AVALON. Amnezii sau atitudini istoriografice?

Autor: Ovidiu PECICAN | Categoria: Rubrici | 5 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Graţie cercetărilor prestigioase ale lui Dimitrie Onciul şi, mai recent, ale lui Şerban Papacostea, istoria secolului al XIII-lea, la Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, a devenit un areal frecventat de mai mulţi istorici români, în pofida dificultăţilor pe care epoca – documentată lacunar – le ridică în faţa cercetării. Politica sud-estică a regatului ungar sub ultimii Arpadieni (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2008, 350 p.) a istoricului bucureştean Viorel Achim încearcă să ofere scenarii cît mai plauzibile pentru tăcerea parţială a izvoarelor în acest interval de timp. Procedura la care recurge autorul este legitimă. El coroborează ceea ce se ştie în linia plauzibilităţii, pornind de la ideea – corectă – că istoria-realitate se dezvoltă nu prin salturi incoerente şi inexplicabile, ci în virtutea unor tendinţe şi a unei procesualităţi complexe, care vizează perioade relativ îndelungate de timp. Astfel, chiar dacă detaliile unui moment istoric pot să-ţi scape, liniile de forţă ale acestuia corespund, în principiu, unor evoluţii care se regăsesc şi în premisele din punctul A cunoscut, şi în consecinţele din punctul Q, din nou documentat, rămînînd ca locurile goale dintre A şi Q să fie ocupate numai de acele scenarii care nu intră în conflict nici cu A, nici cu Q.

La drept vorbind, acest tip de abordare probabilistică este, mai vizibil sau mai invizibil, unul dintre atuurile noilor şcoli savante, dar el vine încă din timpul cînd primii savanţi au reconstituit mamutul dintr-o vertebră şi chipul strămoşului omului actual dintr-un fragment de mandibulă. Ceea ce trebuie, cred, reţinut din asemenea exerciţii ştiinţifice este demersul raţiunii şi al cunoaşterii istorice întru depăşirea impasului tăcerii izvoarelor, venind atît dinspre alte tipuri de mărturii istorice (arheologie, numismatică, artefacte, ficţiuni literare), cît şi printr-o exersare a hermeneuticii raţionale. Dar însăşi natura lor îngăduie, în fiecare punct al deducţiilor de acest fel (o ştiu, pentru că eu însumi o practic), lecturi paralele ale trecutului, poate nu mai puţin întemeiate şi respectînd la fel de riguros sau de permisiv, lax, logica în care demersurile de acest fel se dezvoltă.

Cartea lui Viorel Achim este o lucrare chibzuită şi matură, mai cu seamă că ea a beneficiat, în elaborarea sa ca teză de doctorat, atît de tutela unui prestigios expert – Şerban Papacostea însuşi –, cît şi de avizul membrilor din comisia doctorală. Cu toate acestea, constat că din subsolurile ei lipsesc destule referinţe care puteau fi cel puţin consemnate sau – în caz de dezacord – refutate în note. Elaborată între 1995-2002, ea avea destul răgaz pentru a se întregi cu nume şi titluri relevante pentru preocupările sale, iar răstimpul dintre susţinerea doctorală (2003) şi publicare (2008) ar fi permis înglobarea rezultatelor publicate mai apoi, fie şi într-o viziune ultraexigentă, radical critică. Acest lucru nu se întîmplă însă, astfel încît lucrările istoricului Tudor Sălăgean – nici cea despre Un voievod al Transilvaniei – Ladislau Kán (1294-1315), apărută în 2007, dar precedată de fragmente diseminate în revistele specializate, nici aceea referitoare la Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Afirmarea regimului congregaţional, publicată în 2003, nici studiul „Dextram dantes. Note asupra specificului raporturilor dintre cuceritorii maghiari şi populaţia locală din nordul Transilvaniei în secolele X-XIV“ (accesibil, ca şi precedenta scriere, şi în format electronic), nici „Terra ultrasilvana“. Structuri teritoriale şi realităţi politice în nordul Transilvaniei în secolele IX-XI (2005), utilă şi ea discuţiei purtate de V. Achim – nu sînt, aparent, folosite de istoric.

La fel, despre studiile şi contribuţiile felurite ale lui Adrian Andrei Rusu, istoric şi arheolog al Evului Mediu transilvan, nici nu vine vorba în bibliografia cărţii. Cum mă număr şi eu printre cei care au frecventat subiectul, fără a părea să fi binemeritat de la prietenul meu cel puţin o refutare explicită a ipotezelor pe care le vehiculez în cel puţin una dintre cărţile mele tangente la subiect, nu pot decît să regret că un volum atît de bine informat, în ceea ce priveşte lista apariţiilor străine, se dovedeşte neorientat în cea românească, dacă nu cumva minimalizează meritele acesteia din urmă.

