Americanistica s-a profilat ca opţiune
de studiu, la noi, după iniţierea – pe cont propriu sau sub egida
unor instituţii de cultură (centre de cercetare, programe
universitare) – sondajelor în această direcţie. Era firesc
să se petreacă astfel, dar nu era firesc să se întîmple
atît de tîrziu. Rolul pe care au ajuns SUA să îl
joace în bătrîna Europă după primul război mondial
şi, încă şi mai tare, după cel de-al doilea trebuia să
suscite interesul cît de devreme s-ar fi putut. Din nefericire,
în România cultura instituţionalizată ţine de decizia
politică, iar politica este rareori proactivă. Se preferă, de ere,
menţinerea în siajul Marilor Puteri, într-o vasalitate
perpetuă. Dacă, deci, Moscova a decis că America reprezintă
inamicul, problematica americanistă a devenit un teritoriu tabu.
Asta în pofida faptului că importanţa strategică a
subiectului trebuia, ea însăşi, să împingă către o
permanentă evaluare a lui cu mijloace ştiinţifice, măcar pentru a
şti în orice moment ce se mai întîmplă „în
tabăra cealaltă“. Erau însă vremuri de confruntare pentru
hegemonie între două lumi adverse şi idiosincraziile au
depăşit interesul real, prudenţa, inteligenţa şi pragmatismul
benefic.
Chiar dacă după 1990 lucrurile s-au
schimbat, conturînd, pe măsură ce iliescianismul (numesc
astfel regimul de perestroika fără glastnost dintre 1990 şi 2004,
cu excepţia anilor de început de deschidere dintre 1996 şi
2000, încununaţi de vizita clintoniană la Bucureşti) era
lăsat în urmă, opţiuni mai decise pentru Vest, a trebuit ca
inaugurarea studiilor americane să se producă în „breşele“
temporale dinainte şi de după secvenţele Iliescu: la nivel
masteral în anii 1996 şi 1997, iar la nivelul licenţă să
aştepte anul 2004, cel puţin la Cluj, pentru deplina afirmare. Ele
au fost, de altfel, pe acest fundal istoric, rodul direct al
climatului de autonomie universitară, şi nu iniţiative sosite din
afara aulelor academice. Altminteri, cine ştie cît mai era de
aşteptat. Grupajele de texte savante şi articole culturale
încadrate în rama studiilor americane au început,
de acum, să devină vizibile în mai multe reviste de cultură
şi, tot mai des, se regăsesc prin reviste specializate.
Volumul America, azi. Studii de
americanistică (Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2010, 340 p.),
coordonat de americanistul Marius Jucan, este însă primul
dintr-o serie de contribuţii clujene care fructifică în
format de carte cercetările aplicate arealului de interes în
direcţia căruia au făcut primii paşi o serie de personalităţi
interbelice şi de după război (Nicolae Roşu, Petru Comarnescu,
Nicolae Mărgineanu, Dan Grigorescu etc.). El este ilustrativ nu doar
pentru felul în care un decupaj tematic poate grupa filologi,
antropologi, istorici, politologi şi filozofi, în tentativa de
a contura imaginea complexităţii unei civilizaţii, ci şi pentru
actualul stadiu al forţelor „din teren“, în ce priveşte
vestul româniei. Evaluarea Europei de către nord-americani
(Andrei Marga) şi a romanului american ca tradiţie ficţională
substanţială şi triumfătoare în plan universal (Virgil
Stanciu) deschide o discuţie bogată în reflecţii. O
completează reflecţia asupra adevărului cuprins în ficţiune
(Ştefan Olteanu), comparaţia excepţionalismului american cu acela
european (Liliana Mihuţ) şi evaluarea de către coordonatorul
culegerii a tentaţiilor americaniste versus cele anti americaniste,
într-o privire particularizată de cazul intelectualului public
american din vremea consumismului. Seducătoarea filozofie a lui R.
Rorty beneficiază de o analiză ca „etică fără principii“
(Vlad Mureşan), în timp ce filozofia artei din SUA, în
dezvoltările ei din ultimul secol, fac obiectul retrospectivei
critice a lui Gabriel Gherman. Evident, chestiunea drepturilor omului
în megastatul campion al democraţiei nu putea lipsi, Doina
Micu dedicîndu-se desluşirii ei, în timp ce
controversele legate de politicile administraţiei Roosevelt pentru
combaterea Marii Crize – aluzie şi la dificultăţile acestui
moment – ori cele referitoare la reflectarea Shoah într-un
roman de marcă al ultimelor decenii, Alegerea Sophiei de William
Styron, îi preocupă pe Lucian Bogdan şi, respectiv, Raluca
Moldovan. În fine, cum nici transformările din societatea SUA
nu puteau lăsa indiferentă atenţia cercetătorilor, Şerban
Văetişi urmăreşte unele transformări din cadrul comunităţilor
şi culturilor urbane în ultimul veac de istorie americană.
Cît despre actualitatea imediată, ea este evaluată de
Georgiana Ciceo prin prisma încercării de a stabili dacă
politica externă a administraţiei Obama presupune o restructurare
sau numai schimbarea direcţiei.
Ceea ce rezultă este o privire
colectivă, mozaicată, asupra unui complex tematic ofertant,
materializată într-o serie de sondaje binevenite pentru
cunoaşterea subiectului, dar şi pentru definirea unei „priviri
româneşti“ asupra acestuia. Privite în
complementaritatea lor, studiile din America, azi devin o pagină de
istoriografie, în care recursul la diverse unghiuri de
explorare, pachete metodologice şi compartimente disciplinare ajunge
să fie atuul unei monografieri sui generis, tot aşa cum echipele
interbelice ale lui D. Gusti abordau satul românesc din
an-gulaţii plurale şi diverse, pentru a obţine, în cele din
urmă, o imagine sincronică şi diacronică, de natură dinamică
(deci eliberată de statica disecţiilor de laborator) a
comunităţilor respective.
Astfel de situări ar fi fericit să se
înmulţească în anii care vin, nu numai în arealul
americanisticii, dar şi aici, unde volumul discutat în
articolul de faţă le evidenţiază succesul procedural.
Interdisciplinaritatea este un deziderat ce se poate împlini şi
astfel, prin alăturare, nu doar prin contopirea într-un
discurs unic, uniformizant. Marius Jucan şi echipa lui demonstrează
şi că, şi cum se poate proceda.
–––––––––––––
Erată: Titlul corect al articolului
publicat de către dl Ovidiu Pecican în numărul 517, 18-24
martie 2010, era „Amnezii sau atitudini istoriografice“.
(Redacţia)