile drept simple receptoare pasive ale unor forme impuse arbitrar de artist, ci, deopotriva, drept subiecte cu drepturi depline ale tratarii plastice. Compozitia cioplita in lemn, sculptata in piatra sau turnata in metal etc. adopta, o data cu modernii, forme ce exploateaza tacite corelatii intre materia sculpturii si paradigme specifice de valori umane.

Douazeci si patru de argumente

Fir vegetal nu-i de ajuns spre a tese apei
adapost.
Din tabla de fier cuib nu se face.
Hirtia poarta-n sine o iluzie plata,
la fel cum lumea
Pare pura sub zapada…
Sir de nemultumiri stirnite de neputinte,
A pietrei de a gindi flexibil,
A bronzului in greaua-i obtuzitate,
A lemnului cu a sa fibra nazuroasa
si aschie-ncapatinata.
Deciziile se nasc la alt nivel (in cer),
de aceea
Ochiul iscusit strapunge fibra
si materia opaca,
Asa precum culoarea marilor ignora
indaratnice insule,
Plutind in libertate,
Insumindu-le totusi ecourile…
Iata o parte dintr-un contract de gratie,
In care fragmente de lume intra-n joc,
Iar ochiul cel rotund, cel bun, anticipeaza
Dispute, argumente, prioritati ce-acum
se instaleaza, acum
Ramin in noduri convive, asimetrice,
in care
Otel si leguma, apa si muchie dura,
os si singe,
In acelas loc, traiesc impreuna,
intr-o-nrudire sculpturala.
Locul (plamadit din timp si spatiu),
o vreme este
A miscarii alinare, o categorie
de inteligenta,
O spirala gravitationala, un contract
de gratie.

Paul NEAGU
(1984)


Functiile materiei

Evoluam prin arte, deja de un secol, inspre un materialism spiritualist pe cale de a se maturiza. Caci, actionind ca subiect al operei de arta, materia ajunge inevitabil sa cumuleze functiuni proprii spiritului: materia devine spirit. Iar intre pionierii acestei mutatii este inevitabil a-l aminti pe Constantin Brincusi: „Materia, avertiza sculptorul, nu trebuie folosita pur si simplu pentru a satisface scopul artistului, nu trebuie supusa unei idei preconcepute si unei forme preconcepute. Materia insasi trebuie sa sugereze (uneori) subiectul si forma. Si ambele trebuie sa vina din interiorul materiei, iar nu sa fie impuse din afara“. Vizionara, aceasta marturie se regaseste confirmata in crezul estetic al generatiei ulterioare de artisti, bunaoara in creatiile lui Neagu.
Cratimele de lemn concepute de Neagu difera morfologic de cele de otel sau de bronz – desi s-au nascut dintr-un modul formal unic –, afirmind cu inegalabila vehementa specificitatea materiala a fiecarei lucrari si invitind privitorul sa mediteze asupra resurselor acestei specificitati. Sintem in prezenta unei atitudini estetice distincte, ce solicita adecvarea demersului hermeneutic la o problematica specifica.

Se poate afirma, cu egala indreptatire, ca Neagu prelungeste semnificativ demersul bachelardian, de investigare a „imaginarii prin materii“. Inca de la primele spectacolele de arta palpabila, Neagu se angaja sa reabiliteze energic demnitatea materiei in fata publicului, incerca sa o salveze din postura aberanta de „ruda saraca“ a formei. Ii vor fi necesari ani de meditatie si de munca incordata pentru a dezvolta si ilustra consistent proiectul propriu al hermeneuticii vizuale. A sublinia specificitatea materiala a fiecarei lucrari echivaleaza pentru Neagu unui efort de aprehensiune a resorturilor dinamice ale realului. Exista o vointa a fiecarei materii, infinita, intarisabila, asemeni materiei insesi.

Neagu constientizeaza ca rezerva de vitalitate estetica continuta in mesajele hylesice ale artei este infinita, in acord cu memoria multimilenara despre materii, alimentata indelebil de raporturile fiintei umane cu lumea reala.
Exista, desigur, pilda demersului bachelardian: acea aliniere rabdatoare a sute de metafore in care transpare, elocventa, aura conotativa a materiei. Filozoful francez optase deliberat pentru poezie – arta cea mai libera de constringeri materiale, probind, in baza unui florilegiu de aleasa varietate de imagini poetice, ca materia are efectiv capacitatea de a conditiona imaginarul. Bachelard ilustra alternativa extensiva a demonstratiei, incerca sa convinga prin multimea argumentelor convergente.

Este meritoriu faptul ca Neagu initiaza alternativa intensiva a hermeneuticii hylesice. In cicluri precum Noua statiuni catalitice (1975-1987), in loc de a insira „orizontal“ noua metafore hylesice, vag intercorelate, sculptorul le cladeste pe verticala. Creeaza un sir in care fiecare lucrare (in fapt fiecare metafora) se alimenteaza viu din lucrarea precedenta. Si reveleaza astfel efectele de ordinul doi, de ordinul trei etc. al incitatiilor subliminale produse de materii asupra spiritului.
Vorbind despre Noua statiuni catalitice, Neagu explica lapidar ca expune „o poveste a spiralei“. Si este, intr-adevar, posibil ca fiecare dintre cele noua sculpturi de otel sa fie inteleasa ca expunind simbolic un comentariu asupra unui anume episod din lunga istorie a invatamintelor pe care fierul le-a inculcat omenirii. Pornind de la cutit sau plug – unelte de taiere, forme primare ale fierului datind din preistorie –, se configureaza difuz un arhetip al taierii mediate de metal.

