OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un eveniment al acestei toamne artistice bucurestene il reprezinta expozitia Urbanités, care s-a deschis la Galeria Etaj 3/4, in 27 septembrie. Este o frumoasa surpriza pe care ne-au pregatit-o o serie de institutii franceze – in frunte cu Fondul Regional de Arta Contemporana Languedoc-Roussillon, Ambasada Frantei si Institutul Francez din Bucuresti – impreuna cu Artexpo. Prezenta la Bucuresti a acestei expozitii itinerante se datoreaza esentialmente colaborarii domnilor Ami Barak si Mihai Oroveanu. Sint prezentate publicului din Capitala opere ce apartin colectiei Frac Languedoc-Roussillon – director: Ami Barak (acesta este si curatorul manifestarii). Dupa aproape un an de la o alta sarbatoare a artei contemporane internationale, anume expozitia Dimensions Variables, realizata din initiativa British Council in acelasi parteneriat, in aceleasi spatii, iata ca ne aflam din nou in situatia de a lua pulsul culturii vizuale actuale a lumii, gratie acestei „mostre“ de larga cuprindere europeana, dar si americana.

Dimensiunea urbana este una esentiala a artei contemporane. Semnatarul acestor rinduri nu se poate impiedica sa constate cu interes o coincidenta intre liantul tematic al expozitiei in discutie si o grila personala de cercetare din perspectiva careia el analizeaza de citiva ani fenomenul artei contemporane romanesti, avind ca punct de pornire reperele generatiei ’80. De cind arta moderna si apoi cea contemporana si-au propus apropierea intre arta si viata – de la Duchamp la Conceptualism si consecintele acestuia –, inspiratia urbana si diversele implicatii (elemente de civilizatie, mentalitati, context social-politic, psiho-filozofic, problema alienarii/comunicarii, raportul globalism/multiculturalism) se regasesc in miezul mai multor orientari ale culturii vizuale recente.

Selectia din colectia Frac Languedoc-Roussillon reuneste nume importante ale artei internationale. Focalizarea asupra tematicii urbane atenueaza sau chiar elimina diferentele nationale/regionale, dirijind atentia spre o problematizare personala, spre raportari profund particularizate, la aderenta/critica universului citadin actual. Metodologii preferentiale in apropierea si prelucrarea tematicii enuntate se dovedesc a fi obiectualul, instalatia, fotografia, video, fara a se bloca ireversibil contributia unor vocabulare traditionale, precum pictura sau desenul. Sa remarcam, de asemenea, ca o particularitate care pina la un moment dat definea mai degraba „mecanismele“ performance art-ei, a contaminat treptat si alte limbaje, precum instalationismul si noile medii – ne referim la indemnul adresat publicului de a interactiona cu lucrarea, pentru a-i cunoaste finalitatea si „prestatia“ in spatiu si timp. Este, acesta, un semn ca arta contemporana este un proces, este „vie“ si ca, efemera sau stabila, muta accentul de pe o receptare pasiva pe implicare, pe contactul direct, pe o traire care sa confirme, inca o data, apropierea artei de viata.

Nepropunindu-ne o „vizitare“ exhaustiva a expozitiei, semnalam doar citeva dintre „prezentele“ care compun acest mozaic de „urbanitati“. Christine Borland iscodeste cu un ochi fotografic ascuns un muzeu de anatomie, operind o deconstructie „arheologica“ nemiloasa a umanului, pentru a-l recompune, subiacent, simbolic, dureros optimist. Angela Bulloch ne atrage in capcana confortabila a unei instalatii obiectuale si acustice, pentru a deveni „pasagerii“ cu aleatorie putere decizionala asupra declansarii si intreruperii „mersului“ lui Trans Europe Express (Kraftwerk). Jean-Marc Bustamante opteaza pentru un trompe-l’oeil ambiguu, realizat cu mijloace tehnice contemporane. Sophie Calle asociaza convingator autoreferentialul cu conceptualismul, in continuitatea intentiei de a transforma episoadele propriei existente in „opera de arta“. Succesiunile fotografice ale lui Claude Closky ne fac sa ne gindim la „vrafurile“ de memorie personala care sufoca treptat locuintele urbane, oriunde s-ar afla ele.

Simulacrul – spectaculos vizual, desi minimalist – de piscina, al lui Dominique Gonzalez-Foerster, se constituie intr-un emblematic ironic comentariu al societatii de consum. Douglas Gordon si Rirkrit Tiravanija au asociat un mediu de analiza critica si unul de relaxare, pentru a semnala complexitatea si contradictiile societatii actuale: „revizitarea“ integrala a unor filme altadata interzise si convivialitatea din perimetrul unui bar. Fabrice Hybert demitizeaza un obiect cu o indelungata (si deloc inocenta) istorie functionala – masa –, transformindu-l in suportul inedit al unui sintetic peisaj actual. Ann Veronica Janssens ne provoaca la surprizele picturii „termodinamice“ pe un suport cu totul banal: o banca (timida reactia publicului in primele zile). Peter Kogler si Frank West au realizat o instalatie care face postmoderne, ironice aluzii la psihanaliza, istoria artei si confortul consumist. Bertrand Lavier picteaza suprafetele unor ready-mades neasteptate, stratul gros si „nodurile“ de pensulatie vizibile creind noi aparente si confirmind transferul de la functional la estetic. Boris Mikhaïlov apeleaza la mediul fotografic pentru a reconstitui cit mai veridic secvente de istorie nu tocmai veche – era sovietica –, tulburatoare fiind asocierea imaginilor festiviste (de alienare colectiva) cu cele marturisind efortul de aparare a vietii personale.
Transpunerea fotografica de mari dimensiuni a Marylènei Negro si Klaus Scherübel poarta un titlu care declanseaza o ambiguitate ludic culturala: relaxarea la iarba verde devine Les Artistes au travail; de aici si de la continutul insusi al imaginii ajungem la Seurat dar si la clipa de gratie a creatiei. Umorul si farmecul discret al banalului „reconditionat“ in spirit duchampian se intilnesc in Ventilatorul lui Gabriel Orozco – in fond, o punere in ecuatie artistica a spatiului si a timpului. Daniel Pflumm, lucrind cu noile medii, se inscrie din plin in spiritul timpului si ilustreaza rapidul ritm actual printr-un discurs combinat – imagine video si muzica tehno. Nedko Solakov, in lucrarea sa conceptualista, pledeaza pentru exprimarea libera de constringeri, pentru frumusetea jocului gratuit al spiritului, reiterind „portretul“ optimist romantic al Artistului. In sfirsit, opera lui Andy Warhol este reprezentata de o serie fotografica restrinsa – 1x4 imagini alb/negru –, in care autorul renunta la acceptarea sau echivocul raporturilor sale cu „masinaria“ consumista, din perspectiva carora isi construise propria imagine de star, pentru a se pozitiona subtil ironic fata de sistem.
Indiscutabil, Urbanités este o expozitie care trebuie vazuta de toate categoriile de public, pentru contactul direct, pe care il ofera, cu repere importante ale artei internationale actuale.