OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Exista artisti pentru care religiozitatea este o stare de fapt, un mijloc de a-si stabili reperele in raport cu realitatea, iar in plan artistic din aceasta zona ei isi selecteaza semnele cu care opereaza. Un asemenea mod de intelegere a lumii isi are originea, de cele mai multe ori, in experienta personala a fiecaruia. Biografia artistului ofera si sursele de inspiratie, este drumul cel mai sigur de a ajunge la intelesurile creatiei sale, iar stradania acestuia merge inspre a conferi semnului plastic capacitatea de comunicare, capacitatea de a transmite un mesaj catre privitori.

Am intilnit in mai multe expozitii semnate Vioara Popescu atasamentul pentru zona sacrului. Scrisori catre fratele meu a insemnat un surprinzator exercitiu ce aducea decorativismul, caracteristic sticlei, in zona de expresie a metaforelor profunde. A urmat apoi o expozitie intitulata Ofranda, prin care ea fructifica traditia piinii, ca element fundamental al existentei, ca ritual, cu semnificatiile profunde in devenirea noastra. Piinea si stergarul au fost cele doua elemente cu care ea s-a „jucat“ si a creat un tip de obiect care se situa in zona perceptiei mitice.
Expozitia deschisa acum in sala Filialei Uniunii Artistilor Plastici din Bistrita este un bilant. Jumatatea vietii, prilej al confruntarii, al analizei si totodata un semn al curajului, cind orice artist are puterea de a spune „eu acesta sint“, este un moment bine ales pentru a medita in raport cu sine, cu exercitiul dur al afirmarii crezului artistic.
La cincizeci de ani, Vioara Popescu prefera abordarea unor lucruri fundamentale. Vorbim acum despre un metalimbaj, un exercitiu constant, un fel de decalog exersat de-a lungul anilor in sfera limbajului plastic. Timpul i-a demonstrat, de altfel, ne arata noua tuturor, ca ne aflam intr-o permanenta determinare fata de o lume nevazuta, necunoscuta, pe care fiecare ne-o imaginam raportat la experienta personala. De-a lungul timpului, arta, creatia, in general, au reprezentat una dintre modalitatile de a impartasi celorlalti fragmente din experienta existentiala proprie. Pentru Vioara Popescu ceea ce face in plan artistic este rezultatul unei experiente de viata. Ea se raporteaza la viata cu instrumentele specifice limbajului plastic. În cazul ei, obiectul decorativ pe care-l reprezinta sticla se dovedeste un bun purtator al mesajului.

Obiectele gindite ne introduc intr-un univers venit mai ales din sfera crestinismului, mai precis a lumii bizantine. Ea ne vorbeste direct, prin elementele caracteristice si recognoscibile pentru acest univers: clopotul, cupola, crucea ne introduc in spatiul spiritual pe care ea il prefera. Aici, a sesizat foarte bine rolul obiectului, al decorativului, importanta pe care vizualul a avut-o in sfera de manifestare a credintei. Fastul, sustinut de culoare, de aparitii spectaculoase sint elementele care tin de „recuzita“ proprie oricarei festivitati religioase. Este vorba despre acea cultura a vizualului pe care biserica a stiut sa o foloseasca de-a lungul timpului, ajutind oamenii sa inteleaga, sa se apropie de lucrurile profunde. Frumosul s-a alaturat intotdeauna binelui, moralei, a fost folosit in timp ca element de transmitere cu efecte sigure a unor mesaje, pentru atingerea telului propus.
Tema asupra careia se opreste acum Vioara Popescu este cea a sacrului, a spatiului mitic. Ea nu ramine cantonata in zona simbolului religios, ci ne propune o „evadare“ spre magie, spre elemente venite din sfera unei perceptii mitice. Lucrarile ei fac insa intotdeauna trimiteri la experienta umana, la ceea ce depaseste experienta personala. Ea considera ca traim intr-un spatiu mitic, sacralizat, unde desfasurarea evenimentelor se afla intr-un raport de „cauzalitate mitica“ cu tot ceea ce se petrece in cosmos, iar imaginatia se afla si ea sub imperiul acestor determinante. Atitudinea prezenta intr-un asemenea context este complexa: un amestec de teama, scrupul, lealitate, pietate, pe care ea prefera sa le recupereze in expresii vizuale consacrate, ce au forta de a transmite mesajul intr-o maniera directa.

În aceasta a treia expozitie, Vioara Popescu gaseste solutii convingatoare, aduce la un numitor comun traditia consacrata a simbolurilor folosite si proprietatile, calitatile artistice ale materialului folosit. Efectele artistice ale sticlei se bazeaza pe transparenta, pe o relatie speciala cu lumina si culoarea. Acestea sint elementele pe care ea stie sa le utilizeze cu maiestrie, sa le puna intr-un real dialog cu traditia bizantina a imaginii. Folosirea aurului coloidal, bogatia motivelor decorative scot din expresia ei rigida forma arhitecturala, atingind, prin forta imaginatiei, iluzia, capacitatea de a elibera pentru o clipa gindul de realitatea concreta a obiectului. Cupola-clopot este elementul esential cu care ea opereaza, element simbolic cu posibilitati mari de asociere, pe care il foloseste atit in obiectele de sticla, cit si in pictura sa. Vioara Popescu a ales ca mijloace de expresie elemente clare, directe, a caror simpla prezenta conduce privirea spre registrul de expresie dorit de ea. Daca in obiectele de sticla interventia are in vedere stimularea expresivitatii in zona decorativului, in lucrarile de pictura ea pastreaza mai accentuata expresia arhitecturala a elementelor. Trimiterile merg spre semn, spre scriitura, sugereaza deschideri in zona informatiei, a documentului.

Vioara Popescu pune expozitia sub semnul „Duminicii“. Pina acum, ea s-a apropiat de aceasta problematica aluziv, venind din zona unor motive laice. Ea nu se fereste sa foloseasca, in aceste ultime lucrari realizate, simboluri directe, cunoscute, cu un impact puternic, fiind interesata de felul in care poate conferi obiectului decorativ un statut major. Putem spune ca acest lucru i-a reusit. Ea ne incita, stimulindu-ne placerea de a privi, de a intilni imagini cu un puternic impact decorativ, iar „ochiul“ nostru intra in acest joc. Cu abilitate, sintem atrasi in sfera lucrurilor ce ies din obisnuitul cotidianului, plutim cu gratie si sintem tentati sa facem o mica farsa cu „bagheta magica“, sa iesim de sub puterea necunoscutului, sa ne depasim conditia. Traim tot acest amalgam de senzatii si le percepem la fel ca viata: un amestec intre bine si rau, intre frumos si urit, intre stiut si nestiut. Dar, in final, farmecul si iluzoriul pe care arta le induce recupereaza aspiratia noastra de a deveni, pentru moment, alchimisti. Sfirsim prin a contempla, in schimb, calitatile decorative ale unui material fascinant, asa cum este sticla.