AVALON. Maramureşul nobiliar

Autor: Ovidiu PECICAN | Categoria: Rubrici | 5 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Există un gen de cărţi a căror editare pare prin excelenţă treaba instituţiilor culturale înalte: academia, editurile cu morgă şi suport logistic nefluctuant, angajate în proiecte monumentale, de durată. Într-o cultură „aşezată“, nu atît sub raportul economiei care o subîntinde sau a regimurilor politice pe care le conţine (şi în consens cu care – ori contra cărora – se configurează), aceste cărţi apar orice ar fi, pentru că stabilitatea culturală ţine de mentalităţi, obiceiuri, ritualuri, modurile de a gîndi şi de a simţi ale unei societăţi, nu de conjuncturile momentane.

O astfel de carte a fost, la vremea ei, colecţia de Diplome maramureşene din secolele XIV şi XV, alcătuită de dr. Ioan Mihalyi de Apşa şi publicată în ultimul an al veacului al XIX-lea, în 1900, de autorul însuşi, în Sighet, prin stăruinţă şi efort propriu. La vremea respectivă, această lucrare s-a dovedit atît de importantă – nu doar ştiinţific, ci şi politic –, întrucît descoperea amploarea numerică şi vechimea unei nobilimi româneşti maramureşene în plin ev mediu angevin şi după aceea. Urmarea imediată a fost că Academia Română l-a onorat, pe bună dreptate, cu titlul de membru al său, deşi deja înainte de el, din 1877, colecţia documentară iniţiată de Eudoxiu Hurmuzaki aduna mărturii semnificative despre trecutul românesc, volum după volum.

În cei mai bine de o sută de ani trecuţi de la cea dintîi publicare a volumului – cu grafia latinizantă a epocii, cu unele expresii ieşite de mult ori niciodată intrate cu adevărat în uz („literi donaţionale“ pentru privilegii sau charte regale, „ambulare metale“ sau „reambularea metelor“ pentru hotărnicire şi rehotărnicire etc.) –, România a pierdut vremelnic partea de nord-vest a Ardealului şi Parţiului împreună cu Maramureşul, în Al Doilea Război Mondial, şi şi-a văzut periclitată administraţia în Maramureş de către pretenţiile ucrainene, imediat după conflagraţie. Cu toate acestea, cele 366 de diplome culese de Ioan Mihalyi de Apşa din arhivele familiale ale unor nobili din regiune şi, în cîteva cazuri, şi din arhive publice, nu au apărut nici Academiei Române, nici editurilor ocupate cu restituirea operelor culturale majore suficient de importante pentru a le readuce în circuitul nostru cultural şi a le pune la îndemîna publicului actual.

Cu reeditarea lor s-a ocupat, în ultimii ani, un inimos iniţiator de societate culturală, Vasile Iuga de Sălişte, scoţînd trei tiraje succesive, pe fotocopiatoare, şi legîndu-le în format A4, ca pe nişte preţioase ceasloave de odinioară, la Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş „Dragoş Vodă“. În anul 2009, a apărut însă a patra ediţie, prima care a depăşit modelul, însoţind documentele lui Mihalyi de Apşa cu traduceri în limba română şi note de universitarul clasicist Vasile Rus. În cele 984 de pagini au încăput şi preţioşii indici onomastic şi toponimic, alcătuiţi de Vasile Iuga, precum şi prefaţa semnată de medievistul Ioan Aurel Pop şi postfaţa istoricului Aurel Răduţiu.

În condiţiile costurilor de producţie ridicate pe care le implică un asemenea proiect, nu este de mirare că distribuţia se face, în principiu, ca în vremea începuturilor culturii noastre occidentalizante, pe bază de abonamente şi la preţuri nu tocmai mici. Dar neajunsurile acestea sînt compensate cu asupra de măsură de performanţa ştiinţifică şi de ţinuta grafică a întregului proiect care, practic, restituie exemplar un material istoric a cărui importanţă nu poate fi încă estimată. Spun că este prematur, chiar şi după atîţia ani, să ne pronunţăm asupra valorii lucrării lui Ioan Mihalyi de Apşa pentru că, dacă Maramureşul veacului al XIV-lea a fost tratat monografic de Radu Popa, secolul următor rămîne, în mare măsură, neexplorat sistematic pentru această provincie, poate şi fiindcă DIR – sigla sub care se ascunde colecţia de Documente privind istoria României –, în seria C: Transilvania, a ajuns pînă astăzi doar pînă la volumul al XV-lea inclusiv, oprindu-se în anul 1380.

Exemplul de devotament al celor doi corifei omonimi, Vasile Iuga de Sălişte şi Vasile Rus, este cu atît mai lăudabil, cu cît el a deschis calea recuperării unui alt set de documente, pregătite de Mihalyi pentru editare, dar care au rămas pînă astăzi inedite şi care ar urma să facă obiectul unui volum secund, postum, al colecţiei lui. Remarc, în treacăt, că o altă colecţie redutabilă, strînsă şi îngrijită – măcar în parte – prin eforturile reunite ale universitarilor Marius Diaconescu, Ioan Aurel Pop şi Ioan Drăgan a rămas blocată într-un stadiu intermediar de pregătire, întîrziindu-şi apariţia sine die, deşi sînt destule sute de documente inedite şi acolo, care, întrunite din desfolierea unor fonduri arhivistice maghiare, ucrainene şi româneşti, ar elucida în proporţii greu estimabile, însă covîrşitoare, cele mai felurite aspecte ale respectivei provincii din nordul ţării noastre.

Ca un simplu detaliu, relevant însă, ce se lasă desluşit pornind de la documentele reunite de Ioan Mihalyi de Apşa, observ că, pornind de la litera scribilor de cancelarie regală maghiară, numele Ţării Maramureşului pare să fi provenit de la rîul numit chiar aşa, Maramureş, pe la 1349 şi mai apoi, şi pe care astăzi îl numim, prescurtat, Mara. Constatarea permite compararea cu situaţia similară a Moldovei, rîu care a oferit sugestia onomastică primei reşedinţe administrative a ţării botezate cu acelaşi nume. Cît despre rîul Maramureş, numele lui trimite la Mureşul propriu-zis, oferind o pistă de investigat în ceea ce priveşte legăturile dintre românii diferitelor regiuni ale ţării în vremurile mai vechi, medievale.

Diplomele maramureşene sînt o carte cu un destin special, rezistentă în condiţiile unui secol vitreg, promiţătoare pentru etapele care vin în cercetarea noastră istorică.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

diplome nobiliare adevarateMarmorosch-Blank - Vineri, 19 Februarie 2010, 16:21

Morosenii sunt cei mai dirji romani. Faptul ca au certificate de noblete autentice explica mindira lor.

Asta e!Gradinarul Akademos - Luni, 22 Februarie 2010, 01:38

Oricit ne sucim si ne invirtim, daca nu e pe tarlaua domnului Simion sau pe cea a lui Berindei, nu iese nimic. Teoretic, ar fi pe-a lui Berindei. Dar Academia tot nu misca...

tomos@gmail.comaurel tomos - Luni, 22 Februarie 2010, 19:05

atentie, totusi, la falsii nobili. Si aici, ca oriunde se poate ciupi ceva, sunt destui care au vrut sa faca un leu de cinci, cum zicea renumitul Lulu - nu Blaga, desigur.

E bine de stiut ca...Lucas - Miercuri, 24 Februarie 2010, 02:04

... falsurile unora nu invalideaza autenticitatea titlurilor nobiliare ale altora.

Diplome maramureseneAndreica Marin - Miercuri, 24 Februarie 2010, 10:25

Felicit autorii pentru staruinta de a "rascoli" pagini din istoria unui segment al neamului romanesc. Sunt unul dintre sustinatorii eforturilor lui Vasile Iuga de Saliste care m-a ajutat sa-mi descopar alaturi de alti autori trecuti demult in eternitate "radacinile" familiei mele. Invit pe toti acei care se simt legati de Maramures sa fie alaturi de acesti bravi maramureseni.