Dacă aş crede sincer că ipoteza secundă este cea adevărată, fiind manifestarea unei conduite personale izolate, nu aş stărui asupra ei. Este însă posibil ca aici să se vădească semnele unui sindrom mai general. Pentru unii, el este identic cu tensiunile – reale sau imaginare? – dintre centrele şi şcolile istoriografice interne. Pentru alţii, atitudinea vădeşte, mai curînd, dezinteresul pentru ceea ce se încearcă acasă, cu alibiul adulării tendinţelor ştiinţifice străine. Nu este un caz izolat acesta, iar logica legitimării academice prin publicaţii cotate ISI, încurajată chiar de forurile instituţionale competente, aruncă în derizoriu publicaţiile româneşti, interesul pentru cultura şi istoria românească, dacă ele nu se supun unui trend problematizant occidental şi nu primesc binecuvîntarea unor comitete de lectură ştiinţifice din lumea Vestului. În virtutea acestei logici, unica perspectivă justă asupra propriului trecut ar trebui să fie cea dată de grila teoriilor şi a categoriilor ştiinţifice apusene, de parcă din start, în principiu, orice cunoaştere creativă răsăriteană ar fi condamnată la derizoriu. Or, una este să opui fantasmagoriilor inspirate de ideologii perverse noţiuni şi interpretări solide şi cu totul altceva este să pretinzi că paradigma ştiinţifică în care lucrezi ar fi unică şi irefutabilă în eternitate.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

Sunteti delicatVeridicus - Duminica, 21 Martie 2010, 12:07

D-le Pecican, sunteti delicat cand afirmati ca lucrarea lui Viorel Achim este "chibzuita si matura" ! Este extrem de slabuta si superficiala prin structura, informatie bibliografica etc. Poate scrie ceva despre Regatul Ungar fara sa aiba acces la limba si bibliografia maghiara? Evident NU ! Apoi, lipsurile semnalate de d-voastra este o chestiune ce tine si de deontologia profesionala a d-lui Achim. Adica, d-sa nu citeaza nimic din ce au realizat predecesorii, doar ca sa creeze necunoscatorilor falsa impresie ca el, Achim, este pionier in domeniu. Or, departe asa ceva. A scris despre tigani o monografie mergand pe urmele lui Potra si doar intregind pe ici, pe colo, fara suflu si fara o ideea despre exigentele unui demers istoriografic de acest gen. A publicat niste documente despre tigani care fusesera publicate de altii cu ani buni inainte, fara a-i mentiona, lasand impresia ca totul este inedit; mai mult - pentru ca prostul nu-i prost destul daca nu-i si fudul - a publicat documente citand arhive din SUA, cand originalele se afla in Arhivele din Romania, s.a.m.d. Sansa lui Viorel Achim este ca ii prosteste pe alti necunoscatori cu ce lucruri valoroase face el. Totul este un mare fissss, ce va iesi candva la lumina.

rubrica dlui PecicanMircea Crisan - Duminica, 21 Martie 2010, 18:06

E intotdeauna interesant cind un specialist nebornat comenteaza, pe intelesul nespecialistilor, cartile din domeniu.

in fineEmilian Bock - Marti, 23 Martie 2010, 11:32

Nu e rau ca mai apar si obiectii critice intr-o recenzie de carte istorica, domnilor. Sunt ani de cind caut prin revistele de specialitate altceva decit descrieri apatice de continut (prost facute, de altfel), tamiieri ale superiorilor ierarhici sau contestari radicale necredibile datorita caracterului lor isteroid (acestea rarissime). Buna dimineata!

@ VeridicusT. Baselu - Marti, 23 Martie 2010, 11:34

Comentariul dvs. e patimas, dar argumentatia merita, intr-adevar, verificata. Nu-mi vine sa cred insa ca V. Achim, membru prin comitete si comitzii, s-ar deda la astfel de abuzuri profesionale. Promit sa ma uit, sunt un cititor pasionat de istorie. Insa n-ar fi rau, daca tot vine vorba de documente, sa exemplificati mai precis, daca va da mina. Mai multa lumina nu strica.

Raspuns pentru @Veridicus - Miercuri, 24 Martie 2010, 20:04

Apreciezi observatia mea ca fiind patimasa. Dar daca tot esti interesat de problema, ai putea sa si verifici. Citeste Potra si apoi Achim ! Nici nu plagiaza, nici nu compileaza, insa nu aduce nimic nou ca structura ori interpretare. Practic, contributia lui Achim este doar pentru tiganii din perioada Antonescu. Iar aceasta partea, din cand in cand rasucita, a tot publicat-o prin tot felul de reviste ori volume colective, in mai toate limbile de circulatie. Cat priveste volumele lui Achim de documente, este simplu: vezi ce s-a publicat inainte de el si ce a publicat Achim. Nu lua ca reper trimiterea arhivistica, ci documentul in sine. La repezeala cam asta pot sa te sfatuiesc ! Dar mai investigheaza si tu, daca tot iti este prieten. Sa stii insa ca Achim sta prost cu deontologia, invidios pe confratii de materie, uneori imi pare chiar si increzut ... Din pacate nimeni nu este perfect, cu ata mai mult eu. Cu Achim este pacat ca el chiar vrea sa ne faca sa credem ca abordeaza subiecte cu primordialitate. Asta il dezonoreaza, pentru ca orgoliile de felul acesta mutileaza spiritul. Nimic nu este nou sub Soare.