Intenția de
a-l înălța la rangul de sfînt pe Simion Ștefan, mitropolitul ortodox al
Transilvaniei, stă la baza realizării volumului colectiv Mitropolitul Simion,
sfîntul cărturar al Transilvaniei (Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2011, 428
p.), coordonat de pr. lect. dr. Jan Nicolae. Fenomenul nu este nou, în jurul
sanctificării lui Ștefan cel Mare crescînd o întreagă dinamică de valorificare
a dimensiunii exemplare a voievodului Moldovei, promovate prin tipăriri de
volume istorice și prin organizare de colocvii anuale la Mănăstirea Putna.
Celebrările
– de orice fel – sînt prilejuri de a reaminti importanța personajelor istorice
aflate cu respectivele ocazii în centrul atenției, drept care și canonizarea
lui Simion Ștefan a readus în atenție figura acestui ierarh, în formula unui
volum cu patru secțiuni: hagiografică, istorică, biblică și restitutio.
Procedînd în acest fel, autorii au în vedere mai multe valorificări ale vieții și
operei ierarhului. Sub raportul prezumției de sfințenie, ca prezență istorică,
din perspectiva interesului pe care îl prezintă Noul Testament de la Bălgrad
(1648) și ca evaluare a contribuției filologice pe care o înscrie respectiva
lucrare.
Nu pot fi
decît bucuros că, sub imboldul unei pioase decizii, generația actuală de exegeți
a decis clar, pe baza a destul de puține – și formale – mărturii, că Simion Ștefan
a slujit în numele unei credințe răsăritene fără „amestecătură“ calvină, deși
contextul și destule semne păreau să indice apropieri de spiritul Reformei.
Invoc aici doar două argumente în respectiva direcție, bine știute, de altfel:
faptul că puternicii zilei îl recomandă în scris, în termeni elogioși și fără
rezerve pe mitropolit, arată alinierea – conjuncturală și episodică sau
consecventă și neechivocă? – la religia oficială a curții (calvinismul). Al
doilea ar fi pasul decis făcut în direcția utilizării limbii române în Biserica
Ortodoxă a Transilvaniei, chiar în epoca în care, peste munți, acolo unde și
Simion Ștefan fusese trimis să învețe, Udriște Năsturel (născut prin 1596 și
decedat în 1659) îmbogățea literatura în slavonă cu transpunerea în această
limbă a cărții
lui Thomas à Kempis, Imitatio Christi. Folosirea limbii vorbite ca vehicul
liturgic a fost, și în Transilvania, o inovație pentru care au pledat –
investind în tălmăciri și tipărituri – atît calvinii maghiari, cît și luteranii
sași.
Desigur,
există teorii – și dovezi – că româna a fost utilizată în scris cel puțin de la
sfîrșitul secolului al XV-lea, nedepinzînd, așadar, într-un sens strict, de
doctrina Reformei religioase. Dar deplina mulțumire a principelui Gheorghe
Rákóczy I față de ierarhul român, prezentă explicit în textul diplomei oficiale
din 1643, prin care Simion Ștefan era întărit ca mitropolit, nu fără impunerea
a cincisprezece condiții de calvinizare ecleziastică, face dificil de susținut,
din punct de vedere teologic, deplina conformitate cu credința răsăriteană.
Nimic de
reproșat bravului om al bisericii care, în condițiile vremii, făcea ce putea și
nu făcea rău. Acesta este însă punctul de vedere al oricărui laic cu simțul
măsurii și al nuanței, și nu al unui conclav religios preocupat de
conformitatea exemplară cu credința ortodoxă. Frapantă rămîne, în acest
context, și celebra formulă „Bine știm că cuvintele trebuie să fie ca banii, că
banii aceia sînt buni carii îmblă în toate țările; așea și cuvintele, acealea
sînt bune carele le înțeleg toți“. Comparația cuvintelor cu banii,
centralitatea ideii de circulație pe care o exprimă frapează prin ceea ce
astăzi am numit pragmatismul abordării; o viziune atentă la realități și
aplicată lor într-un mod caracteristic mai degrabă spiritualității protestante,
dornice de achiziții lumești de merite în vederea mîntuirii din ceruri.
Tocmai
asemenea „nepotriviri“ fac din Simion Ștefan o figură de o condensată și
timpurie modernitate printre figurile de cărturari români dinainte de Școala
Ardeleană și de pașoptiști. Ele evocă și mai puternic formula caracterială a
omului Simion Ștefan, silit de împrejurări să navigheze pe mările vălurite ale
locului și timpului, trebuind să caute calea cea bună în moderație și precauție,
virtuțile stoicismului oricărei epoci.
Din acest
punct de vedere, ierarhul poate fi interpretat ca o figură cu adevărat politică
și vizionară. Impunerea românei, care începea să se facă simțită în Moldova lui
Vasile Lupu și, cu tot slavonismul – nici acela integral – al lui Năsturel, și
la curtea lui Matei Basarab, traducîndu-se asiduu opere juridice și de importanță
ecleziastică și scriindu-se cronistică în limba vorbită, în Transilvania
pendula periculos între nevoia populară de acces la Scripturi și suspiciunea
(întemeiată) a adoptării unui program lingvistic și cultural subsersiv, la
presiunea curții. În această lumină, argumentarea pragmatică a lui Simion Ștefan
urmărea, poate, să arate că valabilitatea cuvintelor unei limbi stă în
capacitatea lor de a circula pe o arie cît mai întinsă, dobîndind recunoaștere
cît mai mare, ceea ce aducea în prim-plan importanța comunicării
nedistorsionate. În condițiile separării românilor în mai multe state – vecine,
dar autonome –, prima unificare posibilă era, după eșecul politicii lui Mihai
Viteazul (și în paralel cu visele „daciste“ de înglobare a celor trei provincii
într-una singură), cea culturală. Cum cea religioasă, întemeiată pe identitatea
de credință ortodoxă, era stingherită de atenția concentrată a calvinilor
asupra ortodoxiei transilvane, acceptînd cele cincisprezece puncte – formal sau
din toată inima, nu avem cum să o știm –, mitropolitul Simion Ștefan a pariat
pe forța circulantă și unificatoare a limbii. Astfel, împlinind un deziderat
reformat, acela al traducerii Noului Testament în română, la 1648 conducătorul
din Alba Iulia al bisericii românilor ardeleni a pus în circulație culturală și
spirituală românească un puternic instrument unificator de limbă și, implicit,
de cultură printre românii ortodocși, contribuind la crearea unui nou curs al
istoriei noastre.
Pentru
asemenea merite Simion Ștefan merită întreaga atenție a posterității, figura
lui evocînd o epocă frămîntată a căutărilor și decantărilor identitare din
modernitatea noastră timpurie.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters