Cu zece sau unsprezece ani în
urmă, sociologul Ralf Dahrendorf – sau, cum îl numeau
englezii, Lord Dahrendorf (întrucît devenise pair pe
viaţă al Regatului Unit şi membru al Camerei Lorzilor) – a
descins într-o dimineaţă la Cluj, în fruntea unei mici
delegaţii, făcînd o vizită Catedrei de Studii Europene a
Universităţii Babeş-Bolyai, unde am onoarea să lucrez încă
de la înfiinţare, din 1994. Eram şi noi nominalizaţi,
alături de alte cîteva – puţine – unităţi de învăţămînt
superior din Europa Central-Răsăriteană, printre favoriţii unei
competiţii jurizate de celebrul om de ştiinţă şi lider de opinie
occidental. Citisem cartea lui, Reflecţii asupra Revoluţiilor din
Europa (ediţia în română, în 1993), în
traducerea publicată de o editură faimoasă îndată după
Revoluţie, şi îmi procurasem şi volumul, tradus la o vreme
după aceea, După 1989. Morală, revoluţie şi societate (ediţia
în română, în 2001), probabil singurele două
contribuţii ale expertului în analiza revoluţiilor de la
1989, accesibile încă şi azi în tălmăcire românească.
Eram deci emoţionat, nu o ascund, şi nerăbdător să îl
observ pe acest campion al pluralismului liberal, pe care – după
cum observă cineva – l-a definit ca sistem social ce recunoaşte
interesele şi aspiraţiile divergente şi credea în instituţii
unde acestea să poată fi exprimate.
Omul arăta ca în pozele
accesibile astăzi pe Internet, avînd părul alb, fruntea
înaltă, figura îngustată în partea inferioară
într-un zîmbet cald şi nobil, peste care trona streaşina
unei mustăţi tunse îngrijit. M-a izbit faptul că nu avea
nimic din familiaritatea bruscă şi nemotivată a inşilor care se
ştiu importanţi şi cred, în virtutea poziţiei lor, că pot
arbora ceva mai mult decît o politeţe formală, făcînd
bancuri şi simulînd apropierea de la prima întîlnire.
Avea, mai ales, un mod de a se mişca pe care l-am identificat cam în
aceeaşi perioadă şi la alţi profesori din lumea occidentală;
nişte piruete uşoare, neostentative, care mie, nu ştiu de ce, îmi
evocă arta de curtean lăsată moştenire din piscul existenţei lui
aulice, de ministru la Weimar, de Goethe. (Asta nu înseamnă,
desigur, că Leibniz ar fi fost mai puţin antrenat în acest
tip de graţie gesticulativă.) Aşa ceva era puţin neaşteptat din
partea unui ins care socotea democraţia ca fiind legată de
organizarea conflictelor şi viaţa în compania conflictelor,
după cum Dahrendorf a spus asistenţei prezente, în 1989, la
Institute of International Studies at the University of California,
Berkeley, unde el conferenţia. „Lumea nu este simplă, nici nu ar
trebui să fie simplă“, spunea el în continuare. „Ea este
bogată fiindcă e complicată. Să învăţăm să trăim cu
asta“.
Asemenea idei sînt prezente încă
în lucrarea lui fundamentală, publicată în 1957, Clasă
şi conflict de clasă (Class and Class Conflict in Civil Society),
în care a propus o idee revoluţionară, menită să pună în
criză un precept marxist fundamental, că puterea, şi nu
proprietatea, defineşte clasa socială. A gîndi în
aceşti termeni înseamnă, de fapt, să scoţi chestiunea
societăţii împărţite în clase de sub forţa magnetică
a economicului, recorelînd-o cu chestiunea, prin excelenţă
politică, a raporturilor de putere şi, implicit, cu teoriile
elaborate de alţi gînditori, nu mai puţin faimoşi, precum
G.W.F. Hegel, Arthur Schopenhauer şi Friedrich Nietzsche.
La drept vorbind, nimic nu împiedică
avansul cercetărilor conceptului de clasă socială printr-o
corelare a perspectivei aşa-zicînd economiste, exprimate de
Marx, cu abordarea în termenii politologici ai relaţiilor de
putere, aşa cum a încercat Max Weber, pornind de la
diferenţele interne ale clasei, cu folosul unei viziuni mai puţin
radical-critice, dar mai nuanţate. Să însemne aceasta o
simplă conciliere a struţului cu cămila? N-aş prea crede.
Pentru Dahrendorf, distincţia între
clasele sociale se face în funcţie de capacitatea individuală
de a exercita autoritate. Astfel, societatea se divide, în mod
clar, între cei puternici şi cei slabi, altfel spus, între
cei cu autoritate şi cei lipsiţi de ea. Între „clasa
autoritară“ şi „clasa supusă“ există un grup distinct de
liber profesionişti, care nici nu deţin şi exercită autoritate,
nici nu cad sub autoritatea altora. În orice caz, pentru
Dahrendorf şi unii dintre gînditorii care l-au comentat,
autoritatea aparţine celor care deţin mijloacele de producţie.
Iată cum, de fapt, pornind de la relaţiile de putere, se ajunge, în
cele din urmă, şi la chestiunea proprietăţii.
În România, unde
proprietatea aparţinea, pînă în 1989, statului
socialist şi exponentului acestuia, Partidul Unic, tocmai relaţiile
de autoritate moştenite de comuniştii din linia secundă a
partidului au fost cele care au contat în configurarea noii
forme de dominaţie. Abia ulterior, în urma unor iniţiative
politice şi legislative, aceştia şi-au format o bază economică
şi o proprietate din ce în ce mai impunătoare. Aparenţa ei
ilegitimă ascunde un alt tip de legitimitate: cea a solidarităţilor
discrete prezidate de reţeaua relaţiilor sociale de dominare din
timpul dictaturii roşii, care nu au mai avut nevoie de
împovărătoarea ideologie marxistă sau marxist-naţionalistă
de faţadă, dispensîndu-se fără probleme de ea. Faptul că
averile uriaşe au fost rezultatul unor speculaţii la marginea
legalităţii, a unor rapturi, a unor complicităţi aparent
împotriva naturii, transpartinice sau chiar a unor furturi
dibace nu este relevant decît în ordinea unei cazuistici,
factologic.
Adevărata coerenţă o dă
transplantarea izbutită a vechiului tip de relaţii de complicitate
întru autoritatea de un anume fel, esenţialmente nedemocratic,
în peisajul instituţional şi legal al noii democraţii.
Pentru ieşirea dintr-o asemenea
situaţie, tot Ralf Dahrendorf indică soluţia. Spre a păstra
libertatea, spunea el într-un alt context, „avem armele
necesare: minţile noastre“. La trecerea într-o lume mai bună
a lordului (17 iunie 2009), remarca, alături de alte poziţionări
similare, îl îndemna, de curînd, pe un comentator
anonim din josul unui articol de despărţire din The Economist să
rezume: „corpusul lui de lucrări este un far către libertatea
fără anarhism şi autoritatea fără autocraţie“.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters