OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ziarul neconventional editat de Paula Ribariu apare de cinci ani. Tiparit la computer, difuzat din mina in mina, intre zece si douazeci de exemplare, trimis forurilor importante din domeniul cultural si unor personalitati, el a fost, inca de la aparitie, o formula de protest a unuia dintre cei mai importanti artisti plastici contemporani, in jurul caruia s-a strins un grup important de colaboratori.

Numele Paulei Ribariu este asociat intotdeauna cu pictura de buna calitate, cu investigatiile intr-o zona profunda a spiritului uman, ce nu tine cont de mode si atractii trecatoare. Altfel spus, tot ceea ce face Paula Ribariu este atitudine, o reactie grava in fata impactului direct cu viata. Astfel, ea nu poate ramine doar artistul inchis in atelierul sau, preocupat de propria creatie, ci demonstreaza de mai multi ani o atitudine civica, priveste fenomenul artistic in ansamblul evolutiei sale, fara a trece cu indiferenta, ca marea majoritate dintre noi, pe linga aberatiile institutionale, degradarea vietii culturale si a institutiilor menite sa se ingrijeasca de ea. Privita de foarte multi in mod ciudat si curios, incercind sa nu tina cont de aceasta atitudine inconfortabila pe care o provoaca, ea are puterea de a reactiona la lucruri care practic nu au nici o sansa de a fi schimbate. Paula Ribariu a avut si are tenacitatea sa reziste si sa creada in aceasta modalitate de protest. Cum altfel sa reusesti ca, pe banii tai, sa redactezi lunar aceasta foaie, sa faci anual o expozitie si sa acorzi unui artist Premiul „Raul Rosei“?

La Galeria Galateca s-au reunit intr-o expozitie cei care sint alaturi de Paula Ribariu, scriind lunar materiale in ziarul ei. Este cea de a sasea expozitie a Ziarului neconventional si a colaboratorilor, artisti, critici de arta, literati. O utopie, vor spune multi, de care nu mai putem face abstractie si care ramine deocamdata singura forma de protest continuu, chiar daca efectele pozitive nu au aparut. Trebuie sa spunem ca mesajele critice fac trimiteri catre statutul general al artistului roman, al institutiilor ce coordoneaza fenomenul artistic. Responsabilitatea Uniunii Artistilor Plastici din Romania este majora in ceea ce priveste conditia si statutul artistului. O institutie care la inceputul anilor ’90 avea o importanta valoare patrimoniala a ajuns astazi, printr-o proasta politica manageriala succesiva, sa piarda mare parte din propriul patrimoniu, colectia de arta, atelierele artistilor, galerii, iar in acest moment si propriul sediu. O institutie care, desigur, nu mai poate functiona ca inainte de 1990, dar care ar fi putut administra un patrimoniu mostenit in favoarea artistilor, tocmai pentru a putea face mai usoara trecerea prin aceasta perioada de tranzitie.

Pierderea celor mai importante spatii expozitionale, faptul ca in momentul de fata nu exista in Bucuresti o sala care sa poata gazdui mari manifestari artistice face ca in acest moment sa nu putem vorbi despre o viata artistica normala. Acestui lucru i se adauga lipsa unui muzeu in care sa fie prezentata creatia plastica a ultimilor saizeci de ani, astfel incit putem spune fara a exagera ca sintem singura capitala europeana care nu se implica in promovarea creatiei artistilor contemporani la nivel institutional. Remarcabila in acest sens este activitatea citorva galerii private, care, partial, au preluat acest rol. Sint lucruri grave, acceptate tacit de majoritatea dintre noi, dar fata de care Paula Ribariu si colaboratorii sai vor continua sa protesteze.
Un al doilea eveniment ce a avut loc saptamina trecuta a fost aniversarea a doi ani de la infiintarea Galeriei Dialog, aflata in incinta Primariei sectorului 2 si coordonata de Ruxandra Garofeanu. Un eveniment marcat prin deschiderea unei expozitii „Rodica Maniu“, ce face parte din programul de recuperari pe care galeria il promoveaza, si care a adunat, ca de obicei, un public numeros.

inca de la inceput, Galeria Dialog a avut un statut special. in primul rind, prin faptul ca ea se afla intr-un spatiu public, acolo unde majoritatea ne ducem cu petitii, un loc anost de unde astepti sa iesi cit mai repede. intr-un asemenea loc, care nu seamana cu nimic din lucrurile cu care am fost obisnuiti pina acum, entuziasmul, dragostea pentru cultura, profesionalismul si priceperea a doi oameni, primarul Nicolae Ontanu si criticul de arta Ruxandra Garofeanu, impreuna cu o intreaga echipa, au reusit sa transforme sediul primariei intr-un veritabil spatiu cultural.

O constructie moderna, cu spatii largi, elegante este folosita si pentru educarea celor care vin aici, dar mai ales pentru recunoasterea si insemnatatea actului cultural. Galeria nu isi asuma doar rolul de promotor al artelor vizuale, ci, asa cum ne spune numele, aici se petrece un veritabil dialog cultural. Aici au loc seri literare, aici se premiaza scriitori, se dau concerte, se intilnesc anticarii si colectionarii, toate acestea, intr-o institutie publica care isi asuma rolul de a recunoaste si pretui statutul omului de cultura in societatea noastra. Succesul a fost consemnat inca de la primele manifestari expozitionale, printr-o selectie atent facuta, care a pus in valoare arta romaneasca contemporana, dar care si-a propus sa recupereze si opera unor artisti uitati de o istorie nedreapta. Se poate recunoaste, in acest caz, cit de adevarata este vorba „omul sfinteste locul“! Cei doi „protagonisti“ pe care i-am numit mai sus si sustinerea initiativei lor de prezenta, constanta aici, a domnului Dan Haulica gireaza calitatea intregului program. Galeria Dialog este o institutie, putem spune, nascuta acolo unde ne-am fi asteptat mai putin. intr-un loc in care primarul a stiut sa-si „distribuie“ atributiile in toate sferele vietii sociale, sa faca din actul cultural o prioritate.

Deocamdata ea ramine un exemplu singular, dar speram ca initiativa sa aiba ecou pentru toti cei care ar trebui sa joace un rol in destinul cultural al acestui moment. Acum, dupa doi ani de existenta si experienta, dorim Galeriei Dialog viata lunga, exemplul organizatorilor sa rodeasca, cu speranta de a putea convinge cit de necesara este prezenta in peisajul nostru cultural a unei institutii muzeale in care sa-si gaseasca locul peste saizeci de ani de creatie plastica romaneasca.