Reiterat apoi in timp, sub diverse ipostaze, motivul taierii, al sectionarii, asa cum o sugereaza o suita de Statiuni catalitice, ajunge sa intereseze rigoarea gindului, capacitatea mintii de a decupa idei, la limita imaginarii unor modele ale realului construite pe algoritmul bipartitiei, al tripartitiei, in fine, al unor logici „polivalente“, prefatind emergenta unor revolutii capitale si, inevitabil, instaurarea unei noi armonii a spiritului. Era la latitudinea artistului sa discearna si sa ilustreze episoadele care i se vor fi parut cele mai semnificative. Ramine la latitudinea privitorului sa zaboveasca indeajuns in fata celor noua statiuni pina ajunge sa le „citeasca“ ca tot atitea metafore ale spiritului.
Noua statiuni catalitice, fara doar si poate capodopera lui Paul Neagu, sintetizeaza culminativ cautarile initiate prin seria Cratimelor. O confirma de altfel irefutabil, desi doar la modul alegoric, o marturie a artistului: „Avind trei picioare, Cratima danseaza cind paseste pe sol, desenind spirale. Acesta este dansul care a condus la ciclul Noua statiuni catalitice“.

Iata asadar, ca mostra de hermeneutica vizuala, un ciclu adresat temei devenirii prin... fier. Dar, Noua statiuni catalitice isi revendica determinari suplimentare, ce valorifica insolit emergenta ciclului din motivul primar al cratimei. Neagu imagineaza povestea „despre spirala“, constient de centralitatea acestui subiect in civilizatia eminamente dinamica a Europei. Desigur, performanta exemplara a batrinului continent de a mentine in mers, secole la rind, roata evolutiei sociale si culturale, ar fi imposibil de explicat fara existenta unui algoritm mitologic care sa o sustina si sa o impulsioneze. Evolutia Europei ar fi de neconceput in absenta unei ecuatii a devenirii care sa mobilizeze emulatoriu deopotriva aspiratiile individului si ale comunitatii. Cadea in raspunderea sculptorului sa se intrebe, atunci cind imagina alegoria despre spirala, ce alte creatii analoge o precedasera pe a sa. Sau, mai important, care era, in spatiul european, povestea de referinta cu gradul cel mare mare de celebritate, cultural vorbind, cea mai influenta, consacrata spiralei.

Or, raspunsul la aceasta ultima intrebare este usor de formulat. Legenda statiunilor crucii condenseaza, intr-o succesiune de citeva tablouri, o alegorie sintetica, spiraloforma, despre tranzitarii descendente de la conditia precaritatii mundane in moarte, ca interstitiu necesar al purificarii, spre dimensiunea accederii ascendente inspre conditia desavirsirii paradisiace.
Statiunile Crucii, in viziunea lui Barnett Newman (Statiunile Crucii – Lema Sabachtani, 1958-1966) figureaza crucea ca pe o „cratima“ verticala intre pamint si cer. Traversa orizontala a crucii lipseste cu desavirsire in suita celor 14 Statiuni dispuse, de-a lungul peretilor circulari ai salii-capela de la National Gallery of Art din Washington. Iar axa verticala, dominind liber intreg cimpul picturii, afirma potentialul intarisabil al semnului crucii de a propulsa spiritul spre infinit.

Astfel, abordarii teleologice a lui Newman i se poate adauga, drept perfect complementar, demersul inchoativ al lui Neagu, interesat de stadii de incipienta. In opera sculptorului roman, accentul de greutate al discursului plastic cade asupra genezei paramitologice a simbolului crucii, mai curind decit pe vocatia sa eschatologica, sustinuta de traditia crestina. Desigur, in gindirea lui Neagu, statiunile cratimei sint, in primul rind, „statiuni ale crucii“ – mai precis ale segmentului orizontal al crucii, despre care, afirma sculptorul, se poate fantaza autonom si „in replica“ la fantazarea despre segmentul vertical. Neagu despica crucea si afla ca materia optim adecvata sa vorbeasca despre jumatatea orizontala a ei este fierul. Iata esenta ciclului Noua statiuni catalitice. Demersul original al sculptorului se cuvine apreciat la justa valoare. Iata, un evreu-american, Barnett Newman, si un roman-britanic, Paul Neagu, rescriu intr-o noua cheie, adaptata sensibilitatii secolului XX, o tema fundamentala a artei traditionale a Europei. Cele doua demersuri apar drept riguros complementare.

Este evident cum, deschiderea Europei spre civilizatiile lumii, globalizarea spiritualitatii umane, pe care a initiat-o de aproape doua secole, faceau oportuna si necesara o rescriere, in cheie planetara, a tezaurului de imaginar pe care Europa isi intemeiaza profilul cultural. Noua statiuni catalitice propun un mit fondator, mai intiial Europei prezente, dar deopotriva al tuturor civilizatiilor lumii, intr-o optica a armoniei umane regasite. Si deschid, prin forta exemplului, o perspectiva infinit cuprinzatoare pentru exploarea prin modalitati specifice artelor plastice a imaginarului hylesic.
Arta lui Paul Neagu nu a fost inca evaluata plenar. Dar elementele de care dispunem prin efortul reunit al criticii sint suficiente pentru a-i face disparitia timpurie cu atit mai dureroasa.

9 iulie 2004
_______

Pentru o analiza mai ampla a operei lui Paul Neagu, vezi volumul meu Paul Neagu – Noua statiuni catalitice. Un studiu de simbolism hylesic, Editura Anastasia, Bucuresti, 2003, 236 p., 213 il.